Viitorului ministru al Educaţiei

Dacă e campanie, campanie să fie. Pentru că ministrul Educaţiei a dezertat prieteneşte anunţându-şi candidatura la Senat, iar şansele de a îşi continua mandatul sunt infime spre deloc, adresez o scrisoare deschisă, sinceră viitorului ministru al Educaţiei, oricum s-ar numi.

Nu mai vrem strategii pompoase, nu mai vrem campanii de PR. Nu mai vrem zâmbete electorale, nu mai vrem "mandate dedicate" cuiva şi, de fapt, benefice nimănui. Nu mai vrem mingi umflate aruncate cu comoditate în curtea altor ministere atunci când nu sunt bani. Nu mai vrem promisiuni goale şi hashtaguri, nu mai vrem cabinete prin minister care să acţioneze ca departamente de PR personal al dumneavoastră, nu mai vrem reforma furată. Nu mai vrem laşitate, lene, comoditate, nu mai vrem discursuri scuipate la televizor ca o poezie lipsită de imaginar. Nu mai vrem toate astea - cu preţul că probabil n-o să ne placă de dumneavoastră. În niciun caz nu vrem consultări mascate în shootinguri foto sau în întâlniri de cafeluţă.

Vrem să ne fiţi lider, nu vrem să auzim din gura dumneavoastră câte neajunsuri are sistemul, nici măcar mitul grelei moşteniri. Vrem să mergeţi în Guvern şi să combateţi, să mergeţi în partid şi să cereţi, să coalizaţi echipele din teritoriu să facă ce trebuie, nu să facă frumos. Nu avem nevoie de un prieten cu care să ne plângem în cor cât e de greu şi inert sistemul de educaţie, nici un yes-man care să nu ştie pe ce drum să o apuce cu mastodontul care este sistemul public de educaţie. 

Nu avem nevoie de umeri pe care să plângem, putem plânge pe ai noştri - fiecare cu breasla lui. Avem nevoie de un lider. Dacă nu aveţi o viziune, staţi acasă şi refuzaţi să fiţi al nu-ştiu-câtelea ministru care cârpeşte necontenit peste un sistem bolnav. Nu căutaţi viziuni de la noi, de la sindicate, de la partid, de la consilieri  mai mult sau mai puţin experimentaţi - veniţi cu o viziune coerentă şi cu decizii ferme, chit că sunt nepopulare. Rata abandonului şcolar v-a cam luat-o înainte, cu cel puţin 1 milion de copii pentru care clopoţelul a sunat de ieşire (forever) pe 11 martie 2020, iar de la minister nu s-au mai auzit decât frânturi de discurs încropit... Poate era din cauza conexiunii proaste la Internet. Peste 300 de ore de şcoală pierdute, zeci de lecţii neacoperite transformate în pierderi cumulative şi o distanţă tot mai mare între copil şi competenţa cu ajutorul căruia ar fi putut miza, el şi familia lui, pe un viitor mai bun, pe o carieră, pe o pâine pe masă.

Să aveţi, deci, o viziune, dar să nu ieşiţi cu ea la paradă, să nu o decupaţi în cartoane pe Facebook, să nu o afişaţi la toate jurnalele de ştiri. Să o păstraţi discretă în simţirea dvs., să promiteţi mai puţin şi să livraţi mai mult. Să nu vă transformaţi propria viziune de arhitectură de sistem într-o caricatură sau într-un hashtag. 

 Avem nevoie să luaţi harta indicelui de risc socio-educaţional şi să spuneţi că banii europeni merg acolo unde e cea mai mare nevoie de ei - nu în buzunarele directorilor de colegii centenare. Avem nevoie să vă asumaţi şi să finalizaţi cel mai ambiţios proiect al predecesoarei dumneavoastră: şcolile-pilot, cu o arhitectură curriculară adaptată actualei generaţii de elevi. Avem nevoie să oferiţi copiilor dezavantajaţi o şansă, să nu le mai răpiţi dreptul la bursă. Avem o nevoie disperată de noi planuri-cadru, care să nu fie, însă, un decupaj al actualelor planuri-cadru. Avem nevoie de mai mult, nu de mai puţin şi mai comod. Avem nevoie să ne spuneţi pe cel mai ferm ton cu putinţă: vom fi nevoiţi să anulăm vacanţa de vară aşa cum o ştiam, s-a pierdut prea mult. 

Nu vrem să mergeţi să faceţi proaste scenete de PR prin şcolile din mediul rural, să vă pozaţi cum livraţi tablete sau laptopuri copiilor săraci ca să vă laude presa naţională. Vrem decizii luate pe date, nu vrem să faceţi alte studii şi analize, să cheltuiţi banii poporului pe strategii gen maculatură. Le aveţi pe toate - ce vă lipseşte? Curajul. Mai aveţi timp, până în dimineaţa de 7 decembrie, să faceţi exerciţii de autoreflexie, să vă uitaţi în oglindă în fiecare dimineaţă din astea două săptămâni care v-au mai rămas până la ceasul deşteptător şi să vă spuneţi, hotărât: da, s-ar putea să mă înjure lumea, dar n-am de gând să-mi las orgoliul să supraordoneze misiunea pe care o am. Nu sunteţi trimisul nimănui pe pământ, educaţia nu începe şi nu se încheie cu dumneavoastră. Sunteţi (puteţi fi), însă, acel lider de care avem disperată nevoie, acum, când suntem dezbinaţi, iluzionaţi de o şcoală online ale cărei rezultate nu le vedem, disperaţi în faţa ecranelor sau condamnaţi la sărăcie în România educată care nu există.