Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Viitorul copiilor voştri s-a adoptat. Într-un plan-cadru

11
6 Apr 2016 20:02:45
Mircea Vasilescu

Gata, s-a adoptat. Avem un nou plan-cadru pentru gimnaziu, după dezbateri mai mult sau mai puţin furtunoase. Urmează realizarea de noi programe şcolare şi noi manuale. Dacă totul merge bine, peste vreo cinci-zece ani o să începem să vedem rezultatele.

Aşa se “mişcă” sistemele educaţionale, încet, în ritmuri lente. Planul-cadru adoptat în 2016 e pentru copiii care au acum 3-4 ani şi care vor intra pe piaţa muncii după 2030. Un astfel de document decide, aşadar, asupra viitorului societăţii româneşti de mâine. Construieşte, de fapt, societatea de mâine şi are efecte pe zeci de ani de-acum înainte. Sună grav şi patetic, nu-i aşa? Păi aşa şi este. Un astfel de document are nevoie, înainte de toate, de viziune, de gândire pe termen lung, de cântărire atentă a tuturor efectelor posibile. Ar trebui să ia în considerare prognozele privind evoluţia economică, tehnologică, socială pe 20-30 de ani înainte. Mai ales într-o ţară ca a noastră, care are de recuperat un decalaj notabil faţă de ţările dezvoltate. Nu mi se pare că felul în care s-a dezbătut planul-cadru a avut un aer vizionar. Au existat mai degrabă nemulţumiri punctuale, legate de numărul de ore alocat cutărei materii şi aproape deloc discuţii despre “profilul” absolventului ori despre calitatea procesului educaţional. Aici dl ministru Adrian Curaj a avut dreptate când a spus că “ne uităm la ore, felii înguste, dar n-au fost puternice discuţiile legate de ce ne aşteptăm, cum va arăta absolventul nostru şi la ce va servi”.

Mă tem însă că dezbaterile au arătat aşa – concentrate pe numărul de ore şi nu pe calitatea procesului educaţional – pentru că documentul în sine e aşa. Planul-cadru aduce mai multe ore şi mai multe materii, într-un sistem şi-aşa încărcat, bazat pe memorare şi reproducere de informaţii. De ce, bunăoară, “drepturile copilului” trebuie introduse ca materie obligatorie la clasa a V-a, când ele pot fi explicate mai atractiv şi mai interesant în cadrul unor activităţi extra-curriculare? Şi ce efect pe termen lung va avea predarea “gândirii critice” la clasa a V-a? Nu era mai potrivită predarea ei la liceu? Om vedea.

Ce mi se pare bun în acest plan-cadru este intenţia de a acorda ceva mai multă libertate şi autonomie şcolilor şi profesorilor. 25% din numărul de ore va fi la dispoziţia profesorilor, iar câteva opţionale (cam puţine, totuşi) rămân la alegerea şcolii. E bine că încercăm să ieşim din groaznicul centralism în care am zăcut până acum şi că nu mai este totul decis “de sus”, de la minister. Numai că libertatea asta are nevoie şi de resurse suplimentare. Dacă le cerem profesorilor şi şcolilor să inoveze, să inventeze opţionale (adaptate la necesităţile locale), să fie creativi, să folosească tehnologiile digitale în mod aplicat, atunci trebuie să le şi oferim: cursuri de formare profesională, o dotare mai bună a şcolilor şi – mă scuzaţi că ating punctul sensibil – salarii decente, ca să se poată gândi liniştiţi la viaţa lor profesională, fără grija zilei de mâine. Aici, dl ministru Adrian Curaj nu mai are dreptate: întrebat cum vor fi folosite tehnologiile IT, dat fiind că multe şcoli nu au computere conectate la internet, a zis că “informatica se poate învăţa şi pe telefon”. Asta e din seria “dacă n-au pâine, să mănânce cozonac”. Le dă şcoala elevilor câte-un smartphone 4G?

Aşa că, deocamdată, să vedem ce-o mai urma. Avem un plan-cadru cu ore mai multe şi care nu prea arată vizionar. Să vedem cum vor arăta programele şi manualele. Poate că părinţii anilor 2020-2030 vor avea motive să nu mai fie atât de sceptici şi cârcotaşi cum suntem noi. Pentru asta, cei care au copii de 3-4 ani sau vor să aibă copii în anii următori trebuie să urmărească, de pe acum, tot ce mai face ministerul. Căci despre copiii lor este vorba în planul-cadru.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

popa andrei
6.04.2016, 22:50:04

Sunteţi amabil domnule Mircea Vasilescu, plecaţi de la premisa politicoasă că domnii aceştia intenţionează să dreagă ceva. Realitatea este că domnii de la Bruxelles au ajuns la guvernare aşa cum au ajuns, aveau un mandat limitat - anume gestionarea ţării până la alegeri - dar se apucă să-şi bage mâinile până la coate în educaţie. Nimeni nu-i întreabă desigur, cine i-a mandatat, nimeni nu-i întreabă pe cine reprezintă. Ţara nimănui, ca c-aşa ne-am învăţat de 26 de ani. Sau nu-i întreabă pentru că lucrurile acestea se ştiu dar – la fel ca pe timpul dictaturii ceauşiste – nimeni nu are curajul s-o spună. Ce viitor poate să mai aibă o astfel de ţară?! Pe-al ei în nici un caz.

-1 (3 voturi)
popa andrei
7.04.2016, 10:32:49

P.S. Aduc completări la cele deja spuse cu privire la problemele învăţământului: 1. Sistemul de învăţământ din România mai funcţionează încă, se mai mişcă, doar din inerţie şi pentru faptul că generaţia de profesori adevăraţi - cei care au concurat 10-15 pentru un post - n-a ieşit în totalitate la pensie; 2. Profesorii şi unii intelectuali responsabili, s-au luptat ca să nu fie scoase din şcoli latina, istoria etc. Unii din bună credinţă, alţii ca să nu-şi piardă orele. Totodată, nici ,,tehnocraţii” n-au uitat de ce au fost puşi acolo – să ne amintim, cei care nu suntem imbecili, desfăşurarea de forţe care a dat jos cu orice preţ un guvern care …să nu mai intrăm în detalii! - şi şi-au introdus materiile pe care au fost numiţi acolo ca să la introducă. Rezultatul? Încă o supraîncărcare a programului elevilor. Ca să revin la noile materii introduse, unele frizează absurdul. Singura ,,justificare” pt. introducerea lor este aceea că ele se predau şi la ,,civilizaţi” efectele lor asupra tinerilor fiind devastatoare. Exemple: a. Educaţia sexuală. Trecând peste imoralitatea demersului de a preda aşa ceva la vârste atât de fragede, copiii sunt învăţaţi acolo ceea ce spune doamna Săftoiu în glumă în articolul dumneaei, anume că plăcerea este în mâna lor. Mai pe şleau, că se pot masturba fără restricţii şi oricât deoarece, nu numai că nu le face rău, dar chiar vor trage foloase din această activitate. Dacă este cazul voi reveni cu argumente care să dovedească absurditatea acestei concepţii - pentru cei deja cu creierele spălate, nu din vina lor – care cred deja asemenea tâmpenii; b. Drepturile copilului. Menirea reală a acestui curs desfăşurat pe o asemenea întindere este aceea de a dresa copiii asmuţindu-i împotriva părinţilor şi educatorilor, pentru a le submina acestora autoritatea. Se pleacă de la premisa absurdă că educaţia se poate face în lipsa oricăror constrângeri – sau în limbajul lor, numai de plăcere - , că respectivul copil este asemenea unei păpădii dacă vreţi, asupra căreia nici măcar o boare de vânt nu are voie să sufle. Ca s-o scurtez până una alta - deşi voi reveni cu amănunte şi cu detalii dacă există nelămuriţi – copilul este transformat în mod premeditat într-o fiinţă derutată şi iresponsabilă, cu toate consecinţele care rezultă de aici pentru societatea formată din asemenea indivizi. În decursul zilei de astăzi, revin cu detalii şi completări pentru nelămuriţii de bună credinţă.

-1 (3 voturi)
PETRE GRIGORESCU .
6.04.2016, 23:44:18

Domnule Vasilescu ! Este totuşi pentru a nu ştiu cîta oară, HALUCINANT ! „Căci despre copiii lor este vorba în planul-cadru.” Spuneţi dvs. drăgînd(sic!) o „concluzie” ! PĂI, domnule Vasilescu, este vorba, pur şi simplu, despre copiii „NOŞTRI” ! „Ai NOŞTRI”, domnule Vasilescu ! Oare realizaţi măcar o sutime de secundă CHESTIA ASTA ??? sau vă trebuie „un desen” cu detalii ?

0 (4 voturi)
Eliana
7.04.2016, 08:41:13

Si cine va preda aceste noi materii? Pentru optionalele la alegerea scolii va trebui aprobarea Inspectoratului...Si iar vor fi "optionale OBLIGATORII" , ca si acum...Ne-am tot plins ca sunt prea solicitati copiii, ca au prea multe ore. S-a rezolvat si aceasta problema; acum vor avea mai mute ore!

+2 (4 voturi)
barbu brailoiu
7.04.2016, 10:19:42

34 ore / săptămână pentru un elev de gimnaziu?! un adult adună 40....

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările