Profesorii noştri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se discută mult despre calitatea învăţământului românesc. Nu am pregătirea în această chestiune, dar am o idee. Sunt mulţi oameni fără competenţe în România care îşi expun cu nonşalanţă ideile. Proaste. Scuze, dar vreau să spun şi eu o idee!

Să se facă o antologie naţională* de texte cu titlul „Profesorii buni ai României”. (Titlul e provizoriu, ar merge şi „Cei mai buni profesori“, dar până la urmă, antologia contează, nu titlul!) Antologia să cuprindă texte scrise de cetăţenii români, indiferent de vârstă, educaţie, religie, sexe... Să scrie toţi românii, de la pensionari la managerii de companii, de la taximetrişti la parlamentari. Cine vrea, nu este o antologie obligatorie. Fiecare să scrie un text de 3.000 de semne în format Word sau, dacă nu are computer, să scrie cu stiloul pe o pagină format A4. (Dar nu dimensiunea contează, ci antologia!) Să scrie despre profesorul său cel mai bun. O amintire, o anecdotă, o întâmplare, un gând, ceva! Despre profesorul care i-a schimbat viaţa, care l-a marcat, care l-a „vrăjit”, care i-a deschis mintea, profesorul său memorabil! Textul nu trebuie să fie o compunere ca la şcoală. Dar, obligatoriu, să fie semnat. (Ne-am săturat de anomine!) Sunt chestiuni tehnice care, până la urmă vor fi decise de organizatori, dacă se va face antologia, dar nu se va face, îmi zic şi eu ideea!

Pentru fiecare text scris, autorul să primească de la statul român (mă rog, o instituţie a statului, pentru că statul călăreşte vieţile noastre!) câte 100 de lei per bucată. E mult pentru bugetul statului? Atunci, 50 de lei! (Poate se găsesc nişte fonduri UE pentru acest proiect!) Oricum, scrisul se plăteşte foarte prost în România, toată lumea se crede „scriitor“, şi cei care postează două fraze pe Facebook, şi bloggeri, şi postacii.

Să scrie fiecare despre profesorul său cel mai bun. O amintire, o întâmplare, un gând, ceva!         

Revin la antologie... Să scrie fiecare român un text despre profesorul său care i-a marcat viaţa. În bine. Vom avea o antologie imensă, cu milioane de texte. Dar ce facem cu aceasta? Să fie prelucrată şi analizată de specialişti care, în final, ar putea realiza portretul-robot al profesorului bun în România. Să scoată un model: iată ce înseamnă să fii un profesor bun! De la acest model viabil, creat de popor, să se pornească reforma în învăţământ. Să ştim cam ce fel de profesori avem nevoie în sistem. Apoi, antologia asta ar fi şi un bun exerciţiu de psihoterapie prin scris al românilor. În loc să clămpănească delaţiuni şi alte prostii, mai bine să scrie despre profesori. De asemenea, în loc ca presa noastră debilă să se distreze în fiecare an cu „perlele” pescuite de la Bacalaureat şi de la alte examene naţionale, spălând minţile poporului, mai bine s-ar face acest proiect care ar contribui la promovarea scrisului şi ar cinsti excelenţa în meseria de profesor. O antologie sinceră, despre oamenii de la catedră care au rupt din sufletul lor ceva inefabil şi au dăruit elevilor şi studenţilor. Fără să le ceară nimic în schimb. Despre sacrificiu şi dăruire. Despre îndurare şi lumină. Despre credinţă şi mântuire.

*Acest text a fost inspirat de lectura cărţii „Necazuri cu şcoala” de Daniel Pennac, Editura Polirom, ediţia 2016, traducere de Ileana Cantuniari.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite