„Vacanţa (ART)fel” - un program pentru copii lansat de Muzeul Naţional de Artă al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional de Artă al României lansează un nou program pentru copii - „Vacanţa (ART)fel" - în perioada 6-9 februarie, ofertă educativă clasică adresată profesorilor şi elevilor din toate ciclurile.

Plecând de la trei expoziţii temporare inedite, deschise pe perioada vacanţei inter-semestriale, „Vacanţa (ART)fel" se adresează copiilor dornici să îşi exerseze imaginaţia prin jocuri inspirate de artă pe parcursul a patru programe interactive cu durata de circa trei ore.

Miercuri 6 februarie, între orele 10.00-13.00 este programat atelierul "Oameni, roluri, personaje", joi, 7 februarie, orele 10.00-13.00 - "Poveşti din Ţara Soarelui Răsare", vineri, 8 februarie, între orele 10.00-13.00 - "O regină, câţiva artişti, multe forme şi culori", iar sâmbătă, 9 februarie, în acelaşi interval orar, "De la pasărea pictată la mişcarea ascunsă în piatră".

Pe parcursul atelierelor copii, părinţi, bunici învăţă, îşi antrenează imaginaţia şi deprind noi tehnici de creaţie împreună cu educatori muzeali şi artişti jucăuşi.

Inspiraţi de gravuri japoneze, picturi de Corneliu Baba sau ceramică românească interbelică apreciată de regina Maria, ei vor desena, modela, povesti şi cutreiera astfel lumea din România până în Japonia cea îndepărtată trecând prin Parisul lui Brâncuşi.

Participarea se face pe bază de înscriere la adresa familii@art.museum.ro. Toate materialele sunt asigurate de organizator.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite