Un număr fix de zile de şcoală, de ce

FOTO Shutterstock

În ultimele luni, oricare ar fi fost cea mai mică propunere de schimbare în sistemul de educaţie, ea a fost primită, unanim, cu ”strigături”. E clar că nimeni nu mai ascultă argumente, aşteptările sunt uriaşe, nervii sunt întinşi la maximum şi fiecare vrea o reformă care să i se potrivească copilului lui, în primul rând.

În opinia mea, oricare idee lansată în spaţiul public va fi sfâşiată. Garantat. Ceea ce înseamnă că decidentul trebuie să îşi asume să ştie ce este mai bine pentru sistem, pe bază de date şi multă, multă ştiinţă.

Sunt privilegiată să mă pot raporta la ideile lansate în spaţiul public cu oarecare detaşare. Aş putea să nu mă pronunţ în niciun fel pe subiectul ”prelungirii anului şcolar”. Voi folosi însă subiectul pentru a încerca o demonstraţie despre cum, în fiecare idee de schimbare este o dimensiune valoroasă, care merită luată în considerare de adversarii ideii.

În România profesorii nu ştiu, de multe ori, câte ore vor avea la disciplina lor la o anumită clasă.

Aceasta reprezintă o limită de planificare inclusiv în discuţia despre noile planuri cadru pentru învăţământul secundar. Un număr fix de zile de şcoală reprezintă un cadru stabil de planificare.

Cele 180 de zile propuse recent înseamnă pentru un elev de gimnaziu 900 de ore de şcoală. Se poate începe planificarea de la 22 de ore/săptămână în clasa a V-a, cu o creştere spre clasa a VIII-a. Planurile cadru, programele şcolare ar putea ca în viitor să fie construite în baza numărului de ore/an şcolar, cu o alocare optimă pentru predare – învăţare - evaluare. Un exemplu potrivit dezbaterilor din ultimele săptămâni este cel al ”bugetului de timp” alocat evaluării. Pentru o structură de an şcolar cu semestre pot fi alocate evaluării 200 de ore (teze, teste, ascultare). O eventuală trecere la trimestre, fără schimbarea mecanismului de evaluare înseamnă  300 de ore alocate evaluării, din acelaşi total de 900… Pe scurt, dacă vrem mai multă predare – învăţare trebuie să reorganizăm şi timpul alocat, nu doar modalităţile de evaluare.

O limită fixă de ore de şcoală/an permite respectarea principiului de echitate pentru elevii care acum adaugă planurilor-cadru standard curriculum diferenţiat – arte, în limbile minorităţilor, bilingv, sport ş.a. Contractul educaţional este cadrul alegerii informate pentru părinţi, dar rămâne responsabilitatea decidentului să nu propună structuri de orar mult încărcate faţă de standard. Este rezonabilă o alocare pentru curriculumul naţional de 60-75% din timpul şcolar, cu standarde de calitate bine definite. Iar diferenţa să însemne modelare locală de curriculum, adaptată nevoilor de învăţare ale elevilor.

Prea multă şcoală?

Celor 900 de ore de şcoală propuse li se adaugă învăţarea de acasă, temele, cluburile şi meditaţiile. Şi mă refer doar la timpul asociat predării – învăţării – evaluării, nu şi la timpul de socializare, pregătire pentru viaţa de adult, voluntariat, muncă part-time, ş.a. Cu siguranţă sunt elevi care dublează acest buget de timp şi ajung să egaleze norma de muncă standard a unui adult (puţin peste 1800 de ore anual). Dar sigur nu greşesc afirmând că mult mai mulţi nu au parte de 900 de ore de şcoală de calitate, la vârste la care mintea absoarbe cu o viteză remarcabilă informaţii şi cunoştinţe, pentru învăţarea şi practicarea de competenţe.

Observăm din cele de mai sus că garantarea unui număr de 180 de zile de şcoală trebuie să vină la pachet cu înţelegerea dinamicii muncii şi învăţării elevilor şi reorganizării vieţii lor şcolare. Puţini muncesc mai mult decât un adult, da. Dar foarte mulţi, prea mulţi, nu au parte de şcoală nici măcar 900 de ore. Clarificarea unui element fix de organizare poate fi urmat de modificări în planificarea curriculară şi în contractul de muncă al cadrelor didactice, prin orientarea procesului educaţional către rezultate măsurabile ale învăţării.

În ceea ce priveşte planificarea activităţii didactice, în scenariul cu 180 de zile de şcoală va fi nevoie de planificarea a 36 de săptămâni, adică, de exemplu, a 36 de ore de muzică sau 144 de ore de matematică, pentru o clasă de elevi. Toate aceste cifre, certe, având o bază în lege care nu poate fi modificată prin ordin de ministru, pot susţine modificări ale contractelor de muncă care să permită, legal, variaţii lunare asociate  orarelor modulare.

Organizarea orarelor pe module permite învăţării ”să se aşeze” în mintea elevilor şi oferă posibilitatea proiectării de experienţe necesare dobândirii de competenţe pentru gestionarea învăţării, a muncii, a timpului personal. Orarul modular are numeroase avantaje demonstrate, pentru cadrul de aprofundare oferit elevilor şi profesorilor. Cei din urmă pot să îşi organizeze programul dintr-o săptămână dedicat pentru două dintre cele şapte clase, de exemplu. Iar elevii vor percepe ca un avantaj atenţia şi concentrarea profesorului pentru ei şi învăţarea lor.

Prea multe variaţii în plata profesorilor?

În domeniul resurselor umane, bugetele sunt planificate pe baza umor elemente fixe, de exemplu numărul mediu de zile lucrătoare dintr-un an calendaristic. În educaţie, există o grilă de salarizare cu plafoane, trepte, gradaţii ş.a. elemente bine aşezate într-un tabel. În practică însă grila necesită o serie de ”adaptări”. Iată câteva exemple:

Pentru educator şi învăţător norma didactică nu ţine cont de numărul de ore de ”predare”. Dar costul salarial asociat educaţiei preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar este influenţat de restul specialiştilor care lucrează cu acele clase (e.g. profesori de limbi străine, educaţie fizică, arte). Acest cost adăugat depinde şi el de calitatea de titular, suplinitor sau profesor la plata cu ora. În realitatea de fiecare zi costul standard per elev, coeficientul 1, costurile pentru salarii, este diferit de la şcoală la şcoală. Nivelul de investiţie într-un elev de clasa a II-a este diferit dacă, de exemplu, elevul face sport cu un profesor calificat. Şi sunt multe, multe variaţii.

Pentru toate cadrele didactice, costul salarial trebuie planificat în raport cu cele în medie 255 de zile lucrătoare ale unui an calendaristic şi construcţia alocărilor din bugetul de stat, făcută pentru plata a 12 salarii anual. În fapt, numărul zilelor de şcoală au fost redus în ultimii ani pentru a acomoda drepturile de concediu de odihnă şi zilele libere prin lege. Dacă celor 180 de zile propuse li se adaugă cele 62 de zile de concediu de odihnă reglementate, atunci rămân doar 13 zile lucrătoare care să acopere situaţii ca cele exemplificate mai jos:

i) activităţile realizate pe perioada vacanţelor (de exemplu participarea la organizarea examenelor naţionale, şcoli de vară, cursuri de formare continuă) şi

ii) zilele libere acordate prin legi speciale sau contractul colectiv de muncă. În practică constatăm că sunt multe abuzuri în sistemul de educaţie – profesori cărora nu li se respectă drepturile şi care sunt pontaţi ca fiind în concediu, deşi desfăşoară activităţi asociate locului de muncă şi impuse de angajator. Un număr de zile de şcoală fixat prin lege (deşi se poate şi prin legislaţie subsecventă) ar permite clarificarea, împreună cu partenerii sociali, a modului de alocare a timpului de muncă şi a timpului de repaus şi odihnă în interiorul celor în medie 255 de zile lucrătoare dintr-un an calendaristic. Este de dorit să clarificăm dacă profesorii, din punct de vedere al capacităţii de muncă, au nevoie de cele 62 de zile de concediu de odihnă respectat sau putem construi o anvelopă financiară – o dată cu refacerea grilei de salarizare din sistemul public, care să compenseze unitar un volum de muncă mai mare. Decât un şir de minciuni care fac rău tuturor, de exemplu narativul unui concediu de odihnă foarte lung, mai bine o clarificare onestă şi tratată corect financiar.

iii) în acest moment, în situaţia suspendării cursurilor, profesorii încadraţi la ”plata cu ora” sau cu supliment de normă plătit tot per oră, au variaţii în venituri.  Chiar dacă aceasta poate însemna ”economii la buget”, este de dorit ca resursele alocate educaţiei să fie folosite în educaţie, predictibil şi eficient. Mai ales că în educaţie salarizarea actuală dovedeşte un raport foarte mare între cel mai mic şi cel mai mare salariu şi nu trebuie încurajate elemente suplimentare de precaritate a muncii. 180 de zile de şcoală, adică 36 de săptămâni pot oferi cadrul fix de planificare a salarizării pentru profesorii asociaţi şi clarificare prin prevederi specifice ale contractelor individuale de muncă.

În concluzie, putem dezbate mult despre câte zile de şcoală să fie. Dar este valoros să existe un număr de zile fix, care să aducă mai multă claritate în planificarea de curriculum şi cea bugetară. Avem nevoie în sistem de câteva borne, elemente de stabilitate. Cum ar fi să nu mai numărăm în planurile cadru numărul de ore pe săptămână ci numărul de ore per an şcolar?

Şi este valoros să ne reconectăm, oricât de greu ne este şi ştiu că ne este greu, resursele de încredere. În noi, pentru noi, copiii şi elevii noştri.