Previziuni pentru Educaţie în 2018. Apare manualul unic, iar Bac-ul începe în februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sistemul de învăţământ sunt aşteptate schmbări majore anul viitor
În sistemul de învăţământ sunt aşteptate schmbări majore anul viitor

În sistemul de învăţământ sunt aşteptate schmbări majore anul viitor. Printre acestea se numără introducerea manualului unic, modificarea Bacalaureatului şi creşterea salariilor cadrelor didactice.

În privinţa mediului universitar, cele mai importante măsuri care s-ar putea implementa ar fi, pe de o parte, demararea evaluării şcolilor doctorale, iar pe de altă parte crearea unei platforme antiplagiat.

Cea mai discutată schimbare în domeniul Educaţiei, care se va aplica începând cu anul 2018, este introducerea manualului unic pentru elevi. Practic, Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Editura Didactică şi Pedagogică (editură de stat), va elabora câte un manual pentru fiecare disciplină în parte, celelalte edituri fiind eliminate din schemă. Măsura a fost adoptată în ciuda tuturor criticilor enunţate de specialişti, care fie făceau referire la întoarcerea la comunism, fie spuneau că elevii au nevoie de diversitate.

Cum vor da elevii dintr-a XII-a Bac-ul

Examenul de Bacalaureat a suferit şi el unele schimbări. Mai exact, competenţele ligvistice şi digitale vor fi susţinute în iarnă, în perioada 12-22 februarie. Până anul acesta, elevii care dădeau Bac-ul susţineau probele orale cu câteva zile înainte de probele scrise. De asemenea, se are în vedere şi reintroducerea probei sportive la Bac, dar deocamdată propunerea este doar în stadiul de proiect.

Tot cu referire la învăţământul preuniversitar, noi materii ar putea fi introduse în programa şcolară din 2018. Printre acestea se numără Educaţie pentru Nutriţie şi o materie despre Uniunea Europeană (doar pentru elevii din clasa a XII-a), însă şi acestea reprezintă numai nişte iniţiative legislative. Tot la nivel de proiect de lege este şi propunerea de introducere a uniformelor obligatorii în şcoli.

Ce-i aşteaptă pe profesori

În privinţa cadrelor didactice, vorbim de două măsuri ce s-ar putea implementa în anul 2018. În primul rând, profesorii titulari care vor să plece prin detaşare în altă instituţie ar putea fi constrânse să scurteze perioada în care îşi pot ţine posturile blocate de la 10 ani la cel mult 3. O altă noutate este că salariile profesorilor vor creşte de la 1 ianuarie 2018 cu 25%, dar asta numai pe hârtie. În realitate, sindicaliştii din Educaţie reclamă că, în mână, creşterea venitului va fi de fapt infimă, în medie cu 4 procente, iar asta pentru că banii pentru mărire vor fi înghiţiţi de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. O altă creştere salarială, cu 20%, ar trebui aplicată începând de la 1 martie 2017.

Cât despre mediul universitar, cea mai aşteptată măsură este realizarea unei platforme digitale unde să fie încoporate toate lucrările de licenţă, dizertaţie şi doctorat. Scopul proiectului este de a oferi acces liber la toate aceste lucrări ştiinţifice, dar şi de a detecta mai uşor eventualele plagiate. De asemenea, este posibil ca în 2018 să se demareze evaluarea şcolilor doctorale, având în vedere că Avocatul Poporului, Victor  Ciorbea, a sesizat Curtea Constituţională pe motiv că permiterea funcţionării acestora până în 2019, fără a fi evaluate, este neconstituţională. În prezent, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale lucrează la o metodologie de evaluare.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite