Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Să scoatem „Puiul” din manuale!

100
24 Apr 2013 21:30:52
Mircea Vasilescu

Vă propun să lăsăm deoparte chestiuni trecătoare precum conflictul (sau coabitarea) dintre Băsescu şi Ponta şi să medităm asupra unor probleme durabile şi cu efecte majore. De exemplu: povestirea Puiul de I. Al. Brătescu-Voineşti e în manualele şcolare de zeci de ani.

Generaţii întregi de copii, de prin anii ’60 încoace, au crescut vărsând lacrimi din cauza „puiului neascultător”. Ştim cu toţii povestea prepeliţei care a plecat spre „ţările calde” lăsându-şi puiul pradă iernii, pentru că n-o ascultase pe mămica, zburase într-un moment nepotrivit şi fusese rănit la aripă de un vânător. Sigur, mai ştim că astfel de episoade sunt fireşti în viaţa animalelor: cu sau fără teoria lui Darwin despre selecţia naturală „la bază”, copiii (şi adulţii) din ziua de azi pot afla, din documentarele de pe Animal Planet sau National Geographic, cum mor animalele şi păsările „mai slabe” şi rezistă doar cele puternice. Mi se va spune, aşadar, că sunt exagerat dacă „mă leg” de prezenţa acestei povestioare în manuale. Dar cred că nu sunt.

Dacă Puiul ar fi nu o povestire, ci o emisiune de televiziune, ar intra în categoria „interzis sub 12 ani”. Pentru că în ea este vorba despre moarte şi violenţă. Dacă e literatură – merge şi la 10-11 ani! Mai mult decât atât, povestioara are un motto aparent educativ („Sandi, să asculţi de mămica!”), dar „mesajul” transmis în final e sinistru: dacă nu asculţi de mămica, poţi să mori! Spiritul conservator al slăbuţului scriitor Brătescu-Voineşti n-a găsit altă soluţie mai bună pentru a-i învăţa pe copii că trebuie să-şi asculte părinţii decât expunerea lacrimogenă a unei tragedii. Pedagogii şi psihologii pot avea, probabil, argumentele şi opiniile lor autorizate, dar – ca simplu literat – mi se pare complet stupid să-l „familiarizezi” pe copilul de 10-11 ani cu ideea de moarte printr-o piesă literară mediocră şi tezistă care „narează” o tragedie absurdă şi de neînţeles. Apoi, nu cred că în zilele noastre mai merge „principiul” educativ brutal pe care îl sintetizează Puiul: „copii, fiţi ascultători, că o păţiţi!”. „Stilul” autoritar-conservator al lui Bătescu-Voineşti nu mai ţine, e o relicvă bleagă a altor timpuri, iar încercarea de a scoate din amărâtul ăsta de text „învăţături morale” e contraproductivă. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, din punct de vedere strict literar, e o producţie submediocră a unui autor care, chiar şi în vremea sa, făcea figura unui încuiat: nu pricepea nimic din mersul literaturii şi, ca membru al Academiei, le-a făcut zile fripte multor scriitori, acuzându-i de "literatură imorală".

Am vizitat de curând o şcoală şi o profesoară mi-a semnalat că „întrebările pe marginea textului” din manual (căci, nu-i aşa, după ce i se usucă lacrimile, tre’ să-l învăţăm pe copil şi niscaiva noţiuni teoretice...) nu fac decât să învârtă cuţitul în rană, cerându-le, de pildă, copiilor să „exprime într-o propoziţie finalul povestirii”. Păi ce propoziţie? „Puiul a murit”. Şi iar plâns, iar lacrimi... Alt părinte mi-a spus că, pentru copilul său, „morala” povestirii a fost alta: „n-a fost o mămică bună, pentru că l-a abandonat; dacă era bună, trebuia să-l care în spate, să facă tot posibilul să-l salveze”. Deci, cum stăm cu motto-ul? Se poate şi invers: „mămico, mai ascultă-l şi pe Sandi!”.

Acest text mediocru, tezist şi discutabil din punct de vedere pedagogic stă bine mersi în manualele de clasa a IV-a şi a V-a de zeci şi zeci de ani. Trebuie pur şi simplu eliminat. O să ziceţi că e un fleac şi că „altele sunt marile probleme ale ţării şi ale sistemului de educaţie”. Da, avem şi alte probleme, dar nu e deloc un fleac. Mai sunt, în programa şcolară şi în manuale, şi alte texte triste şi deprimante (noroc că de Fefeleaga am scăpat, s-a scos...), slăbuţe sau de-a dreptul proaste din punct de vedere literar. Cu asemenea „opere literare”, nu-i apropiem pe copii de citit, nici nu le transmitem valori morale consistente, ci doar teze stupid „ambalate”. Nu cred că e cazul să-i „setăm” pe copii de mici astfel: prezentându-le moartea în variante absurd-fataliste, storcându-le lacrimi de neputinţă, umplându-i de pesimism şi de „simţul” ghinionului ş.a.m.d. Căci dacă le semănăm toate astea la 10-11 ani, roadele pesimismului şi fatalismului se vor vedea mai târziu, la nivel social. Şi după aia zicem că „România e altfel”...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Andreea Molocea
24.04.2013, 22:03:04

Dar din categoria „puiul” mai sunt. De fapt literatura pentru copii este incredibil de lacrimogenă, bazată pe niște „învățături” care nu mai sunt actuale: teama, rușinea, pericolul. În ziua de astăzi copiilor trebuie să le transmitem cu totul alte mesaje.

-3 (21 voturi)
Dumitru Rizoaica
24.04.2013, 23:37:17

Ce fel de mesaje, Andreea?

+2 (10 voturi)
Vanatorul/d.c.
24.04.2013, 22:31:17

"zburase într-un moment nepotrivit şi fusese rănit la aripă de un vânător." Nu zau..! Gata.. una, doua vanatorul e de vina..! Dar hai sa ne concentram putin si veti vedea ca puiul putea fi salvat printr-un simplu exercitiu de imaginatie. Ce stim..? Puiu nu avea tata..! Asta-i clar..! Sa presupunem ca in societatea prepelitelor ar exista profesori de zbor..Mergand mai departe, ne putem inchipui ca puiul, chiar daca inca nu stapanea zborul, tot trecuse prin cateva teste cu profesorul si evident ca avea si diplome pentru asta..Fara indoiala ca profesorul de zbor, vazand determinarea puiului, l-ar fi luat sub aripa lui ocrotitoare. Cu un profesor ca asta, puiul ar fi putut trece prin iarna fara probleme, asta in timp ce fratii lui dadeau din greu din aripi pentru a gasi un loc mai caldut..Asa le trebuie daca o asculta pe mama ..! Apoi, la venirea verii, cu toate lectiile invatate, puiul nostru zboara deasupra padurii pline cu uscaturi, ca un corb. Ca astia tot nu-si scot ochii intre ei..Profesorul lui, mandru de zborul viguros al puiului, il sfatuieste sa alunge Vulturul pentru intregul vazduh al padurii pline cu cu tot felul de rumegatoare si alte lighioane, sa fie numai al lor..Au chemat alaturi de ei toate inaripatele cu ciocul mare..dar degeaba. Vulturul a fost imposibuil de alungat. De suparare, profesorul si-a tras un glont ceva mai sus de aripa iar apoi, asa cu gastireata inca ranita, a fost bagat in colivie de niste lupi..Ramas singur, puiul nostru de prepelita nu a avut ce face altceva decat sa coabiteze cu Vulturul. Mai dadea el catodata din cioc, dar oricum nu-l mai credea si baga nimeni in seama. Vedeti..? Aceasta poveste poate fi citita de toti copii.Sau , ma rog, de cei in mintea copiilor..Ca oricum n-o pot intelege..

-1 (9 voturi)
Dumitru Rizoaica
24.04.2013, 23:40:01

De ce sa lipsesti copii de un exemplu atat de convingator, ca trebuie sa-si asculte parintii?

+3 (17 voturi)
herr v.3.0
25.04.2013, 01:58:42

..."din aceasta dilema nu puteti iesi. Am zis!"...

+1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările