Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor, sunt aşteptate astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaluare Naţională
Evaluare Naţională

Joi sunt aşteptate rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Înainte de contestaţii, 82.3% dintre candidaţii care au susţinut examenul, au reuşit să obţină medii peste 5.

115.820 de absolvenţi de clasa a VIII-a au fost înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, examen care a început pe 14 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. 2 zile mai târziu a avut loc proba la Matematică, în timp ce proba la Limba şi literatura maternă s-a desfăşurat pe 17 iunie. 

Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost afişate pe 23 iunie. După ce 82.3% dintre candidaţii care au susţinut examenul au obţinut notă de trecere, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a afirmat că este vorba de un "maxim absolut".

Astăzi se vor afişa rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere la liceu. 

”La modul general, Evaluarea naţională a fost organizată, anul acesta, mai bine decât anul trecut, şi nu mă refer la alţi ani ci la un an în care tot eu am fost ministrul care a organizat Evaluarea. Mult mai bine decât anul trecut”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite