Situaţia educaţiei din România. Monitor UE 2015. Dna Andronescu, vă place?

Încă odată statistica UE ne dă o imagine, care nu este edulcorată asupra educaţiei şi formării profesionale din România.  Nu sunt noutăţi prea mari, rezultatele le ştiam şi din alte evaluări europene. Tabelul cu datele importante este cel din text, însoţit de comentarii.

Pentru comparaţie, am adăugat rezultatele Poloniei, ţară fostă comunistă, care are rezultate incomparabil mai bune comparativ cu România.

De ce stau lucrurile aşa?

Avem decidenţi cu un întreg aparat de specialişti care erau obligaţi să compare sistemele de educaţie din România cu cele din alte ţări, cu rezultate mai bune,  şi să facă transfer de bune practici între noi şi ele.

Se poate face şi o ierarhie a statelor UE, construind un algoritm credibil de evaluare a datelor din Monitor UE, educaţie şi formare profesională, dar este o întreprindere ce poate reveni statisticienilor, mai pricepuţi în prelucrarea datelor.

Unde suntem, comparativ cu alte ţări? Departe de performanţele ţărilor avansate.

Pe medie, stăm de două ori mai prost decât media UE, iar la învăţarea continuă de 10 ori mai prost.

• Cel mai prost stăm la părăsirea timpurie a şcolii, de aproape trei ori mai prost comparativ cu Polonia şi de aproape două ori mai prost comparativ cu media UE. Arhitectura şcolară, faptul că familiile nu au bani pentru deplasarea elevilor la liceu în oraşe, faptul că elevii nu obţin în şcoală competenţele cerute de angajatori în piaţa muncii, sunt principalele cauze ale acestei situaţii grave.

Plătim acum poliţele pentru că n-am fost în stare să adaptăm curriculumul la contextul economic şi social, să creem mai multe trasee educaţionale pentru  ca elevii şi părinţii să-şi aleagă acel traseu care se potriveşte înclinaţiilor, resurselor şi talentelor copiilor.  Desfiinţarea şcolii profesionale a contribuit şi ea, în mod decisiv, la fuga tinerilor de şcoală.

Ţinta UE, mai puţin de 10% abandon şcolar, pare puţin probabil să fie atinsă de ţara noastră

• Învăţământul terţiar. Şi aici stăm mult mai prost comparativ cu media UE, 25% faţă de 38% media UE.

Grav e altceva. Populaţia şcolară din învăţământul superior este în scădere drastică, pentru că tinerii absolvenţi de liceu nu găsesc în universităţile noastre fprmarea competenţelor cerute de angajatori, iar cei mai buni pleacă la universităţi străine din ţări ale UE.

Şansa creşterii numărului de tineri înscrişi în învăţământul terţiar vine de şcolile postliceale, care să dea tinerilor acele calificări şi competenţe cerite de piaţă muncii. Ţinta UE 2020, de cel puţin 40% şi chiar ţinta naţională de 26,7% pare şi aceasta imposibil de atins.

• Învăţământul preşcolar. Aici stăm relativ bine, 86,4%, mai bine decât Polonia – 83.8%, dar mai prost decât media UE, 94%. Regăsim aici şi contribuţia grădiniţelor private, în care părinţii au mai multă încredere şi care au depăşit net, ca număr, grădiniţele de stat.  
• La testele PISA ştiam că stăm foarte prost, rezultatele evaluării 2012 au fost deja comentate.  

La citire, eşecul şcolar în României este de 37.3%, (Polonia- 10,6%, iar media UE -17,8%). La matematică, eşecul şcolar în România este de 40,8%, (Polonia- 14,4%, iar media UE-22,1%). La ştiinţe, 37,3% în România, 9% în Polonia şi 16,6% media UE.

Acesta este tabloul calităţii educaţiei din România. De ce stăm aşa de prost, comparativ cu Polonia? O multitudine de factori: lipsa evaluării obiective a progresului şcolar, lipsa traseeleor educaţionale multiple, lipsa unui curriculum adecvat contextului, lipsa salarizării funcţie de performanţe şi rezultatele muncii, politizarea managementului şcolar, alocările bugetare insuficiente, lipsa de interes a cadrelor didactice care nu sunt motivate material să performeze.

• Rata de ocupare a absolvenţilor. Stăm relativ bine, 66.2%, în timp ce Polonia are 75.6%, iar media UE este 76,1%.  

Aici am dubii că s-a folosit indicatorul „rata de ocupare în specializarea urmată”. Pentru că nu-i tot una dacă te angajezi muncitor necalificat, după ce ai terminat o facultate, sau lucrezi în specialitate urmată, cu salariul pe măsură.

• Participarea adulţilor la învăţarea continuă. Aici situaţia e catastrofală, România are un procent de participare -1,4%, aproape de 10 ori mai mic comparativ cu media UE-10,7%. Grav este şi faptul că nu s-a făcut aproape nici un progres din 2011-1,4%, până în 2014-1,5%. Până la ţinta UE 2010- cel puţin 15% e cale lungă, imposibil de recuperat în România.  

Avem încă odată un tablou realist al educaţiei şi formării profesionale din România, comparativ cu media UE şi cu alte ţări.

Probabil că nici de această dată decidenţii din educaţie nu vor trage concluziile care se impun, comparând sistemele noastre cu cele din ţări avansate, găsind hibele şi luând măsurile ce se impun.

Dacă peste alţi câţiva ani vom constata că abandonul şcolar este în creştere iar la ceilalţi indicatori suntem tot la coada Europei, vom şti cine este vinovat de situaţie.