„Liviu Marian Pop trebuie să rămână ministrul Educaţiei Naţionale pentru că este persoana care a abordat coerent şi unitar toate problemele şi lacunele educaţiei preuniversitare. Când într-un sistem lucrurile se schimbă în bine, nu înlocuieşti autorul schimbării! Poate că ministrul Liviu Marian Pop nu a fost nici cel mai bun PR-ist din Guvern şi cert a utilizat regionalisme fonetice cu sonorităţi buclucaşe, ba a făcut şi câteva greşeli de exprimare, dar atunci când a fost numit Ministru al Educaţiei, Pop nu a fost selectat nici pe competenţe oratorice, nici pe competenţe de bun purtător de cuvant, ci pe competenţe reale, probate de o carieră de-o viaţă în învăţământul preuniversitar", se arată în textul petiţiei.
Iniţiatorul acesteia precizează că Liviu Pop este primul ministru al Educaţiei care cunoaşte această parte a sistemului românesc de educaţie şi că el „a demarat schimbarea în bine a sistemului preuniversitar, eliminând prin reformă structurile de tip caracatiţă şi punând stavile serioase hoţiei, imposturii şi birocraţiei".
"Mafia manualelor, a auxiliarelor şi a rechizitelor aferente a fost practic demontată prin Proiectul Editurii Didactice şi Pedagogice S.A., ca instituţie de interes naţional. Sistemul, fiind astăzi în primejdie de moarte, cere vocal înlocuirea ministrului Educaţiei. Şi, de multe ori din păcate, o face prin gura unor dascăli numiţi generic „antrenori de genii”. Or acei profesori au privilegiul de a lucra cu o elită de 1-2% dintre copiii României, copii pentru care oricând vor putea fi procurate materiale didactice aparte, fără însă a mai îmbogăţi caracatiţa editurilor căpuşă", se mai arată în textul petiţiei.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
8 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Da,da,da.
O fi el ministru, o fi el plin de bune intenţii, dar cîtă vreme nu spune nici un cuvinţel despre reînfiinţarea şcolilor de meserii sau despre un program de finanţare guvernamentală a firmelor care pot asigura şcolarizare pe meserii aplicate, atunci "îi doar un bou".
La așa profesori, așa ministru...
Probabil nevasta-sa a creat petitia si amanta a semnat-o prima...Mai urmeaza cativa lingai si gata ...
Este mai practic decât înaintașii lui. A eliminat mafia manualelor și auxiliarelor școlare care au sabotat tipărirea manualelor de cls.a-V-a.A apărut un compendiu la care nu se aștepta nimeni ! Elevii de a-V-a au avut o sursă de învățare editată la nivel național.
Vezi toate comentariile (8)