Subiecte Evaluare Naţională 2019. Ce au avut de rezolvat elevii la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua probă de la examenul de Evaluare Naţională şi pentru cei mai mulţi absolvenţi de clasa a VIII-a, ultima, are loc la acestă oră. Examenul a început la ora 9.00 iar subiectele primite de elevi sunt prea complexe pentru timpul scurt pe care aceştia îl au la dispoziţie. Mai jos găsiţi subiectele şi rezolvările.

Subiectele de la Evaluare Naţională 2019 Matematică:

Evaluare naţională - matematică 1
Evaluare naţională - matematică 2

UPDATE Subiectele la Matematică au fost rezolvate de un profesor, pentru Adevărul.

Evaluare naţională - rezolvare matematică 1
Evaluare naţională - rezolvare matematică 2
Evaluare naţională - rezolvare matematică 3
Evaluare naţională - rezolvare matematică 4
Evaluare naţională - rezolvare matematică 5

Baremul la Matematică 

UPDATE Un elev a fost eliminat din examen pentru fraudă. Acesta a folosit telefonul mobil pentru a copia. Elevul este de la Şcoala 81, sector 3, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului şcolar municipal, Ştefania Manea. 

UPDATE Subiectele pe care le-au primit absolvenţii de gimnaziu sunt accesibile, fără chichiţe, însă volumul este mare pentru doar cele două ore pe care le-au avut la dispoziţie aceştia. „Cerinţele sunt clare, problemele sunt din programă, din ce au lucrat profesorii la clasă. Un elev cu pregătire medie poate lua uşor nota cinci sau şase, iar un copil care s-a pregătit serios poate obţine nota maximă. Totuşi, timpul este cam scurt pentru cât de complexe sunt cerinţele. Copiii trebuiau să lucreze concentrat, pe principiul ”punct ochit, punct lovit””, spune profesoara de Matematică Denisa Tănăsescu, de la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, din Capitală. 

UPDATE Tezele elevilor din capitală de la Evaluarea Naţională 2019 nu vor mai fi corectate în alte judeţe, încrucişat, ci pe sectoare, conform Edupedu.ro. În ţară, evaluarea şi corectarea tezelor de examen vor fi realizate în continuare în alte judeţe decât cele în care elevii susţin probele scrise, din motive de securitate. Pe Bucureşti, lucrările vor fi corectate încrucişat între sectoare, fără o dezbatere publică a acestei modificări.

Inspectoratul şcolar municipal a precizat că în Capitală, lucrările elevilor vor fi evaluate şi notate anul acesta “încrucişat” între sectoare. „Sunt şase centre de evaluare a lucrărilor de Evaluare Naţională, pe Bucureşti, corespunzătoare sectoarelor”, a spus Ştefania Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Şi Florian Lixandru, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei responsabil cu învăţământul preuniversitar, a declarat că, la fel ca „în cazul olimpiadelor şi concursurilor, sectoarele municipiului Bucureşti sunt asimilate judeţelor”. Oficialul nu a mai răspuns de ce anii trecuţi sectoarele nu au fost asimilate judeţelor şi care a fost motivul modificării anul acesta a procedurii de corectare, conform edupedu.ro. 

Proba la Matematică

Potrivit regulamentului Ministerului Eduaţiei Naţionale, probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli se face de la 8:30. „Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizare audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra loc un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba Matematică”, precizează Ministerul Educaţiei.

Nu este voie în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi alte obiecte asemănătoare. Le este interzis elevilor să intre şi cu manuale, dicţionare sau notiţe, dar şi cu mijloace electronice de calcul, stocare de informaţii, telefoane, tablete sau stick-uri de memorie.

Cei care întâmpină probleme în cadrul Evaluării Naţionale 2019 pot apela linia TELVERDE – 0800801100 pentru a sesiza eventualele nereguli. Acest număr va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Evaluare Naţională 2019. Calendarul complet

Potrivit Ministerului Educaţiei, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale 2019, la Limba şi literatura română, a fost programată pe 18 iunie, marţi. Examenul la Matematică a fost programat pentru joi, 20 iunie, iar vineri, pe 21 iunie, se suţine proba la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele sunt afişate pe 25 iunie, până la ora 12:00. În aceeaşi zi sunt depuse şi contestaţiile, între orele 14:00 şi 20:00. În următoarele zile vor fi soluţionate contestaţiile, iar pe 29 iunie sunt afişate rezultate finale.

Subiecte Evaluare Naţională. Ce a picat trecut la Matematică

Anul trecut, la Matematică, elevii au avut trei subiecte mari, care au cuprins atât exerciţii de algebră cât şi probleme de geometrie în spaţiu.

La subiectul I, printre altele, elevii au avut de calculat linia mijlocie a unui trapez şi de aflat volumul unui paralelipiped. La cel de al II-lea subiect, printre cerinţe au fost desenarea unui cub, calcularea unui număr natural „N“ şi rezolvarea unor funcţii şi ecuaţii. Subiectul al III-lea a fost alcătuit din două probleme  de geometrie: prima având la bază un triunghi echilateral şi un triunghi isoscel, iar cea de a doua o piramidă triunghiulară regulată.

Potrivit profesorilor, un elev de nivel mediu ar fi trebuit să obţină nota 7 sau 8.

Evaluare Naţională. Rata de promovabilitate în ultimii ani

Anul trecut s-au înscris la Evaluare Naţională peste 150.000 de candidaţi. Rata de participare a fost de 94,8%, iar peste 73% au promovat. La Limba şi literatura română, 83% au obţinut note peste 5 şi 2.089 au luat nota 10. La Matematică, 61% au luat note peste 5, iar 1.903 au primit 10.  

În 2017, la Evaluare Naţională s-au înscris aproape 145.000 de candidaţi. Procentul de promovare a fost de aproximativ 77% la nivel naţional. Din 2017, la admiterea în clasa a IX-a, ponderea mediei de la Evaluare Naţională a crescut de la 75% la 80%, iar notele de la clasă reprezintă doar 20%, în loc de 25%. În ultimii zece ani, cea mai slabă rată de promovabilitate la Evaluare Naţională a fost în 2012, când doar 66% au luat note de promovare. Cele mai bune rezultate s-au obţinut în 2008, când aproape 90% din elevii înscrişi la Evaluare Naţională au luat note peste 5.

În 2017 a fost eliminată o prevedere din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională şi a Bacalaureatului care spunea că trebuie să existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestaţie, pentru ca nota să fie modificată. Prin urmare, nota finală a fost cea de după contestaţie. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite