Universitar

articolul anterior articolul urmator

Acuzaţi-i pe profesori!

34
9 Jan 2016 06:32:26
Doru Pop

Să fie băgaţi la puşcărie toţi cei care au scris sau coordonat cărţile lui Becali sau Copos. Să le fie tăiate mâinile tuturor celor care au făcut compromisul de a semna pseudostudiile „academicienilor de pârnaie”. Să fie expulzaţi din ţară cei care-şi vând talentul editorialistic. De fapt, să fie arşi pe rug toţi scriitorii.

Faptul că toţi marii puşcăriaşi ai României pritocesc literatură, maculatură şi subcultură îi îngrijorează pe ceilalţi mari scriitori ai patriei noastre. E aproape un caz de gelozie profesională, pentru că în puşcăriile noastre s-au scris sute de cărţi, ceea ce a transformat penitenciarele din ţara noastră în adevărate centre de cercetare. Acolo s-a scris mai mult decât în unele „centre de excelenţă” academică din universităţile apărute ca ciupercile după ploaie pe plaiurile mioritice. De fapt, dacă unii pseudo-universitari de la noi ar scrie cât au scris Dan Diaconescu sau M.M. Stoica, ar promova de pe posturi de lector, direct în cele de profesor. Devine amuzant dacă ne uităm pe CV-urile „coordonatorilor” observăm că şi ei publică la aceleaşi edituri anonime. Cine a zis că relaţia Mentor - discipol nu funcţionează în România.

Dar, înainte de orice, această situaţie bizară dovedeşte că şi în România, dacă există stimulentele necesare, se poate face literatură şi cercetare. Poate nu e nevoie decât de nişte sentinţe pentru a stimula creativitatea naţională.

Însă, dacă analizăm cu atenţie listele (în sfârşit făcute publice) cu puşcăriabilii deveniţi, după ce au ajuns în spatele gratiilor, cercetători şi autori, vom constata câteva lucruri şocante şi relevante în acelaşi timp. Cu toate că pe „lista ruşinii” există câteva edituri al căror nume nu l-am auzit până acum, dar care par specializate în activităţi intra-penitenciare, cum ar fi Performantica sau Sitech, care au scos în 2014 zeci de cărţi ale cercetătorilor în zeghe, din păcate pe aceeaşi listă se află şi numele unor edituri universitare, cum este cea a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Este regretabil când instituţii publice, care ar trebui să fie un etalon al corectitudinii, devin instrumente de decredibilizare academică.

La fel, pe această listă apar mai mulţi profesori şi conferenţiari universitari, cadre didactice aparţinând unor instituţii despre care nu am auzit, cum ar fi universităţile „Atheneum” sau „Artiflex”. Numai că, într-un mod regretabil, apar şi nume ale unor universităţi al căror prestigiu şi prestanţă nu meritau degradate. Poate că există aici o vină colectivă – cine a acreditat aceste instituţii, cine a dat dreptul de profesare acestor specialişti, cine a confirmat calitatea lor profesională? Tot nişte instituţii publice ale statului român, tot pe baza unor prevederi legale. Ele nu au nicio răspundere?


Afiş realizat de prof. Feleki Karoly 

Problema însă nu este aceea a pieţei libere academice sau editorialistice, ori a numărului mare de cărţi publicate în puşcării.

Mi se pare înjositor faptul că unii comentatori pricăjiţi din sfera publică rarefiată de la noi s-au apucat să acuze o întreagă categorie, cea a profesorilor, pentru starea deplorabilă în faţa căreia suntem neajutoraţi. Imaginea care se promovează în spaţiul public este aceea că „floarea” scriitorimii noastre, într-un cuvânt toţi intelectualii de la noi, se vând pe nimica. Las la o parte faptul că aceiaşi acuzatori de presă (ca să nu zic procurori media) se vând şi s-au vândut sistematic pe mult mai puţini bani mogulilor care i-au susţinut de-a lungul timpului – caz tipic de pai din ochiul altuia.

Trebuie să spunem public un lucru clar: nu cei care scriu cărţile pentru baronii de la „beciul domnesc” sunt de vină pentru această situaţie, ci legislaţia din România, pe care nu scriitorii din umbră au făcut-o!

Legile strâmbe, prevederi legale care nu sunt aplicate corect, imoralitatea instituţiilor care trebuie să vegheze la bunele practici sunt sursa răului.

Pentru că oriunde în lume există există instituţia informal-scriitoricească numită „ghost writer”, adică un scriitor fantomă, un editor sau un profesionist îşi „vinde serviciile” unei vedete sau unei personalităţi care doreşte să îşi scrie gândurile, memoriile, proiectele. Nu e ca şi când la noi s-ar întâmpla ceva nemaivăzut pe planetă!

La fel, mulţi s-au grăbit să găsească vinovaţii în sistemul de învăţământ superior unde, vezi doamne, nu există ordine şi disciplină, unde nu există reguli. Poate nu e cazul să ne spună ce e „ştiinţă” şi ce nu e „ştiinţă” nişte oameni care nu au scris în viaţa lor un rând cu caracter academic. În fond practica publicării „în regie proprie” nu există numai în închisorile noastre transformate peste noapte în academii. În toate ţările din lume există ceea ce se numeşte „vanity press”. Trăim într-un sistem liberal, deci trebuie să ne asumăm consecinţele acestui sistem: dacă omul are bani şi vrea să fie publicat, cum putem să-l împiedicăm?

Ce nu există la noi, însă, este igiena breslei, deontologia profesională impusă de către cei care compun sistemul academic – în sensul că principalele instituţii academice, cu prestigiu naţional şi internaţional, ar trebui să elaboreze liste ale „ruşinii”, unde să fie indicaţi cei care folosesc practici oneroase. Nu ar mai fi nevoie de comitetele şi comiţiile Ministerului Învăţământului – care, de altfel, au acordat titlurile academice tuturor celor care au contrasemnat „studiile de penitenciar”. Ar fi suficient ca aceste pseudo-instituţii să nu mai beneficieze de fonduri publice şi să nu mai aibă studenţi. Sau poate că ar trebui să îi trimitem la puşcărie pe toţi universitarii şi cercetătorii mioritici care nu publică nimic, pentru a creşte randamentul publicării? Sau să îi ducem la închisoare pe cei care au acordat titluri academice pentru „studiile” publicate la edituri de apartament?

Ori poate ar fi şi mai simplu să oferim cercetătorilor din România salarii decente şi recompense financiare adecvate, ca să nu mai trăiască de parcă ar fi cerşetori la mesele marilor potentaţi, care s-au instalat confortabil în corpul nostru social, aidoma unor căpuşe?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

34 Comentarii

Iulian Arion
9.01.2016, 09:07:58

Actuala lege penală din România a fost scrisă în 2009 la Ministerul Justiţiei, condus atunci de Cătălin Predoiu. Titular de proiect a fost infractoarea Alina Bica, iar codul a fost legiferat de parlament, unde comisia de specialitate a fost condusă de infractorul Victor Ponta. Din comisie au mai făcut parte şi infractorul Tudor Chiuariu, condamnat definitiv acum în dosarul Poşta Română, şi infractorul (fost deputat) Mihail Boldea, judecat pentru corupţie. Actualii parlamentari pro-crima nu vor să modifice această lege penală.

+11 (13 voturi)
Iulian Arion
9.01.2016, 09:14:57

Penitenciarul este loc de penitenţă. Prin denumire, cel mai potrivit. Pentru ca infractorul să fie reabilitate şi redat societăţii, el trebuie să se căiască (să regrete fapta comisă), Căinţa vine în urma penitenţei. Scrisul cărţilor este o formă de pentenţă? Categoric nu. Oamenii scriu din plăcere. Plăcerea nu este penitenţă. Oamenii scriu din pasiune. Pasiunile nu sunt penitenţe. Această activitate de scriere în puşcării trebuie înlocuită cu oferirea posibilităţii puşcăriaşilor de a planta păduri, livezi, ciopli piatra pentru pavajul străzilor rurale. Ar avea şi ei o satisfacţie că au făcut ceva util societăţii.

+14 (16 voturi)
Iulian Arion
9.01.2016, 09:19:20

"igiena breslei, deontologia profesională impusă de către cei care compun sistemul academic " se face prin publicarea on line a tezelor de doctorat pentru identificarea impostorilor. Puteţi indica o legătură către teza dvs de doctorat?

+5 (7 voturi)
Constantin Schifirneţ
9.01.2016, 09:24:54

Domnule conferențiar universitar Doru Pop, subcultura nu inseamna incultură. Subcultura se referă la un sistem de valori şi norme ale unui grup sau categorie socială, diferit de cel al societăţii. Concomitent cu o cultură a tuturor membrilor societăţii fiinţează culturi specifice grupurilor – subculturile. Ele derivă din contextele particulare de manifestare a modului de viaţă caracteristic unor structuri sociale, profesionale sau etnice. În consecinţă, sunt subculturi etnice, religioase, de vârstă, ocupaţionale, teritoriale etc. Există o varietate foarte mare de subculturi, şi amintim unele dintre ele: subcultura adolescenţilor, subcultura violenţei sau subcultura delincventă, subcultura de penitenciar, subcultura muncitorească, subcultura mahalalei, subcultura tineretului, subcultura punk, subcultura Generaţiei X, subcultura academica, subcultura studenţească.etc. Diferența dintre subcultură și incultură am abordat-o intr-un articol publicat pe adevarul.ro http://adevarul.ro/news/societate/subcultura-incultura-1_514b5dcc00f5182b853a3ce9/index.html

+6 (12 voturi)
Adrian Fidi
9.01.2016, 15:02:19

nu e exclus sa poata face ceva util problema sunt criteriile George Becali macar a fost sincer , conform unui articol de pe acest site

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (34)

Modifică Setările