Premieră: Rezultatele de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi anonimizate. Cum vor afla elevii notele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii de clasa a VIII-a îşi vor afla notele de la Evaluarea Naţională pe baza unui cod
Absolvenţii de clasa a VIII-a îşi vor afla notele de la Evaluarea Naţională pe baza unui cod

Absolvenţii care susţin în acest an examenele naţionale îşi vor afla rezultatele, pentru prima oară, pe baza unui cod generat de computer. În acest fel, va fi respectat regulamentul european privind protecţia datelor personale.

În acest an, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a  Regulamentului general privind protecţia datelor – RGPD - numele şi prenumele candidaţilor la examenele naţionale vor fi publicate în format anonimizat, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi cercetării. 

”În conformitate cu prevederile art.5 şi ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/rezultatele candidaţilor vor fi afişate astfel”, potrivit aceleiaşi surse.

Astăzi, 17 iunie, după susţinerea probei scrise la matematică, în momentul predării lucrării, absolvenţii de clasa a VIII-a vor primi câte un cod unic pe baza căruia îşi va putea vedea rezultatele obţinute la examene. 

În centrele de examen şi pe site-ul de evaluare edu.ro vor fi afişate liste care vor conţine următoarele informaţii: codul unic al candidatului, şcoala de provenienţă, rezultatele probelor examenului şi media. 

Comisiile din unităţile de învăţământ/centrele de examen vor informa candidaţii, în cursul acestei zile, că rezultatele vor fi afişate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Decizia a fost luată, inclusiv, în baza consultărilor cu partenerii sociali – federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, reprezentanţii părinţilor, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Naţional al Rectorilor – toţi fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui şi a prenumelui elevuli, se mai spune în comunicat.

Aceleaşi reguli de anonimizare a rezultatelor vor fi aplicate şi la Bacalaureat, potrivit reprezentanţilor MEC. 

10.000 de elevi aşteptaţi să susţină proba de limbă maternă

Joi, 18 iunie, peste 10.000 de absolvenţi de şcoală gimnazială sunt aşteptaţi să susţină la proba de Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.  

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). 

Rezultatele finale se vor fi afişa sâmbătă, 27 iunie.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite