Ghidul Facultăţilor. Ofertele universitare ale ţărilor cele mai vânate de candidaţii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul absolvenţilor români de liceu care pleacă la studii în străinătate creşte anual cu 20%. Numai anul trecut peste 6.000 de tineri au optat pentru studia la o facultate din Occident, cele mai căutate centre universitare fiind în Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Olanda şi Germania.

Cel puţin aşa arată Integral Edu şi Edmundo (platforme unde experţii oferă consultaţii tinerilor dornici să plece la studii în afară). Toate aceste state oferă studii superioare de înaltă calitate, dar şi burse sau împrumuturi pentru tinerii care nu au posibilităţi financiare, mai arată specialiştii în domeniu.

Programele de licenţă din Marea Britanie durează trei sau patru ani, iar după aceea se poate urma şi un program de master. Costurile de şcolarizare pentru universităţile de stat sunt între 6.000 şi 9.000 de lire pe an. Studenţii au posibilitatea de a lua un împrumut de la statul britanic pentru a-şi acoperi costurile studiilor. Acesta se returnează numai după terminarea studiilor şi doar dacă absolventul este angajat. Student Loans Company, instituţia care oferă această soluţie de finanţare va stabili un plafon salarial indiferent de ţara în care absolventul va alege să lucreze. De asemenea, studenţii pot aplica pentru burse a căror cuantum se încadrează între 500 şi 3.000 de lire pe an. Cele mai populare programe de studiu la universităţile din Marea Britanie sunt legate de ştiinţele exacte, inginerie, arte şi arhitectură.

Programele de licenţă şi master la universităţile din Danemarca sunt subvenţionate în totalitate de stat. Astfel, românii pot studia cu 0 taxe. Instruirea tinerilor în Danemarca se bazează pe multă creativitate şi activităţi practice. Instituţiile de învăţământ superior din Danemarca sunt de trei tipuri: academii profesionale, colegii şi universităţi. Toate oferă studii de licenţă şi au un sistem de credite comun, care permite studenţilor transferul de la o instituţie la alta în diferite etape ale studiilor. Academiile şi colegiile oferă programe de licenţă de doi ani într-un domeniu la alegere, punând accentul pe latura practică şi legătura strânsă între student şi profesor. În baza diplomei de licenţă obţinute, studenţii pot aplica pentru un program de master. În schimb, universităţile din Danemarca oferă programe de licenţă de trei ani şi jumatate, iar programele de master sunt de doi ani. Studenţii care urmează studii de licenţă sau de master la o universitate din Danemarca pot beneficia de o bursă de până la 800 de euro pe lună, oferită de guvernul danez. Pentru a putea aplica pentru această bursă, studentul trebuie să aibă un contract de muncă pe cel puţin 10-12 ore pe săptămână. 

Ofertele sistemului francez

În prezent, numărul studenţilor străini din universităţile franceze se apropie de 300 de mii, situând Franţa pe locul patru în lume la acest capitol. În anul 2010, statul francez a investit 1,4% din PIB în învăţământul superior şi activitatea de cercetare. Această finanţare reprezintă garanţia standardelor ridicate în ceea ce priveşte calitatea diplomelor emise. De altfel, în cadrul instituţiilor de învăţământ public, statul suportă o mare parte din costurile de şcolarizare ale fiecărui student (între 10.000 – 14.000 euro anual). Această politică naţională permite ca taxa de şcolarizare să fie una dintre cele mai mici din lume: 181 euro /an pentru studiile de licenţă, 250 € pe an pentru studiile de master, 380 € pe an pentru doctorat şi 596  € pe an pentru şcolile de inginerie. În cadrul universităţilor franceze sunt admişi studenţii care deţin diploma de Bacalaureat francez sau o diploma străină, care asigură accesul la studii superioare în ţara respectivă. Universităţile oferă programe de studiu fundamentale, tehnice sau cu orientare profesională.  Cele mai populare domenii sunt ingineria, arhitectura, comerţul şi administraţia, traducerea scrisă şi orală, jurnalismul sau artele.

Şi guvernul olandez investeşte masiv în învăţământul superior, campusurile universităţilor din această ţară fiind printre cele mai dotate din lume. Universităţile din Olanda sunt de două tipuri: teoretice şi de ştiinţe aplicate. Cele din urmă pun accent pe pregătirea profesională a studenţilor în diferite domenii ale economiei şi afacerilor. Programul de studii universitare are durata de 4 ani, incluzând şi un an de practică. Dupa absolvire, studenţii îşi găsesc cu uşurinţă un loc de muncă, având deja experienţă în domeniul ales. În universităţile teoretice, cercetarea ştiinţifică face parte din programa fiecarui student, iar studiile durează 3 ani. Taxe de studiu în Olanda este de 2000 € /an pentru programele de licenţă şi master. Orice student poate beneficia de mai multe tipuri de împrumuturi de la statul olandez, a căror sumă nu trebuie să depăşească 1.000 de euro/lună. Banii trebuie returnaţi începând cu doi ani de la terminarea studiilor pe o durată de 35 de ani.

Germania – taxe mici, costuri de trai moderate

La rândul său, oferta universitară a Germaniei este şi ea atractivă pentru tinerii români. Aceasta este dată de calitatea şi oferta bogată de studiu, taxele mici de şcolarizare (reprezentând contribuţii administrative), costurile moderate de trai, îmbinarea dintre cercetare şi predare, coordonarea foarte bună a studenţilor, precum şi numeroase programe în limba engleză. Diploma de Bacalaureat din România este recunoscută, astfel încât toţi absolvenţii de licee teoretice pot începe direct un studiu în Germania. Absolvenţii de liceu profesional (de ex. cu profil automecanic sau forestier) se pot înscrie doar la universităţi de ştiinţe aplicate, cu un profil corespunzător liceului absolvit. Sunt recunoscute şi diplomele de licenţă româneşti, emise de instituţii de învăţământ superior acreditate, astfel încât toţi absolvenţii de licenţă pot aplica pentru un program de master în Germania. Universităţile de muzică şi artă solicită un examen de aptitudini. Cei care vor să aplice pentru a studia la o universitate germană pot aplica la mai multe burse. Acestea pornesc de la 500 de euro, cele mai multe fiind oferite de guvern  sau de universităţile germane.

Posibilităţile de cazare în marile centre universitare din Europa

Cazarea va reprezenta un procent important din cheltuielile pe care studentul le va avea pe perioada studiilor. De pildă, în Marea Britanie acestea variază de la 310 în oraşele mai mici şi până la 680 de lire în Londra. La fel diferă şi tipurile de cazare. Studentul poate opta pentru cameră în cămin (al universităţii sau privat), cameră în clădiri private împărţite cu alţi studenţi sau camera single. În cazul camerelor în clădiri private, vor trebui acoperite şi costurile utilităţilor care se împart la numărul de chiriaşi. O serie de universităţi oferă burse destinate acoperirii costurilor de cazare, acordate în funcţie de veniturile familiei şi de performanţele academice. Şi în Olanda, Danemarca, Franţa sau Germania costurile chiriei variază în funcţie de oraş sau de tipul de cazare ales, între 300 si 600 de euro pe lună, plus utilităţi.


 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite