REGULAMENT ŞCOLAR Elevii nu au voie cu telefonul mobil la ore. Ţigările, alcoolul şi tutunul, interzise la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor şi nu au voie să deţină, să consume sau să comercializeze, în şcoli şi în afara acestora, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice şi ţigări. De asemenea, ei nu au voie să participe la jocuri de noroc.

În regulamentul de funcţionare a şcolilor scos vineri în dezbatere publică, de Ministerul Educaţiei, sunt prevăzute numeroase interdicţii adresate elevilor.

Astfel, regulamentul prevede că elevii nu au voie să distrugă documentele şcolare, precum cataloage, carnete de elev, foi matricole, documente din portofoliul educaţional şi să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar (materiale didactice şi mijloace de învăţământ, cărţi de la biblioteca şcolii, mobilier şcolar, mobilier sanitar, spaţii de învăţământ etc.).

De asemenea, elevilor le este interzis să aducă şi să difuzeze în unitatea de învăţământ preuniversitar materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa.

Elevii nu au voie să participe la proteste în timpul orelor

Proiectul prevede şi că elevii nu au voie să organizeze şi să participe la acţiuni de protest, care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează participarea la programul şcolar. De asemenea, ei nu au voie să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ.

În plus, le este interzis şi: să deţină, să consume sau să comercializeze, la şcoală dar şi în afara şcolii, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice sau ţigări. Ei nu au voie să participe la jocuri de noroc; să introducă în şcoală orice tipuri de arme sau de alte produse pirotehnice cum ar fi muniţie, petarde, pocnitori sau brichete, precum şi sprayuri lacrimogene, paralizante sau să posede şi să difuzeze materiale pornografice.

Elevii nu au voie să utilizeze teelfoenele în timpul orelor

De asemenea, elevilor le este interzis să utilizeze telefoanele celulare în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor, să lanseze anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale explozibile în perimetrul unităţii de învăţământ preuniversitar, să aibă comportamente jignitoare, de intimidare, discriminare şi atitudini ostentative şi provocatoare, să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ preuniversitar. 

Elevii nu au voie să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă în şcoală şi în afara ei, să părăsească incinta şcolii în timpul pauzelor sau după începerea cursurilor, fără avizul profesorului de serviciu sau a profesorului pentru învăţământul primar/dirigintelui, să aibă o atitudine care constituie o ameninţare la adresa siguranţei celorlalţi elevi şi/sau a personalului şcolii.

Conform regulamentului, elevii au obligaţia să aibă la ei permanent carnetul de elev, să-l prezinte cadrelor didactice pentru consemnarea notelor, precum şi părinţilor, pentru informare în legătură cu situaţia lor şcolară.


PROIECT În cazul violenţelor în şcoli, Poliţia şi părinţii trebuie anunţaţi, iar agresorii, izolaţi

Ce amenzi vor plăti părinţii în cazul în care copiii au multe absenţe, conform Regulamentului propus de MEN

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite