Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Peste 150 de ONG-uri cer Ministerului Educaţiei dezbaterea publică a proiectului de hotărâre de Guvern privind proiectul „România Educată”

5
13 Sep 2021 23:43:42
Autor: Emanuel Neuman
Şcoala / FOTO Arhivă
Şcoala / FOTO Arhivă

Un număr de 153 de ONG-uri solicită Ministerului Educaţiei dezbaterea publică a proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea programului de implementare a proiectului „România Educată”. Reprezentanţii organizaţiilor susţin că proiectul, aflat în consultare publică, este „o enumerare de obiective şi măsuri strategice prea generale, fără indicatori de rezultat clar definiţi şi fără definirea responsabililor precişi pentru fiecare măsură".

„Organizaţiile consideră că, deşi pe parcursul elaborării proiectului au participat mai multe organizaţii neguvernamentale, este imperios necesară dezbaterea documentului final, mai ales că prin proiectul ”România Educată” se doreşte reformarea sistemului educaţional naţional, cu implicaţii pe termen lung pentru generaţii de elevi şi studenţi, cadre didactice şi specialişti din domeniu. În opinia organizaţiilor semnatare ale solicitării de dezbatere publică ce a fost expediată Ministerului Educaţiei luni, 13 septembrie 2021, Proiectul ”România Educată” conţine o enumerare de obiective şi măsuri strategice prea generale, fără indicatori de rezultat clar definiţi şi fără definirea responsabililor precişi pentru fiecare măsură în parte, ceea ce conduce la o listă de măsuri de tip ”listă de dorinţe”, cu grad de operaţionalizare scăzut”, se arată într-un comunicat de presă transmis de FONSS - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Federaţia Dizabnet, Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) şi Asociaţia Funky Citizens.

Semnatarii solicitării susţin că documentul supus consultării publice nu conţine informaţii privind calendarul de implementare şi bugetul necesar. Totodată, ONG-urile consideră „extrem de îngrijorătoare” viziunea de a aloca finanţare exclusiv din fonduri europene pentru programele Şcoală după Şcoală şi A doua Şansă, extrem de necesare pentru grupurile vulnerabile.

Potrivit sursei citate, sunt câteva situaţii în care proiectul are viziune limitată, cum ar fi faptul că la capitolul Digitalizare, la „asigurarea accesului la internet pentru copiii din medii sociale vulnerabile”, este vizată în continuare doar implementarea „unor proiecte pilot”, deşi acest proces ar trebui să îşi propună în mod ferm ca, până în 2030, toţi elevii să aibă acces efectiv la internet.

Semnatarii consideră nesatisfăcătoare şi măsurile de sprijin pentru creşterea participării copiilor cu dizabilităţi la educaţie, fiind „extrem de reduse şi neadaptate urgenţei” de a spori gradul de acces al acestor copii la şcolile de masă.

„Deşi încă în consultare, Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului România Educată este în proces de avizare la Consiliul Economic şi Social, existând, conform declaraţiei publice a ministrului Sorin Câmpeanu, intenţia de a fi votat marti, 14 septembrie 2021 în şedinţa de Guvern. Proiectul de HG în forma actuală a fost avizat de toate ministerele la solicitarea Ministerului Educaţiei, care însă a prezentat un document ce nu este finalizat, atât timp cât este încă în consultare publică până pe 9.10.2021", arată sursa citată.

Potrivit ONG-urilor, Ministerul Educaţiei încalcă astfel alineatul 8 al art. 7 al Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, care stipulează că avizarea se face doar după finalizarea consultării publice: „Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit alin. (4).”

„Solicitanţii dezbaterii speră că Ministerul Educaţiei va reintra în legalitate şi va retrage Proiectul de HG pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului România Educată de pe parcursul de avizare, va organiza dezbatere publică în conformitate cu Legea 52/2003, va evalua propunerile primite şi abia apoi va reintroduce în procesul de avizare documentul rezultat. În caz contrar, HG pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului România Educată ar putea fi atacată în contencios", mai scrie în comunicat.

Solicitarea de dezbatere publică este formulată de FONSS - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale - în numele a 44 de furnizori de servicii sociale, Federaţia Dizabnet în numele a 107 de ONG-uri active în domeniul dizabilităţii, Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) şi Asociaţia Funky Citizens -  organizaţii civice şi de Drepturile Omului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

lamuritorul
14.09.2021, 01:11:51

150 de ONG-uri? Ce-au facut pana acum, ca n-am auzit o iota de ele cand erau bolsevicii la "guvernare"? "ONG-urile consideră „extrem de îngrijorătoare” viziunea de a aloca finanţare exclusiv din fonduri europene pentru programele Şcoală după Şcoală şi A doua Şansă, extrem de necesare pentru grupurile vulnerabile." Daaa, ce va ingrijoreaza, ca nu se pot fura banii astia, si nu prea le mai vine ONG-urilor sa se bage pe "consultanta"?

+1 (1 vot)
Ion Capsuna
15.09.2021, 19:04:54

ONGurile = ageamii sugind la doua capre: statul roman pt. "consultanta" si grupuri de interese le care finanteaza spre a fi cozi de toport ale anumitor interese in fiecare tara! asta e "democratia" si societatea civila" de zi! ...si eu care credeam ca "societatea" civila isi spune cuvintul la alegeri si vin altii dupa, cu finantari indoielnice, sa-si dea cu parerea...

-7 (7 voturi)
Lica Mosu
14.09.2021, 20:20:59

@ llămurit.(..oare ) a ! O fi precum zici, da... trimiterea spre avizare înaintea finalizării dezbaterii publice , cum o... lămurești ??

Ion Capsuna
15.09.2021, 19:01:05

150 de ONGuri, multe indoilenice si toate vrind "binele" copiilor si educatiei lor..! Mai ales ONGurile alea precum "Sarcina si Barza" care doreste sa educe copii in ale sexualitatii de tip trans si LBGTQ...Mda...Viitorul luminos al tarii! ...in loc sa se ceara parearea expertilor in educatie... De aia a ajuns invatamintul romanesc pe culmile incapabilitatii, din atitea reforme, sfaturi bune si buna-voita!

-9 (9 voturi)
imsi2 imsi2
17.09.2021, 14:52:01

Astia de la funky cred ca si au pus numele in bataie de joc fiindca funky in general in limba engleza caracterizeaza un obiect sau fenomen ciudat, anormal. Deci ii vorba despre niste anormali grupati intr un ong care vrea sa se ocupe de educatie ? Cam ciudat eu credeam ca nebunaticii astia cer bani sa si angajeze un psihiatru ca sa i trateze de nebuneala. Trebuie sa ai mare tupeu si obraznicie sa ti dai un nume de Cetatenii nebunatici si sa te crezi in drept sa te ocupi de educatie. Nu ca ar fi ceva de capul programului profesorasului de fizica de liceu (asta n a miscat nimic in scandalul de la fizica atomica cand romania a fost exclusa din consortiu) dar totusi daca iti pui nume englezesti in bataie de joc atunnci abtine-te cel putin.

-5 (5 voturi)
Modifică Setările