Un dezastru de nota 10

Învăţământul gimnazial din România este o minciună. Notele se dau din burtă, sunt umflate, nu reflectă cunoştinţele elevilor, de ani de zile, elevii, părinţii şi profesorii trăiesc într-o minciună.

Pentru că la media de admitere la liceu contează în proporţie de 20% şi media generală din clasele V-VIII, notele din gimnaziu se dau la grămadă: 10, 9, 8... Sub presiunea părinţilor, profesorii intimidaţi dau note umflate la biologie, la chimie, la sport, la muzică, la istorie, ca nu cumva să le strice elevilor mediile la admitere, să nu le răpească „şansele“ de a ajunge la un „colegiu bun“. Presiunea părinţilor se manifestă prin şpăgi, cadouri, bani (cash/card) sau prin ameninţări şi reclamaţii. Cum să-i dai nota 5 la sport unui copil care abia se târăşte pe pista de alergare? Cum să-i dai un 4 când abia ştie să spună două fraze despre Napoleon sau habar n-are formula chimică a clorurii de sodiu? Nu se poate! Aşa încât se dau tone de note de 9 şi 10 pentru nimic. Părinţii dau năvală peste profesori şi vor note mari pentru odraslele lor. Şcoala românească nu este în stare să-i ţină pe părinţi la poartă, să nu se mai amestece în evaluări şi programe. Dimpotrivă, profesorii fug de responsabilităţi.

Hoardele de părinţi agramaţi şi sfertodocţii îşi dau cu părerea despre cum ar trebui să se comporte profesorii, se plâng pentru orice notă de 7 încasată de bietul copil, fac scandal pentru că sunt nedreptăţiţi. S-a creat astfel un sistem corupt. Dar se trăieşte bine în această minciună: părinţii (care comandă notele) şi profesorii (care servesc ca ospătarii). Victimele sistemului sunt elevii, obişnuiţi să primească note mari cu un minim de efort. Astfel, li se urcă la cap că sunt buni, foarte buni, excepţionali. Aiurea! Aşa se formează analfabeţii funcţional: nu ştiu nimic, dar pretind că ştiu de 9 şi 10.   

Părinţii dau năvală peste profesori şi vor note mari pentru odraslele lor. 

Sistemul actual de admitere în licee este aberant. Kafka este depăşit şi desuet. Repartizarea elevilor la licee prin intermediul computerului, în funcţie de notele de admitere, este aiuritoare. Se spune că această repartizare o face calculatorul. Care calculator? Unde se află (fizic) acest calculator? Pe biroul ministrului? Într-o cămăruţă a inspectorului judeţean? Cine face parte din comisia de admitere? (Comisie secretă!) În ziua anunţată, la ce oră porneşte computerul repartizarea elevilor? La ce oră o sfârşeşte? Ce garanţii oferă comisia de admitere că sistemul funcţionează corect? Există riscul să dea rateuri repartiţia computerizată? Să ne uităm numai la sistemul informatic de sănătate, această caricatură IT, care nu funcţionează cu lunile de zile şi care bagă în morminte mii de români! Repartiţia computerizată la licee este lipsită de transparenţă. Pentru elevii şi părinţii care aşteaptă rezultatele finale, în funcţie de opţiunile exprimate, procedura este pierdută în ceaţă. Dar românii sunt obişnuiţi cu norii de „ceaţă“. Se descurcă fiecare cum poate. Descurcăreala cu care ne mândrim, noi, românii, ne conduce la dezastru la nivel de societate. Un dezastru de nota 10.