„Sindromul deşteptăciunii” în educaţie

Am fost întrebată, recent, cum caracterizez politicile României în domeniul educaţiei şi cât de mult sunt acestea sincronizate cu cele europene. Ei bine, politicile României în materie de educaţie sunt „sublime”, dar lipsesc cu desăvârşire.

Deşi avem o legislaţie şi strategii chiar bine formulate, integrate şi corelate cu alte politici sectoriale, în realitate suntem fruntaşi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul şcolar şi analfabetismul. 

Avem una dintre cele mai mici rate de ocupare în muncă a populaţiei active şi „ne-am permis” luxul, ca stat, ca undeva pe parcursul ultimilor ani şi ultimelor promoţii să pierdem peste jumătate de milion de tineri: fără şcoală, fără calificare, fără viitor. Şi nici nu ştim cine sunt, în ciuda încercărillor din ultimul an al Agentiei Nationala pentru Ocuparea fortei de Munca de a-i identifica.

Ştiinţa de a produce „hârtii”

Din experienţa membrilor Coaliţiei pentru Educaţie, am constatat că, la toate nivelurile (de la autorităţile centrale până  la inspectorate şi şcoli), s-a dezvoltat o capacitate extraordinară de a produce hârtii, analize, strategii. Din păcate, nu există o viziune comună, determinare şi capacitate de implementare.

Guvernul a aprobat, la începutul lunii iunie, două strategii – una privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii, iar cealaltă privind învăţarea pe tot parcursul vieţii - menite să ne aducă mai aproape de ţintele UE. Problema este că strategiile sunt aprobate la nivel guvernamental, dar nu sunt asumate şi operaţionalizate “la firul ierbii”. În ultimii ani, progresul în aceste privinţe a fost minim, dacă avem în vedere calitatea actului educaţional, a gradului în care elevii sunt pregătiţi pentru viaţă, precum şi a formării adulţilor.

Ce spun cifrele

Suntem departe de ţintele UE în materie de educaţie. Rata părăsirii timpurii a şcolii a ajuns în 2014 la 18,5 % una dintre cele mai ridicate din Europa. Părăsirea timpurie a şcolii este identificată ca un factor major care contribuie la excluziunea socială ulterioară în viaţă, potrivit Strategiei MECŞ pentru reducerea acestui fenomen. Unul dintre obiectivele Strategiei Europa 2020 este reducerea abandonului scolar sub 10%, iar nou propusa strategie a României are în vedere o reducere la 11,3% pana in 2020.

Disfuncţionalităţile se văd cel mai bine la ieşirea din sistem, dar atunci este dificil să remediezi situaţia. Aproximativ 40% dintre adolescenţi sunt analfabeţi functional, potrivit rezultatelor Programului pentru evaluarea internaţională a elevilor din 2012. Mai mult, pentru că nu au parte de o formare şi consiliere adecvată, tinerii ies din şcoală confuzi şi nepregătiţi pentru viaţa reală. Asta dacă nu sunt nevoiţi să abandoneze scoala pentru că familia nu are posibilitatea de a-i sprijini în continuare.

Buna guvernare

Cum ne vom asigura că educaţia este, cu adevărat, o prioritate şi că, de această dată, vor apărea progrese? Preocuparea noastră se referă la asumarea reală şi aplicarea acestor strategii. În România, există un “sindrom al deşteptăciunii”:  pare că “se ştie” ce este de făcut, pot fi identificate şi resursele necesare, dar, cum spuneam, nu reuşim să ajungem la o viziune comună şi nu vedem acţiuni coerente care să schimbe situaţia pe teren.

Nu ne aşteptăm la rezolvarea problemelor de azi pe mâine, dar ne aşteptăm la asumarea responsabilităţii, la transparenţă şi progres. În educaţie, formulezi astăzi o strategie, o aprobi şi apoi, zece ani, în fiecare săptămână, te asiguri că sunt în sistem resurse umane şi financiare pentru implementare. În acelaşi timp, e necesar să fie evaluat, în sistem, dar şi din afară (pentru că cineva independent vede mai bine), lună de lună, unde ne aflăm, ca ţară, faţă de foaia de parcurs. Este momentul ca monopolul Ministerul Educaţiei (MECŞ) să fie “spart” şi o sumă întreagă de mecanisme (verificare, implementare, monitorizare etc.) să fie externalizate, subcontractate, astfel încât să existe evaluări independente ale foilor de parcurs.

Problema în România nu este legată doar de nivelul resurselor, ci, în egală măsură, de modul defectuos de alocare şi cheltuire. Noi, la Coaliţia pentru Educaţie, susţinem că, pe lângă alocarea unor fonduri suficiente, este necesar să ne uităm cu mare atenţie, inclusiv din afara sistemului, la modul cum sunt alocate şi cheltuite aceste resurse şi la scopul avut în vedere, ceea ce ţine de o bună guvernare. Iar un sistem educaţional construit pe valori autentice poate să contribuie la realizarea bunăstării.

Există soluţii

Politicile publice sunt nişte “reţete” despre cum trebuie făcute lucrurile. În cadrul Coaliţiei pentru Educaţie, considerăm că, în acest moment, avem o mulţime de “reţete”, bune practici testate, o parte chiar multiplicate, de gestionare a schimbării din educaţie. Iar schimbarea nu e o chestiune de moft, ci o necesitate. Uniunea Europeană nu vine să rezolve problemele fiecărei ţări în parte. Ar trebui ca noi, ca ţară, să ne cunoaştem cel mai bine problemele şi cauzele acestora, să ne asumăm responsabilitatea, să agreăm o viziune/un plan comune şi să trecem la acţiune. 

Există numeroase organizaţii neguvernamentale care au expertiză, activităţi, rezultate, pe diferite paliere ale educaţiei din România şi au demonstrat că există soluţii. Dacă îţi pasă de fiecare copil în parte. Provocarea pentru orice adult din domeniu, inclusiv pentru decidenţi este următoarea: putem/avem curajul să ne uităm în ochii fiecărui copil/tânăr şi să vedem în ei confirmarea că am făcut tot ceea este necesar pentru ca ei să reuşească în proiectul lor de viaţă?

Coaliţia pentru Educaţie, o federaţie lansată recent de ONG-uri din domeniu, îşi propune să coaguleze energii şi resurse pentru a împlini o viziune curajoasă despre învăţare în România. Scopul Coaliţiei este să contribuie la crearea şcolii în care fiecare vrea şi poate să îşi împlinească potenţialul. Procesul de formare a Coaliţiei este susţinut de Fondul ONG.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul: www.coalitiaedu.ro