Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Sorin Mîndruţescu, director general Oracle România: „Am făcut multe trăsnăi în facultate: radio, critică de film, crupier în cazinou“

1
10 Jul 2019 14:10:09
Autor: Anca Vancu
Sorin Mîndruţescu, directorul general al Oracle                                               Fotografii: arhiva personală
Sorin Mîndruţescu, directorul general al Oracle                                               Fotografii: arhiva personală

Sorin Mîndruţescu (49 de ani) vorbeşte despre traseul său profesional – cum a ajuns în poziţii de top management calculat, cu multă muncă şi ambiţie – care a fost şi rămâne presărat cu alte aventuri ce-i descriu spiritul liber

Timp de oră, cât durează interviul, Sorin Mîndruţescu se plimbă dintr-o parte în alta într-o sală de şedinţe. „Mă ajută să gândesc“, spune directorul general al companiei Oracle, filiala din România. 

Nu răspunde la întrebări incomode, despre vreo restructurare a companiei sau de ce piaţa ofertantă de IT din România nu are încă un Silicon Valley, dar deapănă amintiri din adolescenţă care-i provoacă sentimente amestecate: de la perioada adolescenţei, când juca teatru, cânta la chitară şi făcea glume cu palmă la adresa sistemului, în brigada umoristică a ASE-ului, la prima experienţă de muncă într-adevăr revelatoare: cum să faci un business să aibă succes într-o zonă de conflict. În prezent, Sorin Mîndruţescu îşi împacă viaţa profesională cu trecutul, având ca hobby organizarea Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov.

„Weekend Adevărul“: Domnule Mîndruţescu, potrivit biografiei dumneavoastră, pare că aţi avut o creştere ierarhică liniară şi calculată: după liceul cu profil mate-fizică, aţi urmat Facultatea de Finanţe, apoi aţi lucrat în sistemul bancar, ulterior aţi ajuns într-o companie pe care în prezent o conduceţi. Mai precis sunteţi CEO al companiei Oracle. E ceva ce lipseşte din acest CV şi a contat ca experienţă?

Sorin Mîndruţescu: Oh, am făcut foarte multe trăsnăi care mi-au plăcut foarte mult. În facultate, de exemplu, ca să mă susţin financiar, am lucrat la două radiouri ca reporter. Ceea ce astăzi e Radio France Internationale – RFI, prin anii ’90 se numea Radio Şcoala Delta, care prelua emisiuni produse de RFI Monde şi de redacţia română de la Paris. Ulterior, în ’98, Radio Delta a devenit Radio Delta RFI şi, din 2006, este RFI-ul pe care îl cunoaştem astăzi. Am lucrat o vreme şi la Radio Total, când a fost înfiinţat, în ’93, care era primul radio cu adevărart editorial. Eram reporteri în toată regula. Printre ei, Mircea Badea şi Tudor Muşat. Stăteam toată ziua pe teren şi transmiteam live. Tehnic, eram foarte bine dotaţi: aveam nişte celulare, în sistem NMT – Nordic Mobile Telephone –, care erau cât o valijoară, şi walkie-talkies Maxon, cu care împânzeam oraşul.

ţi la radio?

La radio a început pasiunea mea pentru filme. La un moment dat, Bogdan Burileanu (n.r. – critic de film), care lucra cu noi şi probabil a văzut ceva în mine, mi-a zis să încerc zona de critică de film. Aşa am ajuns eu, student în anul IV, să ocup un loc la previzionări, alături de Irina Margareta Nistor (foto: dreapta), de Tudor Caranfil şi Călin Man, deci, de marii critici de film pe care România îi avea. În afară de această poveste foarte frumoasă de dragoste cu radioul, am mai făcut ceva în anul IV: am fost crupier (n.r. – cel care conduce jocurile de noroc, adună banii câştigaţi şi plăteşte câştigurile jucătorilor) în cazinou. Altă lume!

A cântat la chitară şi a jucat teatru în liceu

Aţi şi jucat la cazinou?

Niciodată serios. Am jucat, aşa, naiv şi fără mize, angajaţii între noi. Nici nu ştiu dacă aveai sau nu voie, dar nu ne-am pus atunci problema asta. Făceai de toate. Reamintesc: erau anii ’90, ne aflam într-un proces de descoperire a întregii societăţi, unde era o bulibăşeală completă. În paralel aveam şcoala. Am renunţat la experimente când s-a apropiat perioada în care trebuia să predau lucrarea de diplomă.

Studiile au fost, aşadar, prioritare. A fost o regulă încă din copilărie?

În perioada aceea, n-aveam cum să nu mă ţin de carte. N-am fost un elev excepţional. Dar învăţam la cel mai bun liceu din Argeş  (n.r. – a absolvit Colegiul Naţional „I.C. Brătianu“, fostul „Nicolae Bălcescu“), profilul mate-fizică. Era un sistem educaţional foarte selectiv, cu examene dure, şi trebuia să învăţ. Pe atunci, ştiai că ai două opţiuni: ori cartea, ori munca fizică. Nu aveai economia serviciilor.

Spuneaţi, într-un interviu la radio EuropaFm, că evadarea dumneavoastră în perioada comunistă a fost muzica, în special muzica rock. Cântaţi la vreun instrument?

Da, am cântat la chitară. Oful a fost că n-am avut trupă, pentru că exista deja o trupă celebră în liceu şi nu mai era loc de alta (râde). Ascultam pe atunci Metronom la Europa liberă, vestita emisiune pe care o începuse Corneliu Chiriac şi pe care a continuat-o Andrei Voiculescu. Făceam rost, cum-necum, de casete, viniluri cu Led Zeppelin, Pink Floyd, Emerson, Lake and Palmer etc. O perioadă scurtă am jucat şi teatru. Profesoara noastră de engleză înfiinţase o trupă de teatru în liceu – de altfel, am şi vrut să mă fac actor la un moment dat.

Membru în brigada de umor de la ASE

Aveaţi şi plete?

N-am fost genul cu plete, dar cred că manifestarea mea a fost – şi este în continuare – cea a unui spirit liber. Ştiu că se dădea în foileton cartea „Orizonturi roşii“ a lui Ion Pacepa. Mă duceam a doua zi la şcoală şi le făceam rezumatul colegilor mei, care poate erau şi copii de securişti. 

Apoi, la facultate, am fost membru în Brigada ASE, care era una dintre cele mai bune brigăzi studenţeşti de umor din ţară. Făceam tot felul de scheciuri, multe dintre ele cu palmă la adresa sistemului. Uşor inconştient, am putea spune acum. Dar n-am păţit niciodată nimic din cauza asta.

Spiritul acesta liber, uşor rebel, s-a resimţit din plin şi la Revoluţie?

Într-un fel, am prins Revoluţia între Bucureşti şi Piteşti eu fiind piteştean. Am ajuns, în zilele alea, un fel de lider local pe acolo, alături de alţii. 

De unde se formase această aversiune contra sistemului?

Tata, Dumnezeu să-l odihnească, a fost omul care m-a hrănit de mic contra sistemului. Familia lui a fost deportată în Bărăgan în ’51. Consideraţia a fost că erauchiaburi“. Bunicul meu, pe care nici tata aproape că nu l-a cunoscut, fusese primar la el în sat, undeva în zona Mededinţi – era liberal. A fost imobilizat pe front şi a murit nu de glonţ, ci de tuberculoză

Apoi, după război, familia lui a fost dusă în Bărăgan. Tata l-a cunoscut pe Corneliu Coposu, la Rubla, în Bărăgan. Multe dintre poveştile despre trecutul familiei şi întâlnirea lui cu liderul ţărănist mi le-a spus după Revoluţie, pentru că atunci a apărut pregnant imaginea lui Coposu. N-au avut cine-ştie-ce interacţiune, dar îi rămăsese vie amintirea lui.

Alături de Regele Mihai 

Pesemne că n-aveaţi un dosar tocmai bun.

Sincer, nu-mi dau seama. Mama era fiică de preot, tata avea istoricul menţionat, dar nu cred că m-au afectat. Nu vreau să pozez în disident, ar fi total aiurea.

În 1989, Piteştiul a avut brad de Crăciun

Revenind la Revoluţie, cum s-a întâmplat la Piteşti?

Plecasem pentru câteva zile la Piteşti şi urma să mă întorc în Bucureşti în zilele de 21-22 decembrie, pentru că plecam cu brigada la un spectacol la Izvorul Mureşului. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar buletinul meu a rămas la şeful de brigadă.

Am plecat spre Piteşti, cu câteva zile înainte de Revoluţie, fără să am buletinul la mine. Asta e important, pentru că, în contextul în care toată lumea era suspectă de terorism şi eram legitimaţi, eu păream o ţintă clară.

După ce a trecut tot scandalul din acele zile, am început să ne organizăm: după toată perioada aia de privaţiuni, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verificăm cum stăm cu stocurile de alimente. Voiam să le asigurăm mâncare oamenilor. Şi ne-am mai dorit foarte mult să facem, în piaţa publică, primul brad de Crăciun pentru copiii din Piteşti. Despre Moş Crăciun noi ştiam din poveştile familiilor. Pentru asta aveam nevoie de cadouri pentru copii. Eu, fără buletin, mă duceam să cer la întreprinderea de metalo-chimice şi domnul de acolo se uita ciudat la mine: „Domnule, eu îţi dau, dar în baza cărui document?“. Avea dreptate. A fost de trei ori mai complicat să-l conving, dar, în cele din urmă, am avut primul pom de Crăciun pentru copii. Revoluţia rămâne cea mai intensă trăire pe care am avut-o şi care, probabil, nu se va mai repeta.

Spiritul de autoconservare

Cum s-a schimbat atmosfera, dar şi programa, la facultate după Revoluţie?

Nu s-a schimbat prea mult în primii ani. A fost o perioadă de tranziţie şi pentru profesori. Au fost şi excepţii. De pildă, un semestru l-am avut profesor pe Radu Vasile, fost prim-ministru, care preda o materie mişto, despre istoria economiei, în care nu trebuia să aduci ode sistemului comunist. Dar aş fi apreciat de la câţiva profesori să fie sinceri după căderea regimului. „Uite ce s-a întâmplat de fapt, dar acum hai să mergem mai departe.“ Atât de firesc. Să nu devină brusc disidenţi, după ce, cu două săptămâni înainte de Revoluţie îl proslăveau pe Ceauşescu.

De ce credeţi că n-au vorbit?

Din frică. Comunismul nu trecuse în două-trei săptămâni. Cred că e încă prezent în noi.

Cum justificaţi asta?

Dintr-un spirit de autoconservare, dar şi o lipsă a evoluţiei. Respingerea noastră faţă de nou, faţă de competiţie şi piaţă liberă, adică faţă de tot ce îţi aduce performanţă şi un sistem de valori sanătos e o formă de autoprotecţie care, din păcate, ne-a întârziat mult.  

„Răspunsul la orice problemă din lumea asta stă în educaţie“

După o perioadă în care aţi lucrat în sistemul bancar, aţi ajuns la Oracle. O vreme aţi fost director de vânzări al operaţiunilor din Europa de Sud-Est – în fosta Iugoslavie. Se întâmpla în 2004, la scurt timp după conflictele din regiune. Cum a fost să mergeţi să faceţi business într-o zonă care o lua de la zero?                                                                                                                                                                                                                                         Sorin Mîndruţescu şi Gorbaciov

ăzi are mari probleme, dar atunci... 

Imaginează-ţi că în biroul nostru erau sârbi, croaţi, musulmani care aveau rude omorâte în război de rudele sau prietenii celor din încăpere. Aveam colegi care aveau schije în picior trase „de celălalt“. O ţară nefuncţională, aflată în sărăcie, tensionată, care doar cu 10-15 ani înainte organizase Jocurile Olimpice. Acolo, oamenii reînvăţau să trăiască unii cu alţii. Realmente. 

Şi provocarea asta era: cum poţi să creezi relaţii de colaborare şi o echipă funcţională între oameni pe care-i despărţeau asemenea tragedii. A fost o experienţă absolut senzaţională.

„Nu-mi omorî spiritul liber că m-ai distrus“

Ce aţi învăţat?

Că răspunsul la orice problemă din lumea asta stă în educaţie. Cred că oamenii sunt la fel peste tot, dar diferenţa între anumite ţări, companii se simte din educaţie – mă refer la expunerea în timp la educaţie. Timpul e foarte important. Nu ne mai dăm seama că e nevoie să treacă timp pentru ca lucrurile să se schimbe, ca educaţia să capete voce. Am mai învăţat că poţi să ajungi să creezi o echipă dacă eşti atent, cu creierii la tine, ai empatie socială, compasiune şi nişte skills (n.r. – aptitudini). Că nu trebuie să existe dramele astea în lume, pentru că sunt absolut gratuite şi nu se rezolvă nimic prin ele.

Spuneaţi, într-o conferinţă de leadership, că dintre toate joburile pe care le-aţi avut, aţi fost concediat o singură dată. Ce s-a întâmplat?

Un pic de spirit liber pe care-l aveam. Şi, pe de altă parte, o nepotrivire de caracter, cum se mai zice la divorţ. Pe scurt, eu sunt un tip care respectă autoritatea şi mă pot integra, dar nu-mi omorî spiritul liber că m-ai distrus!

De aproape 20 de ani la Oracle

Mai întâi bănci, apoi industria IT. Cum s-a întâmplat trecerea aceasta?

Eu am ajuns să lucrez în Oracle cu gândul că plec după şase luni.

Şi sunteţi încă aici.

Au fost etape diferite. Eu eram bancher. Lucram, pe atunci, la o bancă foarte faină, dar, din cauza unor probleme ale unor acţionari din Turcia, a ajuns la faliment. Mă curta o altă bancă pe atunci, dar eu eram foarte dezamăgit de experienţa anterioară, pentru că simţeam că nu avusesem un simplu loc de muncă. Eram o gaşcă de oameni tineri, de 30 de ani, care conduceau o bancă de succes şi, brusc, cade ca un castel de nisip. În momentul ăla te simţi ca într-o relaţie de amor – te-a înşelat, nu mai vrei. 

La un moment dat, o agenţie de recrutare din Londra, care-mi propusese un job pe piaţa de capital acolo, un post pe care-l refuzasem, mi-a spus de o firmă, Oracle, care caută o persoană din zona de banking. Habar n-aveam ce făcea Oracle. Am spus imediat că nu mă interesează IT-ul. Au insistat, argumentând că erau în căutare de oameni de business. Două luni mă gândeam că rămân, apoi s-au făcut şase, apoi s-au făcut aproape 20 de ani.

Ce a fost important în această relaţie de lungă durată la locul de muncă?

La început, au fost proiecte pe care le construiam, care m-au ţinut. Toată infrastructura IT software a BCR-ului e făcută de Oracle. Atunci era poate unul dintre cele mai mari proiecte de banking care se făceau. Apoi au venit succesele. Şi alte proiecte mari. După, au fost joburile externe, la Sarajevo şi alte deplasări. Pentru mine, dar cred că funcţionează şi pentru mulţi alţii, contează să fii provocat, ca să progresezi, să ai posibilitatea să construieşti. Aşa vin succesele.

Se spune că există forţă de muncă bună în IT. Totuşi, cum stăm cu inovaţia tehnologică pe plan local? Cum e „şcoala de IT românească“?

Stăm foarte bine. Eu cred că e un lucru extraordinar care se întâmplă în ziua de azi. Nu o să vorbesc de prăvălia noastră. Mă refer în special la acest ecosistem de startup-uri şi de inovaţie care a apărut în ultimii zece ani. Poate nu te poţi tranforma într-un Silicon Valley – dar poţi să ajungi şi acolo. Nu despre capacitatea de inovare e vorba, pentru că ea există, ci despre cum să beneficiezi cât mai mult de ea în România.

Aplicaţia mult-dorită

Există vreo aplicaţie pe telefon care nu s-a inventat şi pe care v-o doriţi?

Una care să mă teleporteze. Am trăit cu „Star Trek“!

V-a tentat politica?

E de notorietate că am fost curtat.

În 2011, într-adevăr, presa a scris că aţi fi fost în calcule pentru postul de premier în cazul demisiei lui Emil Boc. Aţi declarat atunci că era o speculaţie. N-a fost un zvon?

Asta era declaraţia de atunci.

Rămâne o fereastră deschisă ideea de a intra în politică?

Nu ştiu. Never say never (n.r. – în engleză: Niciodată să nu spui niciodată).  

Libertatea de la Râşnov

De câţiva ani, coordonaţi activitatea Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov, care a căpătat tot mai multă notorietate. A fost numit
Davos românesc. E un nou hobby?

Am o vorbă: că tata m-a înţărcat cu „Magazin istoric“, revista „Lumea“ şi Europa liberă. Toate se regăsesc pentru mine la Râşnov. Filmul cu ştiinţele politice şi istoria. Ca să nu mai spun de distracţie, de la concertele rock alternativ la muzica clasică. Anul acesta, tema e libertatea. Ne dorim să conectăm România de aici cu cea din diaspora, vorbind despre libertatea de a pleca, dar şi de a te întoarce. Sunt mulţi români care locuiesc în străinătate, pe care îi aducem special pentru această ediţie. Peste 300 de filme care au această temă s-au podidit peste noi pentru a intra în competiţie. Vedem tot mai mulţi oameni care vin la festival pentru dezbateri şi discuţii, dar nu vrem să devenim un Untold al ideilor, cu tot respectul pentru evenimentele culturale. Căutăm să păstrăm nivelul ridicat al conţinutului şi un spaţiu cât de cât intim unde se întâmplă lucruri deştepte şi mişto.

CEO Oracle Romania de mai bine de un deceniu

Numele: Sorin Mîndruţescu

Data şi locul naşterii: 28 iulie 1969, Piteşti

Studiile şi cariera: A absolvit Facultatea de Finanţe din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE) în 1993, urmat ulterior de un master în administraţie de business la Edinburgh şi Paris.

O perioadă, în anii ’90, a lucrat la Bancorex şi la Banca Turco-Română, dar a luat parte şi la punerea bazelor Bank Austria Creditanstaldt, actuala UniCredit, ca director de sucursală.

Între 2004 şi 2008 a fost sales director al operaţiunilor din Europa de Sud-Est, unde a coordonat 11 ţări din Europa de Sud-Est.

Timp de opt ani a fost preşedinte al Consiliului Director al Camerei Americane de Comerţ în Romania (AmCham), iar timp de patru ani a ocupat funcţia de preşedinte al Honorary Patrons la Hospice Casa Speranţei.

Conduce Oracle România din 2008.

Locuieşte în: Bucureşti

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ardelean Boris
10.07.2019, 15:03:49

În jurnalism, Sorin M. a fost descoperirea confirmată a Janei Gheorghiu. La Total, era coleg nu doar cu Mircea Badea (o eroare existențială) ci și cu tineri de mare valoare umană și profesională: Tudor Mușat, Mihaela Dedeoglu, Dan Cojocaru, Iulia Verbancu, Adriana Dăuș, Radu Dorian.... toți unul și unul!

+1 (1 vot)