Rezultate BAC 2019. Edu.ro a publicat toate notele şi mediile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a anunţat, în jurul orei 10:30, toate rezultatele de la sesiunea de vară a Bacalaureatului. Situaţia urmează să fie prezentată astăzi şi la avizierele centrelor de examinare.

Rezultate BAC 2019. Absolvenţii clasa a XII-a care au susţinut examenele din cadrul Bacalaureatului, sesiunea de vară, au aflat notele. Mai multe detalii despre lista cu rezultate BAC 2019 puteţi afla de - AICI

To astăzi, până la ora 16:00, cei care sunt nemulţumiţi de note pot depune contestaţii. Rezultate finale BAC 2019 vor fi anunţate pe 13 iulie. 

La sesiunea de vară a Bacalaureatului s-au înscris peste 136.000 de candidaţi din toate promoţiile. Mai exact, 116.316 sunt din promoţia curentă şi aproape 20.000 din promoţiile anterioare. 

La examene au fost şi situaţii în care elevii au fost eliminaţi. De exemplu, la prima probă care a avut loc luni, cea la Limba şi literatura română, au fost eliminaţi din examen mai mulţi elevi pentru că au intrat cu telefonul mobil.

În judeţul Alba, patru elevi de la licee din oraşele Câmpeni, Abrud şi Baia de Arieş au fost scoşi din examen. Aceeaşi măsura s-a luat şi în cazul unui elev din Capitală.

Regulamentul spune că nu este voie la examenul de Bacalaureat cu telefoane mobile, căşti audio şi nici un alt fel de mijloc de comunicare. Candidaţii nu au voie să vorbească între ei în timpul examenului, să transmită materiale, să copieze sau să schimbe foi de lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Cei care încalcă aceste reguli sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele şi obiectele interzise au fost folosite sau nu.

Rezultate BAC 2019. Ce păţesc cei care au fost prinşi fraudând

Candidaţii care încalcă regulile nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „elevi eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

De asemenea, foarte important de ştiut este că aceşti candidaţi acuzaţi de tentativă de fraudă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Lucrările vor fi corectate pe baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, potrivit Ministerului Educaţiei.

Pentru a fi declarat promovat, un elev trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale precum şi cele scrise, să ia cel puţin nota 5 la fiecare şi să obţină cel puţin media 6 la probele scrise.

Rezultate BAC 2019. Ce rată de promovare a fost anul trecut

În 2018, sesiunea de vară a Bacalaureatului a fost promovată de aproape 70% din numărul elevilor care s-au înscris. În 2017, rata de promovabilitate a fost de 72,9%.

Cei mai puţini elevi au trecut anul trecut BAC-ul în judeţele Ilfov (34%), Teleorman (47,30%) şi Giurgiu (47,44%). În sesiunea de vară a Bacalaureatului de anul trecut au fost 132 de elevi care au reuşit să obţină media 10. 

Tot anul trecut, 117 candidaţi au fost daţi afară de la examenul de Bacalaureat pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Judeţele cu cele mai ridicate procente de promovabilitate la BAC 2018 au fost Cluj (81,14%), Iaşi (80,27%) şi Brăila (77,13%). În Bucureşti, rata de promovare a fost de 72,86%.

Din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi în 2018 s-au prezentat la examene 123.615. 

În ultimii 15 ani, cea mai mare rată de promovare s-a înregistrat în 2005. Atunci, 84,66% din elevii care s-au înscris au reuşit să obţină medii peste 6. De asemenea, în 2004 au reuşit să treacă Bacalaureatul 84,61%. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite