O noua generatie "pasoptista"?

Imagine

O intrebare retorica pe care mi-am pus-o dupa ce tatal meu astfel ne-a comparat pe noi, studentii romani din strainatate, cand intr-o zi i-am povestit cu entuziasm despre patriotismul ce pare sa infloreasca in randul multor tineri romani de aici, de peste hotare...

Acum 3 ani am plecat din tara sa studiez in Marea Britanie. Nu am plecat de placere, nu am plecat sa scap de saracie, am plecar chiar cu parere de rau si determinare sa ma intorc. Nu m-am numarat niciodata printre cei care ardeau de nerabdare sa cape din tara atrasi de mirajul vestului. Din contra, de mic copil am fost crescuta cu un puternic simt civic si patriotic, cu sentimentul raspunderii fata de tara ca si cetatean al ei si cu o dorinta apriga de a aduce o schimbare in bine tarii. Am avut norocul sa fiu educata intr-un spirit patriotic curat de catre tatal meu care ne povestea, mie si surorii mele, despre tot trecutul nostru istoric, despre clasa noastra intelectuala, despre obiceiurile noastre, despre frumusetea sufletului taranului roman al “generatiei de aur” care a facut Romania Mare... Povesti despre bunicii mei care, la fel ca bunicii octogenari si nanogenari care inca mai traiesc astazi, sunt ultimii apartinatori ai acelei generatii.

Am crescut cu un acut simt patriotic si cu o suparare inversunata impotriva celor care imi improscau tara mea draga cu calomnii, fie ei straini dar mai ales romani. Eram decisa sa nu fac parte din “exodul creierelor” si chiar militam aprig pentru ramanerea in tara.

 “Cu tot greul si saracia de aici, avem datoria sa ramanem in taram sa facem binele pe care il putem” gandeam si spuneam atunci “Normal ca nu o sa ne fie bine, dar nici urmatoarelor generatii nu o sa le fie bine daca noi nu incepem sa facem ceva. Poate nu o sa apucam sa vedem rezultatele in timpul vietii noastre, poate nici copii nostri nu o sa apuce, dar nepotii, stranepotii, stra-stranepotii nostri tot nu or sa fie unde suntem noi acum... Capitalismul asa cum prost l-am asimiliat noi pune individul, egoul si placerea proprie asupra binelui comunitatii. Noi suntem o generatie de sacrificiu. Trebuie sa ne asumam rolul asta. Bineinteles ca nimeni nu vrea sa stea sa moara de foame pentru ca cei din anul 2150 sa traisca bine. In trecut tinerii studenti si intelectualii nu pregetau in a-si asuma acest rol pentru ca ei cresteau cu educatia istorica si nationalista care noua ne lipseste. Aici e radacina raului”.

 Multe dintre aceste idei inca le mai pastrez si militez pentru ele cu tarie, dar pe altele mi le-am schimbat si le-am adaptat datorita unei intelegeri diferite a situatiei noastre. Acum as spune astfel: “Plecati afara! Plecati si calatoriti, plecati si studiati, plecati in practica si schimburi de experienta dar mai ales plecati si locuiti 2, 3, 5 ani in Vest. Cunoasteti oamenii de acolo si cunoasteti-le mentalitatea si obiceiurile. Apoi intorceti-va. Nu va veti intoarce pentru ca defapt in Vest nu se traieste bine, va veti intoarce pentru ca veti realiza cat de ireala a fost perceptia noastra asupra Vestului tot timpul, si defapt ce frumusete de tara si minune de popor avem acasa.”

 Cred ca toti avem valul acela peste ochi. Si eu l-am avut, cu tot patriotismul meu. Imi iubeam tara dar nu puteam, dintr-un punct de vedere pur obiectv, sa spun de ce noi suntem buni, si de ce suntem mai buni sau mai rai decat altii. Dar prin contactul direct cu societatea britanica, in care am vazut si simtit pe pielea mea ce inseamna sa traiesti intr-o tara care "isi permite", care a ajuns la un anumit nivel de confort dar care este atat de secatuita spiritual, am invatat ce inseamna sa ai un simt civic acut, mandrie locala si nationala adevarate, sa iti faci treaba cum poti mai bine, fie ca esti femeie de servici sau manager de restaurant, si asta pentru ca tu o  vrei, nu pentru ca nu poti sa te ascunzi bine de sefu. Dar am vazut pe de alta parte si o generatie tanara pierduta, fete si baieti ce isi beau tineretea si dimineata abia se aduna din propria voma de pe strada, o tara in care Dumnezeu nu mai exista, in care se dau pereceri si se vinde alcool in catedrala, in care nu intalnesc oameni de varste respectabile cu verticalitate morala, o tara in care fete de 16 ani imping carucioare cu copii si traiesc pe seama ajutoarelor sociale grase, o tara in care banul a distrus omenia... O tara in care nu intalnesc batrani pe strada, o priveliste atat de draga mie in Romania. Avem nevoie de batranii nostri, chiar si daca din pacate multi nu vorbim cu ei, desi ar trebui ore intregi sa ii ascultam pur si simplu povestindu-ne vietile lor. Avem nevoie de ei chiar si doar sa ii vedem pe strada, caci chipurile lor ne amintesc ce am fost si ce vom fi, si fara sa constientizam, aroganta tineretii se intalneste cu intelepciunea batranetii si un efect, cat de mic, tot are loc in sufletul nostru...

Acum, aici peste hotare, vorbind cu alti studenti romani, citind pareri impartasite pe Facebook, pe bloguri, pe forumuri, observ ca pe langa cei care inca staruie orbeste in ura lor fata de propria tara, sunt multi insa care se trezesc si care constientizeaza ca:

- mai mult noua decat strainilor trebuie sa ne schimbam impresia despre propria tara,

- ca trebuie neaparat si cat mai curand sa intelegm importanta predarii istoriei cu pasiune, cu rost, ca pe o stiinta educativa nu ca pe o insiruire de date si nume,

- ca folclorul nostru si spiritualitatea noastra ortodoxa, adica identitatea noastra, sunt singurele care ne pot salva de la a ne prabusi intr-un abis de ignoranta, de a ne transforma intr-o turna de oi care urmeaza orbeste Vestul si ia tot ce vine de la ei ca fiind bun, chiar si lucruri pe care ei insisi nu le considera bune,

- ca suferim de un acut complex al inferioritatii ca natiune, de care trebuie sa ne vindecam educandu-ne despre meritele propriei noastre tari, ca “gudurandu-ne” pe langa occidentali nu o sa ne facem respectati. Trebuie cu realism si intelepciune sa intelegem ce avem bun si sa tinem piept celor care ne judeca,

- ca sunt sperante pentru tara noastra, pentru ca noi, cei nascuti in ’89, generatia Revolutiei, si cei care vin dupa noi, intelegem toate astea si curand vom inlocui generatiile trecute pe scena muncii si in societatea romaneasca. Si atunci cand asta se va intampla vom veni, trebuie sa venim, cu minti deschise, nespoite de resturile mentalitatii comuniste dar mai ales nici pervertite de mirajul Vestului.

 Salvarea tarii noastre sta in cunoasterea si asumarea istoriei, a folclorului si a identitatatii noastre spirituale ortodoxe.

 Am sa inchiei cu un citat din “Manifestul Mariei”, scris de studenta romanca la Londra, Maria-Cristiana Marcus, pe care il puteti citi pe pagina ei de Facebook si care reflecta si gandurile mele:

 “VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt, când acesta avea de ales între confortul libertăţii dacă ar fi colaborat cu Securitatea sau mărturisirea adevărului şi 12 ani de închisoare dacă şi-ar fi păstrat conştiinţa curată: «Vei avea zile frumoase, dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare dacă accepţi compromisul».

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească. Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi cum a ajuns Occidentul aşa-zis liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţara şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă!

Este de muncă, da. Clasa politică este compromisă cu totul. Este rândul nostru acum să preluăm munca. Să nu fugim de sudoare doar pentru iluzia că în afară e mai bine. Mai bine economic, da, cu siguranţă este. Dar să nu uităm de conştiinţa noastră de români.

Şi să ne întoarcem, ne vom întoarce cu toţii, valuri-valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţă de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!“