Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Răspunsul M.E.N. la legea Bacalaureatului Internaţional: „Cuţitul în spate”. Studiu de caz

2
12 Feb 2014 15:39:24
Marian Staş
"Doamna dirigintă" (n.r- Liliana Preoteasa)
"Doamna dirigintă" (n.r- Liliana Preoteasa)

Întrebare de un milion de puncte. Ce asemănare este între Cristian Adomniţei (PNL), Ecaterina Andronescu (PSD), Andrei Marga (PNŢCD), Mircea Miclea (PD), Daniel Funeriu (PDL), Mihail Hărdău (PDL), Liviu Pop (PSD)..şi, acum, Remus Pricopie (PSD, mai de alaltăieri)? Dacă nu ghiciţi numele asemănării, parcurgeţi acest studiu de caz despre rezistenţa halucinantă a Educaţiei publice la alternativa educaţională IB (International Baccalaureate).


Iar dacă vă gândiţi că toţi au fost sau sunt miniştri ai Educaţiei, sunteţi pe pista eronată. Altul este răspunsul corect. Dar să derulăm împreună tristul film, cu MEN. în rol de showstopper – adică, frânar.

Faptele, în orizontul apropiat: septembrie-decembrie 2013

  • În toamna 2013, dra deputat Cătălina Ştefănescu, coordonând o echipă curajoasă de tineri profesionişti din Parlamentul României, purcede la elaborarea proiectului „Legii privind organizarea programelor de bacalaureat internaţional din România”. Iată textul legii:

Legea IB - Varianta de Lucru

  • În 24.11.2013, sub auspiciile prestigioase ale Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti şi British Council, în cadrul evenimentului Education UK Exibition, are loc dezbaterea publică a proiectului legii sus-menţionate. Iată agenda activităţii:


UK Invitation

Şi iată participanţii – puteţi recunoaşte uşor profesioniştii de calibru greu prezenţi la dezbatere:

UK Confirmations

  • În 30.12.2013, Ministerul Educaţiei Naţionale transmite acest răspuns aiuritor la interpelarea drei deputat Cătălina Ştefănescu – iată-l:

Raspuns MEN

Pe scurt: Nu se poate.

Un „nu se poate” îmbrobodit ridicol în propria neputinţă, dovedită în fapt, a sistemului public al Educaţiei şi instituită drept fals referenţial, ilustrare de clasă a zicalei populare „prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul”. Citiţi şi vă minunaţi (greşelile de punctuaţie aparţin orginalului):

„[…] menţionăm faptul că, (sic!... virgula nu are ce căuta aici) modificarea structurală a formelor de evaluare sumativă – (sic!... linia de despărţire nu are ce căuta aici) a examenului de bacalaureat, trebuie (sic!... uuuh, urât-urât: virgula nu are ce căuta între subiect şi predicat, uuuh!) coroborată cu restructurarea (sic!... uuuh, urât: cacofonie scăpată într-un mesaj oficial al Ministerului Educaţiei către Parlamentul României, uuuuh!...) curriculară, care implică modificarea actelor normative, a politicilor educaţionale, a metodelor şi strategiilor de evaluare şi a formării cadrelor didactice (pregătirea acestora de a preda într-o limbă străină şi pentru a se adapta unor programe noi).

În plus, implementarea acestui tip de bacalaureat presupune şi anumite etape organizatorice, cum ar fi: acreditarea ARACIP, coroborarea curriculei naţionale cu cea a bacalaureatului internaţional, coroborarea diplomelor şi recunoaşterea unitară a acestora de către universităţi (ultimul enunţ este o minciună: România recunoaşte Diploma IB din 1998).

În concluzie, în absenţa unui cadru legal metodologic pentru pentru finanţarea şi organizarea, la nivel de sistem naţional, a mai multor forme de evaluare sumativă – tip (sic!... uuuh: linia de despărţire nu are ce căuta aici) bacalaureat, implementarea acestora nu se poate face decât ... „bla-bla-bla...”

Cu alte cuvinte, doamnă deputat Cătălina Ştefănescu, membru al Parlamentului României, cum îndrăzniţi să ne puneţi pe noi să facem – aşa, că v-a venit dumneavoastră brusc!... - restructurare curriculară, să modificăm acte normative şi politici educaţionale, metode şi strategii de evaluare şi de formare a cadrelor didactice (care, aoleu, tre' să mai şi predea într-o limbă străină şi să se adapteze unor programe noi)!...

Uuuuh – cum îndrăzniţi să cereţi aşa ceva?! Noi, care de douăzeci şi mai bine de ani ţinem cu ferocitate piciorul apăsat la blană pe frâna transformării Şcolii ca sistem, că doar n-o să renunţăm aşa cu una-cu două la statutul, dobândit cu sudoare, de a fi ruşinea Europei (penultimii, în 2012) şi a lumii (în ultima treime, tot în 2012) ca sistem public al Educaţiei!...

Bine că vii dumneata acum şi ne strici jucăria – nouă, „rinocerilor Şcolii de lemn”, nouă, „încremeniţilor în proiect”, ridicoli fără măsură, într-atât încât şi nouă ne e ruşine să ne privim pe noi înşine în ochi, în oglindă! Nu înţelegi o dată pentru totdeauna că Bacalaureatul Internaţional în şcolile publice din România nu se poate, şi basta?!... Ce naibii!

Istoria: 2007-2011

La 15 iunie 2009, printr-un superb efort de echipă fără precedent, Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” din Călăraşi face istorie în educaţia din România şi, cu sprijinul excepţional al companiei TENARIS Silcotub, devine prima şcoală publică românească autorizată să ofere un program IB. Iată dovada:

 

În paralel şi în sprijin, am facilitat un proces necesar, de legiferare a alternativei educaţionale IB, documentat minuţios aici. Evident, în buna tradiţie a eternei şi fascinantei noastre mioritice, mâlul politic fetid a îngălat în bună măsură munca noastră, tărăgănând perfid şi pervers cursul firesc al lucrurilor, irosind timp şi bani, alienând oameni şi instituţii onorabile. Asta e: aşa funcţionează la noi politicienii şi sistemele publice controlate politic, anti-cetăţeni şi anti-primenire. Vestea proastă pentru "rinoceri" e că n-am ieşit din joc, dimpotrivă: jucăm şi, cu certitudine, câştigăm!

În textul citat, semnalam un răspuns al MECTS din iulie 2011. Iată-l:

MECTS

Citind cele două răspunsuri ale MECTS / MEN, formulate la doi ani unul de altul, veţi identifica o asemănare izbitoare: Nu se poate.

Evident, nu-uri justificate "solid", cu argumente "tehnice" pe care, la o lectură onestă şi deschisă autentic spre transformare, nici măcar cei care le-aţi semnat (în 2011, autorii de drept; în 2013: decidentul politic, girând regretabil textul autorului de drept) nu le credeţi! Ştiţi mai bine decât mine că puteţi da fără probleme "lumină verde" introducerii alternativei educaţionale IB în şcolile publice din România, şi că programele IB oferă modele foarte valoroase de bune practici educaţionale, pe toată plaja argumentelor de specialitate: curriculum; evaluare; dezvoltarea profesională a personalului didactic; standarde solide; apartenenţa la o comunitate educaţională de clasă, recunoscută la nivel mondial etc.

Şi atunci, de ce nu? Nu-mi vorbiţi, vă rog, de "inexistenţa bazei legale pentru finanţarea, din bugetul public, a pilotării sau organizării bacalaureatului internaţional", căci nu vă cred deloc! Tocmai acest lucru vi-l cer de la început, să sprijiniţi crearea bazei legale pentru pilotarea şi organizarea bacalaureatului internaţional, deoarece aveţi această prerogativă, ca Minister al Educaţiei şi ca Parlament al României!

În 15 februarie 2010, la Bruxelles, Daniel Funeriu m-a minţit, senin, în faţă, în public: Domnule Staş, aveţi cuvântul meu de onoare, băgăm IB-ul în Legea Educaţiei! L-am crezut pe cuvânt: era ministru plin. Sincer, atunci nu mi-aş fi închipuit să mintă fără să clipească, îngroşând galeria tuturor celor asemenea lui. Ruşine!

Morala

În ceea ce mă priveşte, voi continua să acţionez public pentru a pune în fapt acest proiect frumos – cu garnitura politică aflată acum la putere, ori cu alta. Până acum, am interacţionat cu patru tandemuri ministeriale, toate otova. M-aş bucura enorm ca echipa Cătălinei Ştefănescu să facă diferenţa. Mai devreme sau mai târziu, o legislaţie corect scrisă, cu adevărat pentru elevi, pentru profesori şi pentru şcoli va deschide calea alternativei educaţionale IB, una incontestabil performantă şi excelent model de bună practică – aşa cum este firesc într-un sistem educaţional normal, nu unul precum cel actual, al nostru, „lanternă roşie” a Europei.

You can fool all the people some of the time, and some of the people all the time, but you cannot fool all the people all the time.” - „Îi poţi prosti pe toţi un timp, îi poţi prosti pe unii tot timpul, dar nu-i poţi prosti pe toţi tot timpul”, Abraham Lincoln

Revin la întrebarea de început. Ce asemănare este între Cristian Adomniţei (PNL), Ecaterina Andronescu (PSD), Andrei Marga (PNŢCD), Daniel Funeriu (PDL), Mircea Miclea (PDL), Mihail Hărdău (PDL), Liviu Pop (PSD), ..., şi, acum, Remus Pricopie (PSD, de alaltăieri)?

Răspuns corect: celebra (şi, vai!, eterna...) „doamnă dirigintă”, aşa cum impecabil a numit-o ministrul Pricopie anul trecut, la CongreSUL Educaţiei, care „decât din” anii `96-`98 ţine cu străşnicie blocat jocul IB, în mod inexplicabil în termeni raţionali. Numele „doamnei diriginte”? Vă las (ne)plăcerea să-l aflaţi singuri.

Domnule ministru Remus Pricopie, vă cer să refaceţi răspunsul M.E.N. către Parlamentul Romîniei şi să daţi „undă verde” introducerii programelor IB în învăţământul public din România, aşa cum e normal, în semn de minim respect pentru munca onestă de ani şi ani a multor profesionişti din Educaţie!

 În context, vă reamintesc faptul că „vremea dirigenţiei” a apus – e din filmul comunist al secolului trecut. Când starea sistemului public al Educaţiei este ameninţare pe faţă pentru siguranţa naţională a României, soluţia nu e „mai multă dirigenţie”. Soluţia e „sânge adevărat”, pe care dumneavoastră aveţi a-l pompa cu forţă în „instalaţia politică”! Soluţia înseamnă curaj, asumare, integritate şi acţiune. Soluţia înseamnă schimbarea paradigmei Educaţiei, nu încremenirea nătângă în proiect, ca acum.

Soluţia înseamnă leadership, domnule ministru Remus Pricopie.

Leadership, nu „dirigenţie”!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

IonIon Codreanu
15.02.2014, 12:38:30

Învățământul românesc nu este încă (sper) capabil să privească adevărul în față: acela că este anacronic și că nu este pus în slujba copiilor ci în slujba angajaților lui, profesori și alții.

Alexandru Robert
27.02.2014, 17:36:43

Să lămurim: Sistemul educațional românesc, cel puțin la nivelul preuniversitar este construit pe câteva axiome: (voi folosi generic termenul de 'Ministerul Învățământului' pentru instituția pe care o vom recunoaște sub această denumire, chiar dacă denumirea oficială s-a tot schimbat în timp) 1. Ministerul Învățământului, are întotdeauna dreptate. Corolar imediat: Ministerul Învățământului, nu poate greși niciodată. 2. Ministerul Învățământului este Autoritatea Supremă în Domeniul Educației. 3. Ministerul Educației poate fi controlat de și trebuie să dea socoteală doar Autorității Supreme în Domeniul Educației. 4. Toate formele prin care este controlat sau dă socoteală Ministerul educației nu pot fi comunicate decât Autorității Supreme în Domeniul Educației. 5. Orice formă de control sau verificare externă în domeniul educației trebuie să fie creat din, să fie aprobat de și trebuie să fie reglementat prin hotărâri ale Autorității Supreme în Domeniul Educației. 6. Toate hotărârile, normele, normativele, documentele emise de Ministerul Învățământului sunt obligatorii pe tot teritoriul României, în toate unitățile de învățământ, indiferent de forma de proprietate a acestora, cu excepția unităților de învățământ care funcționează prin acorduri internaționale, după reguli și forme ale unor alte state. 7. Consultare publică și dialogul social necesare pentru stabilirea anumitor reglementări se fac prin metode stabilite, urmărite, verificate și cu concluzii aprobate de către Autoritatea Supremă în Domeniul Educației. Metodele, observațiile, verificările și concluziile sunt documente interne, care nu se fac publice. ... Dacă prin absurd ați ajunge la concluzia că doriți să înființați o școală particulară, cu specific de pregătire pentru meserii din multimedia, că în această școală v-ați dota cu Mac-uri, pe care ați studia aplicații Adobe pe OS X, această pregătire specifică ar trebui organizată în timpul liber al elevilor și în afara programului, pentru că înainte de orice ar trebui (pentru acreditare) să dovediți că sunteți dotați cu cele necesare pentru studiul programei școlare, respectiv PC-uri IBM compatibile, Windows+Office șcl. Dacă ați dori să angajați un profesor de informatică, capabil să predea Photoshop etc. ar trebui să anunțați inspectoratul școlar, care ar organiza angajarea respectivului profesor verificând dacă are cunoștințele necesare pentru predarea Windows+Office... În învățământul românesc Ministerul Învățământului are o poziție de autoritate absolută, auto atribuită. După cum demonstrează și corespondența pe care o citați, relația Ministerului Învățământului cu Parlamentul este acela dintre o autoritate supremă, dotată cu atributul infailibilității, față de niște diletanți incompetenți. Orice decizie a Ministerului Învățământului este valabilă, atâta timp cât nu este contrazisă de o altă decizie a Ministerului Învățământului. În caz de contraziceri și contradicții, singura autoritate pentru a decide este ... tot Ministerul Învățământului. Cum credeți dvs. că în aceste condiții ar putea accepta cineva organizarea Bacalaureatului Internațional. Nu uitați că vă opuneți unor interese fabuloase. Gândiți-vă doar la ce nivel se ridică piața de materiale auxiliare (culegeri, ghiduri de pregătire etc) pentru examenul de bacalaureat !!! Plus, dimensiunea pieței secundare, a pregătirilor particulare... Dvs. ați simțit nevoia să luați meditații pentru bacalaureat? (cu atâția și atâția ani în urmă?) Probabil că nu. Dar ați avut parte de programe (încă) raționale, de manuale echilibrate, de conținuturi digerabile, prezentate într-o lume în care lectura, învățătura și activitățile conexe erau considerate dezirabile și apreciate. Complicați suficient programa pentru ca elevii să arunce prosopul de prin clasa a VI-a, stabiliți ca normă pentru manualele "gratuite" criteriul prețului, astfel încât acestea să fie practic inutilizabile pentru pregătirea individuală și ați și creat nișa în care să se dezvolte o înfloritoare industrie a pregătirii suplimentare. Am scris și cu multe alte prilejuri, gândiți-vă și la investiții. Încercați să formulați zece probleme de matematică în care conținutul să fie real, să aibă sens, "Baba Safta" să nu se crucească atunci când le aude, care pentru un viitor fermier să aibă sens, deci să spunem probleme de matematică în cadrul concret al unei exploatări agricole. Cât de ușor v-ar fi??? Apoi, încercați să compuneți zece ecuații cu x, cu fracții, cu radicali, cu paranteze. Cât vă ia? De zece ori mai puțin? De o sută de ori??? Minsterul a creat programe și auxiliare aberante, antipedagogice, anacronice și rupte oricum de realitate. Dar, ele sunt unice și obligatorii, așa că societatea nu are alternativă, trebuie să le accepte. Cât de ușor este apoi să storci societatea de bani, mândrindu-te cu efortul tău de-ai pregăti pe elevi să știe ceva ... ce nimeni nu înțelege ... Unui asemenea sistem i s-ar putea pune capăt doar prin acceptarea alternativei. A ceea ce eu numesc "autonomia curriculară" Un sistem (care funcționează foarte eficient la alții) în care principalii beneficiari ai educație stabilesc ceea ce s-ar putea numi un plan cadru național, respectiv o listă de conținuturi, priceperi, deprinderi pe care s-ar aștepta să le posede orice absolvent normal al unui anumit nivel de învățământ (primar, gimnazial, liceal) Plan care să reprezinte cam 30% din ce cerem noi în prezent. (exista cândva un studiu care arăta că în România, la câțiva ani după absolvire absolvenții mai dețin doar 30% din ce au învățat ...) Acest plan să stea la baza tuturor metodelor. Să apară sistemul "metodelor didactice". Adică a unor pachete complete, formate din plan de învățământ (în câte ore pe săptămână, în câți ani, la ce vârstă, îmi propun să realizez obiectivele dorite), programă școlară (ce conținuturi urmăresc), manual școlar (în principiu un simplu rezumat, un enumerator al acestor conținuturi), caiete de lucru (documente pe care lucrând elevul, parcurgând diferite activități propuse, poate parcurge programa), manualul profesorului (în care autorul explică exact viziunea, vine cu detalii și îndrumări, prezintă scene tip observate în faza de experimentare a metodei, oferă variante pentru parcurgerea diferențiată, oferă informații metodologice suplimentare, inclusiv documentele de lucru pentru profesori) și orice alte materiale necesare. "Metodele" se verifică sub două aspecte. Nivelul minimal: sunt acoperite minim acele 30% din planul național cadru? Nivelul maximal: limbajul, stilul, conținuturile sunt adecvate psihopedagogic? Corespund vârstei și normelor igienice ale educației? "Metodele" care sunt verificate, ajung într-un coș. Fiecare școală poate (într-un cadru organizat, școala își propune obiective, își asumă sarcini, declară obiective de performanță măsurabile, răspunde având însă și libertate în cadrul asumat) să aleagă o metodă potrivită ei din coș. Sau să conceapă și să propună propriile metode, pentru a fi adăugate în coș. Certificarea s-ar face în fața beneficiarilor. Certificarea generală, obligatorie, ar trebui să fie realizată în limitele planului cadru național. Nu are nici un sens să verifice dacă toți elevii absolvenți pot să calculeze integrale, atâta vreme cât părțile care au contribuit la normarea planului național cadru nu consideră că această capacitate este cu adevărat necesară tuturor absolvenților. În afara certificării generale, fiecare școală ar putea să-și propună certificări opționale. De exemplu deprinderea conducerii automobilului. Dar școala oferă pregătirea, nu și examinarea. Examinarea ar trebui să fie obiectivă și făcută în fața unui for extern, diferit pentru fiecare formă de certificare facultativă. S-ar putea eventual organiza forme de certificare externă, cu funcționare permanentă, finanțate de exemplu de beneficiarii certificării... Vi se pare logic ce prezint? Credeți că oricine, oricine din Ministerul nostru ar putea accepta trecerea la o asemenea situație. în care Minsterul doar ar strânge exemple și ar distribui exemple de bune practici, ar administra de exemplu verificarea metodelor, dar fără să și fie autor de metodă, și arbitru al metodei...

Modifică Setările