Subiecte simulare Evaluarea Naţională. Fabula, printre cerinţele de la Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce subiecte au primit elevii la Evaluarea Naţională. FOTO: Eduard Enea
Ce subiecte au primit elevii la Evaluarea Naţională. FOTO: Eduard Enea

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut, luni, simularea probei scrise de Limba şi literatura Română, pentru Evaluare Naţională 2018. Au primit două texte, pe baza cărora au avut de răspuns unor cerinţe şi de redactat o compunere şi o naraţiune. Atât subiectele oficiale, cât şi baremele de corectare vor fi publicate de Ministerul Educaţiei pe portalul oficial, edu.ro.

Elevii de clasa a VIII-a au primit, la primul subiect, un fragment din “Stejarul şi trestia”, un text de Gheorghe Sion. Au avut de identificat sinonime, rolul virgulei dintr-o secvenţă, modul de formare al cuvintelor, număr de litere şi sunete, idei principale şi secuntare şi înţelegere text.

De asemenea, au avut de redactat o compunere din minimum 150 de cuvinte în care să motiveze apartenenţa la specia literară “fabulă” a textului dat.

La subiectul al II-lea, a fost un fragment după “Cartea junglei explicată. Fiarele sălbatice”, apărut în “Terra Magazin”, pe baza căruia au fost formulate mai multe cerinţe.

 Profesor: Subiectele au avut un nivel de dificultate rezonabil

„Subiectele mi s-au părut rezonabile ca nivel de dificultate. Se adresează elevilor care au reuşit să parcurgă până în acest moment recapitularea fără probleme. Cerinţele au respectat structura din anii trecuţi cât şi programa şcolară. La primul subiect puteau fi identificate cu uşurinţă caracteristicile fabulei. Cât despre celelalte cerinţe, au fost chestiuni destul de simple, legate de fonetică şi gramatică. La cel de al doilea de subiect, punctul A, elevii au avut un text non-literar uşor de înţeles. Deci, ar fi trebuit să rezolve cerinţele fără să întâmpine prea multe dificultăţi. În plus, elementele de conţinut care se cereau a fi identificate erau destul de vizibile. La punctul B, li s-a cerut să elaboreze o compunere. Aceasta ar fi trebuit să respecte toate rigorile unei naraţiuni, inclusiv momentele subiectului (expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul), a comentat pentru „Adevărul“ Ruxandra Achim, profesoară de Limba Română.

image
image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite