Ziua Educaţiei şi, poate, ziua unei şanse de a evita o catastrofă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sever Gheorghe
FOTO Sever Gheorghe

Ziua Educaţiei de anul ăsta vine cu un gust dulce - amărui pentru mine. Pe de o parte sunt bucuroasă pentru că acum, în octombrie, un procent semnificativ (70%) dintre absolvenţii programului nostru „Vreau în clasa a 9-a” au început facultatea.

Pe de altă parte, văd încă atât de multe probleme în jur, în special la sat, văd copii care ajung cu greu la şcoală sau nu ajung deloc, văd alţi copii care încearcă să intre la ore online de pe câte un deal şi toate astea mă dor.

Suntem o organizaţie mare, care, timp de 30 de ani, a ajutat sute de mii de adulţi şi copii să aibă o şansă în plus la educaţie şi, deci, la un viitor mai bun. Cu toate acestea, niciun ONG, probabil nici măcar toate la un loc, nu pot salva o ţară întreagă.

În anul şcolar trecut, 2019-2020, elevii din diverse cicluri au pierdut din cauza pandemiei între 209 şi 374 de ore de şcoală, dacă nu au avut acces la orele online. În mediul rural, situaţia este dramatică: proporţia elevilor de la sate care nu au avut acces la şcoala online este estimată la circa 40% la nivel naţional, conform datelor din studiul „Bunăstarea copilului din mediul rural în perioada pandemiei”, realizat de World Vision. 

Aceasta înseamnă că elevii de la şcolile de la sat au pierdut aproape o treime din cele 35 de săptămâni de şcoală.

Pandemia a transformat, deci, decalajul educaţional deja imens dintre rural şi urban într-un adevărat hău. Dacă nu se face ceva, cât se poate de urgent, riscăm să vedem creşteri foarte mari ale abandonului şcolar. Iar asta ne va costa pe toţi, chiar şi economic: va afecta PIB-ul şi încasările la buget şi, mai târziu, va atârna greu în bugetul de pensii. Nu e ceva care li se întâmplă altora, de care putem scăpa dacă întoarcem privirile. Copiii noştri vor suporta consecinţele.

De Ziua Educaţiei, aş vrea să propun, în numele World Vision, câteva soluţii: în acest moment, ar trebui să ne îndreptăm atenţia spre programe naţionale de educaţie remedială în şcolile rurale şi să ne recăpătăm încrederea în profesori, să nu le contestăm rolul de dascăl, să îi ajutăm să facă din educaţie o condiţie obligatorie pentru însănătoşirea şi bunăstarea noastră ca ţară.

Ziua Educaţiei. A educaţiei remediale

Nu vorbim aici pur şi simplu de recuperarea materiei pierdute în perioada suspendării cursurilor. În primul rând, educaţia remedială vizează prevenirea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea performanţelor şcolare la copiii din medii dezavantajate. Înseamnă, da, şi recuperarea orelor pierdute, dar aceasta este doar o condiţie preliminară.

În realitate, educaţia remedială vizează reducerea decalajelor de învăţare. În acest scop se utilizează un set întreg de măsuri, combinate şi adaptate în funcţie de nevoile fiecărui copil: efectuarea temelor sub îndrumarea unui profesor, activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor de învăţare, precum şi alte activităţi educative sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.

Masă caldă şi after-school 

Nu poţi face educaţie, remedială sau de orice fel, pe burta goală; e valabil atât pentru profesori, cât şi pentru copii. Celelalte probleme ale şcolii româneşti nu au dispărut. Sunt încă foarte mulţi copii care au în continuare nevoie de hrană şi măcar de o masă caldă pentru a se putea concentra la ore.

În acest moment, aceasta este principala preocupare a multor societăţi cu sisteme de educaţie dezvoltate, unde redeschiderea şcolilor a adus în prim-plan golurile pe care suspendarea orelor şi absenţa cursurilor online le-au lăsat în educaţia elevilor. Pentru a asigura un sprijin profesorilor care fac educaţie remedială la clasă, în aceste prime săptămâni din noul an şcolar, o opţiune viabilă ar fi un sistem de after-school susţinut de stat.

Chiar şi în condiţiile actuale, World Vision România va continua să ofere mese calde şi va susţine orele de recuperare a materiei în comunităţile în care activează. Vom continua astfel eforturile noastre de pe perioada vacanţei. Şcoala de vară World Vision România a încercat să suplinească pierderea orelor din lunile de lockdown cu activităţi educaţionale (lecţii pentru materiile importante, dar şi educaţie non-formală) de care au beneficiat circa 14.000 de copii din mediul rural.

Programul „Şcoală după şcoală” al World Vision (o masă caldă şi ore de educaţie remedială în regim after-school) este o iniţiativă care funcţionează de mulţi ani de zile, cu succes dovedit. Începând din această lună, vom relua programul în şcolile susţinute de World Vision România. Evident, aceste ore de educaţie remedială în regim de afterschool au loc respectând reglementările în vigoare de distanţare şi toate regulile de igienă.

Acolo unde aceste activităţi nu se pot derula fizic din cauză că există cazuri de îmbolnăvire sau nu se pot asigura condiţiile de siguranţă – vorbim aici de aproximativ 10% dintre şcolile incluse în programele World Vision – vom acorda tichete de masă sau masă la pachet pentru acasă, concomitent cu ore de educaţie remedială online, urmate de vizite de monitorizare.

Soluţii există. Speranţa copiilor încă este acolo. Trebuie doar să facem tot ce ne stă în puteri să nu-i dezamăgim.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite