Vicepreşedintele Comisiei pentru Învăţământ de la Cameră: Procentul scăzut de cadre didactice dispuse să se vaccineze afectează negativ imaginea acestora în societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL; Alexandru Muraru
Deputatul PNL; Alexandru Muraru

Deputatul PNL Alexandru Muraru, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, susţine că numărul mare de profesori care refuză vaccinarea afectează imaginea acestora în societate, el cerând inspectoratelor şcolare şi universităţilor să iniţieze ample campanii de informare în rândul dascălilor.

Deputatul Alexandru Muraru a lansat marţi un apel către inspectoratele şcolare şi conducerea universităţilor pentru demararea unor campanii interne şi pe reţelele de socializare în vederea popularizării beneficiilor vaccinării.

El a afirmat că apelul său vine după ce a constatat că la nivel naţional doar 40 la sută dintre profesorii din mediul preuniversitar şi 60 la sută dintre profesorii universitari şi-au anunţat intenţia de a se vaccina.

"Procentul scăzut de cadre didactice care sunt dispuse să se vaccineze afectează negativ imaginea acestora în societate, precum şi a sistemului de educaţie ca întreg. În acest moment, din motive de multe ori neîntemeiate, statutul profesorilor nu este apreciat aşa cum ar trebui. Lupta în acest moment se duce în minţile oamenilor, după ce cercetătorii au reuşit să confecţioneze în laboratoare arma pentru a putea învinge virusul”, a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, deputatul PNL Alexandru Muraru.

Totodată, Alexandru Muraru a precizat că rolul profesorilor este "cu atât mai important, cu cât dascălii reprezintă modele pentru elevi şi părinţi”, el considerând că vaccinul reprezintă singura cale pentru revenirea elevilor în clase.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite