Presiuni cu iz mafiot asupra unor elevi de liceu din Moineşti care au cutezat să reclame conducerea şcolii în presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Liceul „Spiru Haret” din Moineşti învaţă peste 800 de elevi
La Liceul „Spiru Haret” din Moineşti învaţă peste 800 de elevi

Mai mulţi reprezentanţi ai elevilor de la Liceul „Spiru Haret” din Moineşti, Bacău, acuză că au fost ameninţaţi de directoarea şcolii, după ce s-au plâns în presă de modalităţile prin care li se impune uniforma şcolară. Conflictul a atras şi investigaţiile Poliţiei, însă directoarea susţine că totul este o exagerare.

Totul a început luna trecută, când mai mulţi elevi ai Liceului „Spiru Haret” din Moineşti au declarat pentru „Adevărul” că unii profesori şi directoarea le interzic accesul în incinta şcolii fără uniformă. Ei spuneau că astfel li se încalcă accesul la educaţie.

„Avem un singur distribuitor care vine în fiecare an şi ia măsuri, iar noi suntem obligaţi să purtăm aceste uniforme. Săptămâna trecută, doamna directoare Adriana Căzănel m-a trimis acasă, spunându-mi că dacă n-am pe mine sacoul cu însemnele şcolii înseamnă că nu sunt elev al liceului”, declara în urmă cu o lună Dragoş Popa, elev al Liceului „Spiru Haret”, din Moineşti şi membru al Asociaţiei Elevilor din Bacău.

Mai mult, tânărul susţine că directoarea i-a instruit pe profesori să nu îi primească la clasă pe elevii fără uniformă. Unuia dintre profesori, care a avertizat-o că ar putea fi dat afară din învăţământ dacă le refuză elevilor accesul la educaţie, i-a spus să noteze copiii cu nota 4 dacă nu vin îmbrăcaţi regulamentar la ore, a mai povestit Popa. O altă elevă a liceului, Carmen Albu, susţine că doar din clasa ei au fost trimişi acasă după uniformă patru colegi, „dintre care trei nici măcar nu locuiesc în oraş”.

Şedinţă cu ameninţări

Însă publicarea articolului n-a trecut fără consecinţe. Reprezentanţii elevilor au fost convocaţi la o şedinţă de analiză la care au participat directoarea şi alţi profesori care i-ar fi ameninţat cu semnarea unui contract de confidenţialitate şi cu dizolvarea Consiliului Elevilor.

„A fost un articol de la care a pornit o discuţie mai aprinsă şi doamna directoare a început să ţipe şi să ne ameninţe cu dizolvarea Consiliului, în cazul în care noi vom mai da declaraţii în presă legate de neregulile din liceu, spunându-ne că noi, prin aceste afirmaţii, distrugem prestigiul liceului şi imaginea construită de dumneaei până acum. Bineînţeles că nu a fost nimic fals în declaraţiile noastre, dar doamna a fost deranjată de ce am susţinut. La un moment dat doamna consilier educativ a spus că aşa cum profesorii semnează un contract de confidenţialitate cu liceul, aşa ar trebui să semnăm şi noi, cei de la Consiliul Elevilor, ca să nu mai existe probleme de acum încolo, să nu mai divulgăm lucruri ce nu ar trebui să apară în presă”, a declarat pentru bacauinfo.ro unul dintre elevii care au participat la şedinţă.

Acuzaţiile, investigate şi de poliţie

Acuzaţiile au apărut din nou în presă, însă de această dată au atras şi un echipaj de poliţie care s-a autosesizat, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

„Spune colega mea, care a fost însoţită de alţi doi polişti de proximitate, că a discutat cu conducerea unităţii separat şi cu preşedinte Consiliului Elevilor şi alţi doi elevi separat. În procesul verbal semnat astăzi s-a consemnat că în cadrul şedinşţei de analiză din 29.10 s-a pus în discuţie portul uniformei, conform Regulamentului de Organizare şi s-a solicitat ca orice problemă apărută în interiorul Liceului să fie adusă la cunoştinţa conducerii înainte de a fi dată publicităţii, dar că nu s-a impus semnarea unui astfel de acord de confidenţialitate.

Poliţista a întrebat preşedinta Consiliului Elevilor dacă are de făcut menţiuni. Menţiuni care au fost consemnate şi sună aşa: portul uniformei a fost semnat de către părinţi. Consiliul Elevilor specifică că nu au semnat nici un fel de document cu privire la problemele din liceu”, declarat, marţi, pentru bacauinfo.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

„Mi-au cerut contractul de confidenţialitate”

De cealaltă parte, directoarea liceului susţine că situaţia tensionată este cauzată de lipsa de comunicare şi că nu s-a semnat niciun contract de confidenţialitate.

„Poliţiştii, când au venit, au fost foarte severi, mi-au spus că dacă le-aş fi dat să semneze contract de confidenţialitate eram pasibilă de dosar penal. Cum să le cer eu aşa ceva? Poliţiştii nici n-au venit să-i controleze pe ei, ci să-mi ceară mie contractul de confidenţialitate”, a explicat directoarea Adriana Căzănel. De asemenea, ea susţine că „nu s-a practicat scoaterea elevului de la ore pentru lipsa uniformei. Au fost controale repetate ale profesorilor de serviciu în clase cu raport la diriginte”.

Grevă japoneză la ore

Tensiunile nu s-au diminuat însă la Liceul „Spiru Haret” din Moineşti nici după vizita poliţiştilor. Din contră, elevii supăraţi au decis ca miercuri să poarte la ore o banderolă albă la mână, în semn de protest.

„Am purtat banderolă ca semn de protest împotriva abuzurilor doamnei Căzănel. Este grevă japoneză, un protest paşnic care nu deranjează activitatea şcolară a elevilor sau a profesorilor. Nu ştiu exact câţi elevi au participat, probabil pe puţin 200. Totuşi ştiu că s-au consumat cel puţin 50 de metri de banderolă albă subţire cumparată de mine. Este o decizie colectivă, ne-am consultat pe grupul elevilor în urma propunerii foştilor elevi şi a elevilor actuali. Reacţiile profesorilor au fost diverse, doamna director adjunct am înţeles că a fost de acord cu decizia noastră, nu ne-a împiedicat cu nimic. Totuşi, au fost şi profesori care au fost împotrivă”, a declarat Dragoş Popa, elev al liceului.

Două asociaţii de elevi au cerut demisia

În plus, atât Asociaţia Elevilor din Bacău cât şi Consiliul Naţional al Elevilor au solicitat demisia directoarei.„Solicităm demisia de onoare a directoarei pentru abuzurile şi ameninţările la adresa reprezentanţilor elevilor! Doamna director, nu aveţi dreptul să obligaţi elevii să încheie contracte de confidenţialitate cu dumneavoastră şi cu atât mai puţin să ameninţaţi cu desfiinţarea Consiliului Şcolar al Elevilor! Din păcate, cazurile nu sunt izolate”, a declarat Horia Oniţă, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

De cealaltă parte, Adriana Căzănel acuză asociaţiile de elevi că au o influenţă negativă asupra copiilor. „Elevii au avut o legătură teribilă cu această Asociaţie a Elevilor din Bacău şi au hotărât că tot ce nu le convine legat de libertăţile lor trebuie răstălmăcit şi aşezat într-o pagină de ziar. Despre acuzaţiile din ziare n-am primit nicio reclamaţie scrisă înainte, n-am fost informată despre nemulţumirile lor”, susţine directoarea Liceului „Spiru Haret”, din Moineşti, Bacău.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite