Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Sindicaliştii din Educaţie trag un semnal de alarmă: Circa 20.000 de dascăli riscă să îşi piardă locul la catedră

4
22 Oct 2019 17:34:48
Autor: Simona Chirciu

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul preuniversitar (USLIP) trage un semnal de alarmă privind riscul pierderii locului de muncă în rândul a 15.000-20.000 de profesori,  după ce luni, 21 octombrie, Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea articolului din Legea Educaţiei Naţionale, care prevede numărul de ore predate în învăţământul preuniversitar.

Senatul Romȃniei a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învăţămȃntul primar, 25 de ore în învăţămȃntul gimnazial şi 30 de ore pe săptămȃnă la învăţămȃntul liceal. 

Au fost tăiate cinci ore din planurile cadru la învăţămȃntul gimnazial şi liceal, arată sindicaliştii. „Trebuie precizat că acest proiect a fost retrimis spre reanalizare de către Administraţia Prezidenţială pe 3 ianuarie 2018, pentru mai multe motive, printre care şi cel legat de faptul că …,,modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învăţămȃntul preuniversitar necesită o evaluare prealabilă a impactului asupra resursei umane din educaţie. În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educaţiei Naţionale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învăţămȃntul preuniversitar din Romȃnia”, a transmis USLIP, printr-un comunicat de presă remis Adevărul. 

De asemenea, USLIP arată că nu înţelege cum iniţiatorul acestui proiect, domnul Senator Liviu Marian Pop – profesor în învăţămȃntul preuniversitar, „poate face din această iniţiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 – 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie daţi afară. Ne exprimăm convingerea că viitorul Guvern, indiferent de culoarea politică, va corecta această modificare ce afectează profilul de formare, conţinuturile educaţionale, modalităţile de predare - învăţare şi evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor şcolare şi a manualelor şcolare”, a precizat preşedintele USLIP, Laviniu Lăcustă. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Alexandru Preda
22.10.2019, 19:07:39

Lăsați sa aibă copiii mai mult timp de pierdut pe chat, pe telefon... Nu școala ii obosește pe copii. Pe de o parte, ei sunt obosiți pentru ca stau cu orele pe telefon la jocuri și pe grupuri. În plus, părinții ii obosesc acasă cu ore suplimentare de meditații la n materii, pian, sport etc. Cei care sunt la after sau before school, stau toată ziua cu ghiozdanele după ei, în aceleași haine, fără sa doarmă în pic. Toate acestea ii obosesc. Dar se da vina pe scoala... Nu pe părinți.

Nicu Firescu
23.10.2019, 20:25:54

Nu părinții sînt vinovați pentru situația dezastruoasă din învățămîntul românesc. Profesorii se plîng că elevii nu învață carte. Nu este vina elevilor și pînă la urmă nici chiar a profesorilor în totalitate , deși și ei sînt părtași la actuala situație. Desele schimbări din minister care au instaurat haosul, faptul că un număr limitat de persoane din sistem știu care sînt cerințele și de aici această plagă care este pregatirea în particular crează impresia că învățămîntul romănesc se află tot timpul în zona nisipurilor mișcătoare. Să nu mai vorbim de manuale care vorba lui Caragiale, sînt superbe, dar lipsesc cu desăvîrșire, adică cei mai mulți profesori nu le iau în seamă considerîndu-le necorespunzătoare. Ceea e nu înțeleg aceștia și cei care îi coordonează este că școala este a copiilor a acelora care trebuie trebuie instruiți în principal. Ei sînt materia primă, viitorul acestei societăți dar ei nu vor să înțeleagă acest lucru. Iar dacă a venit vorba despre telefoane , tablete și alte asemenea dispozitive cu multiple funcții, de ce sînt acestea permise în instituțiile de învățămînt ? Mai mult unii dintre profesori îi sfătuiesc pe copii să plece din țară după terminarea studiilor. Păi atunci unde ajungem? Aceștia ar trebui să fie cei dintîi care să părăsească sistemul de învțămînt ca dealtfel toții impostorii care au căpușat acest sistem intoxicînd mintea copiilor noștri.

Lica Mosu
24.10.2019, 10:37:22

@ Madam ,,Lacusta" !! (ce nume ...predesrtinat ! (sa se gandeasca doar la...burta ei !) Copiilor NU le place scoala din multiple si varii motive ( unele spuse de NF) printre care le-a remarcat si o eleva din cl a VII-a (de nota,,zece" !) : - programe aberante - facute de diversi ,,specialisti" la un nivel exagerat pentru varsta psihologica a elevilor; - manuale tembele - facute de grupuri ,,infractionale" de profesori fara har si pregatire psihopedagogica si metodica si - mai ales - lipsa unui manual... unic, clar si pentru invatarea ,,fara profesor" !! - pregatirea slaba a tinerilor profesori, lipsa de ,,har" , de ,,chemare" pentru meseria de dascal : - marimea si dificultatea ,,temelor pentru acasa" - 4-5 ore la gimnaziu, peste la liceu; - obiecte inutile pentru formarea personalitatii adultului ( religie - 12 ani !!, tehnologie (unde elevii fac bluzite si casute pentru ....pasarele !!, istorie ...,,romanica" , educatie financiara sau teme ca : alteratii, cromatica-consonanta si disonanta - la muzica, desene din puncte, linii si alte figuri geometrice la desen, etc si etc... Dar, aceste amanunte du intereseaza nici CNE (Consiliul National al Elevilor si nici ... ,,Lacustele" In privinta celor 15-20 de mii de posturi solutia e: sa plece cei... neaveniti !!

Lica Mosu
24.10.2019, 10:38:56

! @ Sindicate: Stiu ca-=i ,,aparati" pe profesori, dar...pe elevi cine-i... ,,apara" ??????!!!