UPDATE REPARTIZARE LICEU 2013 Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele repartizării computerizate. „Sf. Sava“, cel mai bun liceu din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii află pe 16 iulie dacă au fost admişi la liceul dorit. Înscrierile încep pe 17 iulie  FOTO: Adevărul
Elevii află pe 16 iulie dacă au fost admişi la liceul dorit. Înscrierile încep pe 17 iulie  FOTO: Adevărul

Repartizare liceu 2013/ Repartizarea computerizată la liceu a avut loc cu o zi mai devreme, pe 15 iulie, iar listele finale cu elevii admişi la liceu se vor afişa şi la şcolile şi liceele din ţară. Peste 99% dintre elevi au fost admişi la liceu din prima etapă. Colegiul Naţional ”Sf. Sava” din Capitală şi-a reluat locul fruntaş în topul naţional al celor mai bune licee, după ce în 2012 fusese detronat de Colegiul ”Gh. Lazăr”, tot din Bucureşti.

UPDATE:Listele cu elevii reparţizaţi vor fi afişate în a doua parte a zilei la avizierele şcolilor de provenienţă şi a liceelor unde au fost repartizaţi copiii. Odată ce repartizarea a fost făcută mai devreme, nu are rost să aşteptăm încă o zi fiindcă părinţii  vor să ştie care este situaţia“, a declarat pentru adevarul.ro, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

UPDATE: Topul celor mai bune licee din ţară, după ultima media de admitere la liceu, a suferit din nou modificări anul acesta: Colegiul Naţional ”Sf. Sava” din Capitală ocupă din nou locul 1, după ce anul trecut a fost detronat de un alt colegiu din Bucureşti- ”Gh. Lazăr”.

Topul 10 al celor mai bune licee din ţară de anul trecut a fost dominat de oraşele Bucureşti (4 licee), Constanţa (2 licee), Iaşi (2 licee), Craiova (1 liceu) şi Cluj (1 liceu). Din top au ieşit Colegiile Vasile Alecsandri din Galaţi şi Andrei Şaguna din Braşov, dar au intrat două licee cu acelaşi nume, însă din oraşe diferite: Emil Racoviţă din Cluj Napoca şi din Iaşi.

În ceea ce priveşte Capitala, aici topul primelor 10 colegii a suferit mai multe schimbări în 2012. Sunt licee care au scăzut şi altele care le-au luat locul. Trei dintre ele s-au menţinut anul trecut: Tudor Vianu (locul 4), Gheorghe Şincai (locul 5) si Cantemir Vodă (locul 9). În schimb, Gheorghe Lazăr a urcat de pe locul 3 pe locul 2, iar Mihai Viteazu a căzut de pe locul 2 pe locul 3. Şi Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc a căzut un loc, de pe 6 pe 7, dar şi Grigore Moisil, de pe 7 pe 8. A urcat două locuri Liceul Spiru Haret, de pe 8 pe 6 şi un loc Colegiul Naţional Matei Basarab de pe 11 pe 10. În schimb, Colegiul Naţional Elena Cuza a ieşit din top 10.

Top 10 licee Capitală 2013 după ultima medie de admitere:

1. Colegiul Naţional "Sf. Sava" - 9,77
2. Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" - 9,74
3.  Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" - 9,64
4. Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" - 9,64
5. Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" - 9,59
6. Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc" - 9,51
7. Colegiul Naţional "Spiru Haret" - 9,48
8. Colegiul Naţional "Grigore Moisil" - 9,43
9. Colegiul Naţional "Cantemir Vodă" - 9,35
10. Colegiul Naţional "Matei Basarab" - 9,34

2012 – Top 10 al celor mai bune licee din Bucureşti după ultima medie de admitere

1. Colegiul Naţional" Gheorghe Lazăr"
Ştiinţe ale naturii - 9,68
Matematică-informatică - 9,65
Filologie - 9,64
Ştiinţe sociale - 9,63

2. Colegiul Naţional "Sfântul Sava"
Matematică-informatică bilingv engleză - 9,93
Ştiinţe ale naturii - 9,78
Matematică-informatică - 9,65
Filologie - 9,59

3. Colegiul Naţional "Mihai Viteazul"
Matematică-informatică - 9,57

4. Colegiul Naţional de informatică "Tudor Vianu"
Matematică-informatică - 9,50
 

5. Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai"
Matematică-informatică - 9,45
Ştiinţe ale naturii - 9,57
Filologie - 9,31

6. Colegiul Naţional "Spiru Haret"
Matematică-informatică bilingv engleză - 9,37
Ştiinţe ale naturii - 9,31
Matematică-informatică - 9,28
Ştiinţe sociale - 9,27
Filologie - 9,11

7. Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc"
Matematică-informatică bilingv engleză - 9,45
Filologie bilingv angleză - 9,24

8. Colegiul Naţional "Grigore Moisil"
Filologie - 9,10
Matematică-informatică - 9,09

9. Colegiul Naţional "Cantemir Vodă"
Matematică-informatică bilingv engleză - 9,20
Matematică-informatică - 9,00
Ştiinţe sociale - 8,95

10. Colegiul Naţional "Matei Basarab"
Ştiinţe sociale - 9,02
Filologie - 8,96
Ştiinţe ale naturii - 8,89
Matematică-informatică – 8,82

2011 – Top 10 al celor mai bune licee din Bucureşti după ultima medie de admitere

1. Colegiul Naţional Sf. Sava

Matematică-informatică – 9,64
Matematică-informatică – bilingv engleză – 9,94
Ştiinţe ale naturii – 9,60
Filologie – 9,67

2. Colegiul Naţional Mihai Viteazul
Matematică-informatică – 9,54

3. Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr
Matematică informatică – 9,59
Ştiinţe ale naturii – 9,58
Filologie – 9,57
Ştiinţe sociale – 9,52

4. Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu
Matematică informatică – 9,42

5. Colegiul Naţional Gheorghe Şincai
Matematică informatică – 9,37
Ştiinţe ale naturii – 9,48
Filologie – 9,29

6. Colegiul Naţional bilingv George Coşbuc
Matematică-informatică – bilingv engleză – 9,40
Filologie – bilingv engleză - 9,24

7. Colegiul Naţional Grigore Moisil
Matematică-informatică – 9,17
Filologie – 9,17

8. Colegiul Naţional Spiru Haret
Matematică-informatică – 9,10
Matematică-informatică – bilingv engleză – 9,31
Ştiinţe ale naturii – 9,21
Filologie – 9,02
Ştiinţe sociale – 9,10

9. Colegiul Naţional Cantemir Vodă
Matematică-informatică – 9,03
Matematică-informatică - bilingv engleză – 9,28
Ştiinţe sociale – 9,00

10. Colegiul Naţional Elena Cuza
Matematică informatică – 8,90
Filologie – bilingv engleză – 8,94
Filologie – 8,91


Ministerul a publicat anul acesta rezultatele repartizării computerizate luni, cu o zi mai devreme decât era prevăzut în calendarul oficial, care prevedea că marţi, 16 iulie 2013, se va face repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor de pe fişa de opţiuni

Aşadar, părinţii şi elevii pot consulta situaţia la nivel naţional pe site-ul admitere.edu.roAfişarea listelor cu elevii repartizaţi se va face ulterior şi la sediul şcolii generale absolvite, dar şi la licee.

Ministerul Educaţiei Naţionale a realizat prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a, care şi-au exprimat opţiunile. Dintre cei 145.896 de candidaţi, 145.392 (99,65%) au fost repartizaţi conform uneia dintre opţiunile exprimate, în timp ce alţi 504 candidaţi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să permită încadrarea lor în vreo unitate de învăţământ. 74.849 (51,48%) de candidaţi au ales filiera teoretică, iar 70.543 (48,52%) au ales filiera tehnologică, se arată în comunicatul ministerului.

repartizare 2013

Primele 10 licee cu cele mai mari medii de admitere, la nivel de ţară, sunt:

1) Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti: 9,77 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

2) Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti: 9,74 - ultima medie de admitere, 10 - prima medie de admitere

3) Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa: 9,72 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

4) Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova: 9,69 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

5) Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Bucureşti: 9,64 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

6) Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Cluj: 9,64 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

7) Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul”, Bucureşti: 9,64, - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere

8) Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Bucureşti:  9,59 - ultima medie de admitere, 9,97 - prima medie de admitere

9) Colegiul Naţional „Ovidius”, Constanţa: 9,58 - ultima medie de admitere; 9,99 - prima medie de admitere

10) Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov: 9,56 - ultima medie de admitere; 10 - prima medie de admitere.

repartizare 2013

Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost 2.313.342, fiecare elev alegând, în medie, 16 opţiuni. Repartizarea elevilor în unităţile de învăţământ liceal s-a efectuat în clase cu 29 de locuri.

Pentru această sesiune de repartizare, MEN a înregistrat cel mai mic număr de elevi nerepartizaţi din 2001 până astăzi.

 Decizie de ultim moment a ministerului

„Pe 16 iulie softul face repartizarea elevilor la licee şi practic în aceeaşi zi ea va fi publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, admitere.edu.ro. A doua zi le vom publica şi noi, fiecare judeţ, pe site-ul inspectoratului şcolar, dar şi la şcolile de unde provin elevii şi la licee”, a declarat luni la prânz, pentru adevarul.ro, Valentin Cuibuş, inspector şcolar general la Cluj.

”Potrivit broşurii de admitere la liceu, realizată pe baza metodologiei ministerului, repartizarea informatică are loc marţi, 16 iulie şi va apărea şi pe site-ul ministerului, apoi inspectoratele judeţene publică repartizarea la nivel local”, a explicat şi Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

În perioada 17-26 iulie 2013, absolvenţii depun dosarele de înscriere la liceele la care au fost admişi, potrivit metodologiei de admitere la liceu.

Actele necesare la înscriere:

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
  • adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  • fişa medicală.


A doua etapă de înscriere la liceu

La a doua etapă a repartizării computerizate participă candidaţii din seria curentă, indiferent de vârstă, şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014, şi care au participat şi au rămas nerepartizaţi după prima etapă, sau nu au participat, din diferite motive, la prima etapă de admitere.

Aceştia completează fişa de opţiuni în perioada 17-22 iulie 2013, la şcolile generale de provenienţă sau la centrul special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe.

În situaţia în care au rămas locuri neocupate la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă, înscrierea candidaţilor pentru aceste probe se face în 17 iulie, iar susţinerea probelor se face în perioada 18-19 iulie şi afişarea rezultatelor finale, pe 20 iulie. Candidaţii respinşi la probele de aptitudini şi candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă completează opţiunile în data de 22 iulie 2013 şi participă la repartizarea computerizată.

Introducerea noilor baze de date în calculator, verificarea fişelor cu opţiuni listate din calculator, precum şi corectarea eventualelor erori se fac în perioada 17-23 iulie.

Repartizarea computerizată şi afişarea listelor se face în data de 25 iulie, urmând ca în perioada 25-26 iulie, absolvenţii de gimnaziu care au participat la a doua etapă a admiterii la liceu să îşi depună dosarele la unitatea de învăţământ unde au fost repartizaţi.

Candidaţii care, în perioada 25-26 iulie 2013, nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisiile de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale, care va avea loc în perioada 29 iulie-1 august.

Cazurile speciale înseamnă situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.

Cazurile elevilor veniţi din străinătate

De asemenea, tot în perioada 29 iulie-01 august 2013, comisiile de admitere vor analiza şi cazurile speciale ale absolvenţilor învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate şi, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a.  Pentru aceşti absolvenţi, la media generală de absolvire a gimnaziului se iau în calcul doar rezultatele obţinute în anii de studiu parcurşi în România.

Ce se întâmplă cu elevii care au rămas nerepartizaţi şi după a doua etapă

În situaţia în care există absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu s-au înscris la unităţile la care au fost repartizaţi sau nu au participat la cele două etape de admitere şi care solicită ulterior un loc în clasa a IX-a, aceştia vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere la liceu.

Depunerea cererilor se face la sediul inspectoratelor şcolare în perioada 02-05 septembrie 2013, iarrepartizarea candidaţilor se face în perioada 05 - 06 septembrie 2013, ţinând cont de criteriile prevăzute în Metodologia de admitere:

  • media generala obţinuta la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
  • media generala de absolvire a claselor a V-VIII;
  • nota obţinută la proba de limba si literatura româna din cadrul Evaluarii Naţionale;
  • nota obţinută la proba de matematica din cadrul Evaluarii Naţionale;
  • nota obţinută la proba de limba materna din cadrul Evaluarii Naţionale, respectiv nota de la
  • proba de verificare a cunostinţelor de limba maternă acolo unde este cazul

Elevii care au rămas cu situaţia neîncheiată la sfârşitul semestrului al doilea, îşi vor încheia situaţia în perioada 19 – 21 august 2013 şi vor fi repartizaţi în clasa a IX-a de către comisiile de admitere, în perioada 02 -06 septembrie.

În situaţia în care există candidaţi cărora nu li se poate calcula media de admitere întrucât nu au participat la Evaluarea Naţională, aceştia vor fi repartizaţi de inspectoratele şcolare, în perioada 05-06 septembrie 2013, după repartizarea celorlalţi candidaţi.


MARAMUREŞ

SATU MARE

SĂLAJ

BIHOR

CLUJ

BISTRIŢA

SUCEAVA

BOTOŞANI

IAŞI

NEAMŢ

VASLUI

BACĂU

ARAD

TIMIŞ

ALBA

HUNEDOARA

CARAŞ-SEVERIN

SIBIU

MUREŞ

BRAŞOV

MEHEDINŢI

GORJ

DOLJ

VÂLCEA

OLT

DÂMBOVIŢA

ARGEŞ

TELEORMAN

BUCUREŞTI

PRAHOVA

GIURGIU

CĂLĂRAŞI

CONSTANŢA

IALOMIŢA

BUZĂU

VRANCEA

GALAŢI

BRĂILA

TULCEA


Pe aceeaşi temă:

REPARTIZARE LICEU 2013 Topul specializărilor cu cea mai mare medie de admitere din ţară. Harta locurilor libere

Repartizare liceu 2013 / Pe primul loc în topul specializărilor cu cea mai mare ultimă medie de admitere din ţară este Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, cu specializarea Mate-Info, bilingv engleză. De altfel, „Sf. Sava“ este şi liceul cu cele mai mari medii de admitere din ţară.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite