Salariile în educaţia românească – cele mai mici din Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi, tovaraşi, guvernul nu va face nimic pentru voi!”
„Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi, tovaraşi, guvernul nu va face nimic pentru voi!”

Nici nu s-au uscat bine florile primite odată cu deschiderea noului an şcolar, că învăţătorii şi profesorii au primit un tomnatic duş rece. Într-o nouă rundă de negocieri, sindicatele au cerut majorarea salariile personalului didactic cu 15% şi ministrul Sorin Cîmpeanu a dat obişnuitul răspuns „Nu sunt bani”.

Desigur, ştim. Pentru educaţie se găsesc doar cuvinte pompoase, discursuri sforăitoare, amicale strângeri de mână şi complimente făţarnice. Niciodată resurse şi bani. Nici măcar bunăvoinţa de a asculta.

Guvernarea social-democrată actuală se dovedeşte cel mai întunecat coşmar pentru finanţarea educaţiei. Pe parcursului mandatului premierului Victor Ponta, România a consemnat cel mai mic procent din PIB alocat educaţiei de după Revoluţie. În anul 2013, banii alocaţi pentru educaţie au coborât până la abisalul 2,5%. Un semn greu de tăgăduit al iresponsabilităţii guvernului faţă de viitorul educaţiei.

Mai mult, a tăia bugetul educaţiei cu bisturiul unui guvern de stânga, de culoare social-democrată, care se revendică, cel puţin discursiv, de la laburismul britanic, dă seamă de confuzia doctrinară ce bălteşte în apele stângii. La stânga social-democrată ne-am pricopsit cu tot soiul de personaje analfabete politic pentru ceea ce înseamnă parcursul stângii europene. Iar rata de analfabetism politic pare mult mai îngrijorătoare decât rata analfabetismului din şcolile româneşti.

Dat fiind procentul alocat educaţiei, se înţelege şi că salariile personalului didactic reflectă o penurie crudă. Nu ştiu dacă mai există naivi care să plece urechea la trombonismele oficialităţilor reciclate la începutul anului şcolar. Salarii „mici” presupune însă un sistem de referinţă. De regulă, ca să nu amestecăm mere cu pere, practica este să ne raportăm la puterea de cumpărare sau produsul intern brut per locuitor. Astfel evităm o eroare comună, a compara salariile din Belgia cu salariile din Botoşani în sume nete, cum adesea se întâmplă în mass-media.

Un raport al Comisiei Europene arată că România, alături de Slovacia, Lituania şi Letonia oferă învăţătorilor un salariu minim mai mic cu 50% faţă de valorea PIB-ului per capita. La polul opus se află Germania, Spania, Portugalia, unde valoarea salariului minim se află la 140-150% din PIB per capita. La fel se întâmplă pentru salariile din ciclurile următoare. Salariile personalului didactic din România sunt cele mai mici din Europa, oricum am compara, în cifre absolute sau raportate la produs intern per locuitor.

După ce au eşuat negocierile privind creşterea salarială, s-a aşternut liniştea. Sindicatele au bombănit printre dinţi, ministrul Sorin Cîmpeanu a bălmăjit ceva legat de legea salarizării unice. Apoi, dezbaterea publică a fost acaparată de tema imigraţiei, deşi niciun imigrant nu ar dori să se trezească pe malul Dâmboviţei sau al Begăi.

Profesorii şi învăţătorii se gândesc deja la venituri suplimentare pentru a acoperi facturile de iarnă. Au învăţat „să se descurce” în felul lor şi nu mai au iluzii legate de echitatea salarizării în sectorul public.

Premierul Victor Ponta declara la deschiderea anului preuniversitar, la un liceu din Târgu-Jiu:

„Îmi doresc un singur lucru (...): să facem o şcoală în primul rând sigură în care să nu îţi fie frică să trimiţi copiii, o şcoală în care profesorii să fie respectaţi şi o şcoală în care, la sfârşitul fiecărui an, să ştii că eşti mai bine pregătit pentru viaţa care urmează.”

„Respectul” pentru o profesie, pentru cei 250.000 de profesori, învăţători şi cadre didactice universitare din România înseamnă, în primul rând, să le oferi un standard de viaţă decent, lipsit de griji majore. Să te asiguri că aceşti oameni vor avea bani măcar pentru materiale didactice şi o vestimentaţie adecvată. În locul anunţării unui calendar ferm privind majorarea salariilor, premierul a confirmat, oare a câta oară?, că vorbele politicienilor nu cântăresc deloc.

Într-un sens, discursurile cabinetului Victor Ponta pe tema educaţiei sunt imponderabile, imperceptibile, insezisabile. Sau cu un alt termen, „nesimţite” pur şi simplu, le lipseşte trăsătura de a afecta în vreun fel simţurile celui sau celei care are răbdarea să le asculte.

Temerea mea este că, la deschiderea anului universitar, aceleaşi gongorisme false vor răsuna într-un amfiteatru plin de studenţi şi, în locul binemeritatului „Huo!”, se va aplauda mecanic, ca la şedinţele de partid de odinioară. Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi, tovaraşi, guvernul nu va face nimic pentru voi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite