Ameninţat, frumosul vis Erasmus trebuie regândit!

Acum câteva luni, strigătul de alarmă lansat de un deputat european a avut efectul unei bombe în mediul studenţesc: din lipsă de bani şi de mijloace, în plină criză financiară, însăşi existenţa programului Erasmus era ameninţată, chiar când sărbătorea a 25-a aniversare. Alerta era stringentă, chiar dacă această tristă perspectivă era momentan îndepărtată. Ea trebuia totuşi să dea de gândit asupra viitorului acestui proiect.

Lansat în 1987, acum 25 de ani, pentru a facilita schimburile universitare, Erasmus a implicat (cuprins) 2,5 milioane de studenţi europeni de la crearea sa (3 244 ]n primul an, 200 000 în acest moment, dintre care 3 000 de români anul trecut, cu o bursă de 200 de euro/pe lună dac[ sunt în universităţi sau 358 de euro daca sunt în stagiu).

Erasmus este un vis frumos. Imens ! Visul unei generaţii care dorea sa depăşească teribilele fărădelegi ale naţionalismului, să nu permită ca copiii lor să le îndure şi ei, şi vede în aceste schimburi dintre tineri asigurarea unui viitor paşnic în Europa... Acest vis este încă de actualitate, chiar mai mult, cu norii pe care criza îi adună pe cerul Europei.

Erasmus nu este doar distracţie şi turul discotecilor !

Dar Erasmus îşi îndeplineşte obiectivele ? În marea majoritate a cazurilor, este cu un an sabatic pentru beneficiarii săi. Şi mai ales ocazia de a te distra timp de mai multe luni cu tineri de vârstă ta. Sigur că este mult mai simpatic decât serviciul militar din trecut. Rezultatul este departe de a fi la înălţimea ambiţiilor sale. În loc să descopere alte societăţi, « erasmusii » rămân cel mai adesea între ei, grupându-se pe comunităţi naţionale sau topindu-se într-un amestec (melting-pot) internaţional, fără să arate un interes veritabil pentru ţara gazdă. Uneori e chiar uimitoare această lipsă de curiozitate. Este valabil pentru destinaţiile unde se înghesuie candidaţii : Londra, Barcelona, Franţa, Italia, etc., căutate pentru că au reputaţie de locuri de distracţie. La 20 de ani, această generaţie care poate în sfârşit să călătorească liber, şi este ajutată şi încurajată să o facă, o fi deja aşa de blazata încât crede că interesul lumii se limitează la ieşirile nocturne cu amicii ?

În loc să descopere alte societăţi, « erasmusii » rămân cel mai adesea între ei, grupându-se pe comunităţi naţionale sau topindu-se într-un amestec (melting pot) internaţional, fără să arate un interes veritabil pentru ţara gazdă.

La Nantes, oraş universitar care primeşte un mare contingent de Erasmus, am întâlnit de multe ori studenţi români. Ei trăiesc de dimineaţă până seara între ei, vorbind doar româneşte, eventual englezeşte cu vecinii de cameră. Ascultându-i, înţeleg că în afară de facultate, nu cunosc din oraş decât discotecile. După 4 sau 6 luni, mulţi nu au avut ocazia să dicute cu un student francez, şi cu atât mai puţin să cunoască o familie franceză. Sejurul lor nu le serveşte nici măcar să facă progrese în limbă franceză. Aceasta este valabil şi pentru studenţii francezi plecaţi în străinătate... în general pentru toţi erasmusii din Europa.

Da, există câţiva tineri «erasmusi» formidabili

Totuşi, printre ei există câţiva tineri formidabili, plini de elan, de dorinţa de a cunoaşte, de a întreprinde, şi care nu se multumesc doar cu distracţia. În general, în vest, ei sunt voluntari pentru ţările care nu fac parte din hit-parade... considerându-le mult mai pasionante, promiţând orizonturi şi universuri noi.

Sigur că putem înţelege că tinerii din ţările de est vor să se iniţieze în funcţionarea şi modernitatea societăţii occidentale şi nu doresc să se trezească plonjaţi în ţări care seamană prea tare cu a lor. Dar pentru tinerii occidentali, să te mulţumeşti să-ţi vizitezi vecinii înseamnă conformism şi lipsă de imaginaţie. Îi aşteaptă destinaţii mult mai interesante decât Anglia, Germania sau Spania, unde au fost de nenumărate ori cu profesorii lor când erau în liceu. Bulgaria, Ungaria, Ţările Baltice, etc., ţări unde au multe de învăţat, îi aşteaptă cu braţele întinse. Dar candidaţii sunt rari la început.

Totuşi, « erasmusii » occidentali pe care i-am întâlnit la Bucureşti, Cluj, Constanţa, Timişoara, Iaşi, s-au întors transformaţi din sejurul lor. Au creat multe legături cu populaţia şi cu tinerii români. Adesea, mi-au mărturisit că aveau o singură dorinţă: să revină cât mai repede, să-şi prelungească experienţa prin stagii profesionale la sfârşitul studiilor, dornici să se dovedească utili într-o ţară care a devenit în ochii lor mai mult decât un ţinut de trecere.

Erasmus nu înseamnă vacanţă, ci o aventură formidabilă !

Nu contează că în final Erasmus este un an universitar « alb ». Câştigul sau este în altă parte, inestimabil, deschizând orizontul tinerilor europeni. Cursurile pe care le urmează în ţările respective nu servesc la nimic, doar să-şi valideze anul universitar. Dar nu este esenţial. Ce contează – sau mai exact ce ar trebui sa conteze – este entuziasmul pe care aceşti tineri îl au în a imagina şi practica această Europă care este viitorul lor.

Erasmus trebuie să aibă altă ambiţie. Să iasă din cadrul universitar care este o cămaşa de forţă.

Deci, când profesorii lor îi trimit pe acest drum, ei trebuie să-i responsabilizeze şi să-i pregătească pentru această provocare : «Nu pleci în vacanţă, vai avea şansa să trăieşti o aventură formidabilă ! ». Să-i incite să-şi construiască un proiect precis, constructiv, exigent, de care să dea socoteală la întoarcere, nu o simplă formalitate cum este cazul acum. Adesea am auzit la Nantes profesori demobilizaţi suspinând : «A, sunt erasmusi... nu-s interesanţi ! » Este inadmisibil. Erasmus trebuie să aibă altă ambiţie. Să iasă din cadrul universitar care este o camaşa de forţă. Viaţa se învaţa în altă parte. Să se întoarcă spre societatea civilă, să-i facă pe tineri să înţeleagă că se aşteaptă mult de la ei. Şi, mai ales, să se deschidă spre toţi, fără deosebire, nu numai spre studenţi. Utopie ? Este o utopie să ceri celor care au 20 de ani să pregătească o lume mai bună? Nu, o speranţă la înalţimea celei care a dat naştere programului Erasmus !