Admitere facultate 2020. Cum îşi regândesc facultăţile româneşti şi străine admiterea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facultatea de Drept din Bucureşti organizează în acest an admitere clasică
Facultatea de Drept din Bucureşti organizează în acest an admitere clasică

Pandemia de COVID-19 a silit universităţile să găsească soluţii rapide de adaptare a admiterii la studiile de licenţă, dar şi pentru desfăşurarea cursurilor. Astfel, activităţile fie au migrat cu totul pe platforme online, fie vor avea loc în formulă mixtă în viitorul an universitar

Măsurile restrictive impuse de pandemie au schimbat la faţă nu doar admiterea la facultate de anul acesta, dar şi felul în care se vor desfăşura cursurile în anul universitar 2020/2021. Universităţile româneşti au fost nevoite să-şi mute toate operaţiunile online, de la simulările pe care le organizau în mod tradiţional şi până la procedurile de înscriere derulate pentru candidaţi, dar şi admiterea propriu-zisă.

Taxele de înscriere variază între 85 de lei şi 360 de lei

La Universitatea Bucureşti de exemplu, Facultatea de Drept este singura care a anunţat că va organiza admitere în sistem clasic, cu prezenţa fizică a candidatului. La restul de 18 facultăţi, admiterea se va face fie pe baza mediei, a notelor de la Bacalaureat – de exemplu, la chimie, fizică, litere, psihologie, geologie –, fie pe baza mediei de Bacalaureat şi a unui eseu motivaţional – la biologie, filosofie, geografie, istorie, sociologie, ştiinţe politice –, fie într-o formulă mixtă, adică 40% din medie compusă din eseul motivaţional, 20% din media de Bacalaureat şi 20% media obţinută la o limbă străină studiată – la matematică-informatică, limbi străine, teologie, administraţie şi afaceri, jurnalism. Admiterea la studii de licenţă va avea loc între 1 şi 30 iulie, cu data-limită de afişare a rezultatelor pe 30 iulie. Numărul total de locuri este de 10.738, din care 5.493 la buget. Taxele de înscriere variază între 85 de lei, la Teologie catolică, şi 360 de lei, la Drept. 

La Academia de Studii Economice, admiterea 2020 va avea loc exclusiv online pe platforma admitere.ase.ro, înscrierile fiind programate între 13 şi 17 iulie. ASE-ul îşi diversifică oferta universitară prin înfiinţarea în acest an a unei facultăţi de Drept, cu durata studiilor de patru ani. Această nouă facultate scoate la concurs 150 de locuri, atât la buget, cât şi la taxă, şi va pregăti specialişti pentru activităţi specifice ariei juridice în diverse domenii: justiţie, business, administraţie publică, activităţi non-profit. 

Admiterea va consta într-un eseu motivaţional, o probă de competenţă lingvistică – susţinută online –, probe evaluate sau notate cu calificative admis/respins. Media generală de admitere va fi compusă din 70% media examenului de Bacalaureat şi 30% media anilor de studii. Taxa de înscriere este de 120 de lei pentru primele două opţiuni şi de 40 de lei pentru fiecare opţiune în plus, la forma de învăţământ cu frecvenţă, şi de 145 de lei la învăţământ la distanţă. Candidaţii care sunt admişi pe locurile cu plată trebuie să achite până la 1 octombrie costul unui an de studiu, adică 4.000 de lei. 

Portofoliu de lucrări la Arhitectură

Şi la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, admiterea de anul acesta la studii de licenţă plus masterat – 6 ani – se va face exclusiv online. Astfel, candidaţii urmează să se înscrie pe o platformă special creată, unde îşi vor încărca portofoliul de lucrări cu un număr obligatoriu de planşe. Excepţie face programul de studii din Sibiu cu profilul de restaurare şi conservare de arhitectură. Concursul de admitere va consta în susţinerea unui interviu realizat online sau a unei probe practice, dacă acest lucru va fi posibil, în cadrul concursului desfăşurat în universitate, cu respectarea regulilor de distanţare socială. Proba practică va verifica aptitudinile fiecărui candidat prin raportare strictă la portofoliul prezentat. Media de admitere va fi compusă din 30% media de Bacalaureat şi 70% notele obţinute la proba de admitere. Taxa de înscriere este de 480 de lei. Între 1 şi 10 iulie va avea loc înscrierea online a candidaţilor, trimiterea portofoliilor de lucrări personale şi plata taxei de concurs. Numărul total de locuri scoase la concurs este de 620, din care 349 la buget. 

studenti medicina Galati

La Medicină, admitere clasică

Admiterea la Medicină şi Farmacie, anul acesta, va avea loc în format clasic, cu prezenţa fizică a candidatului în sală la toate facultăţile din ţară, cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Astfel, la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova, Braşov şi Târgu Mureş, data stabilită de rectori pentru susţinerea examenului este 26 iulie. Examenul va consta într-un test grilă din biologie şi chimie şi va dura trei ore.

Înscrierea are loc online în perioada 8-15 iulie, la cele mai multe dintre facultăţi, pe platforme dedicate. Taxa de înscriere la UMF „Carol Davila” din Bucureşti este de 250 de lei la toate specializările. Un an de studiu costă 9.000 de lei la Medicină generală şi 6.000 de lei la Medicină dentară şi Farmacie. La Universitatea Transilvania din Braşov un an la Medicină generală costă 6.000 de lei şi 4.500 de lei la programele de studii Asistenţă medicală şi Balneofiziokinetoterapie şi recuperare. 

La Iaşi, media de Bac şi notele din liceu asigură admiterea 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a anunţat că întreaga admitere de anul acesta va fi online şi nu va include examene scrise. Probele orale vor fi susţinute online pe platforme audio-video. Majoritatea facultăţilor vor ţine cont de media de la Bacalureat şi de mediile din liceu. La Drept, de exemplu, s-a renunţat la proba scrisă, admiterea urmând să se facă prin calcularea mediei anilor de studii în liceu. Nici măcar candidaţii care vor alege Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport nu vor mai susţine probă sportivă. Ei vor fi admişi pe baza unei medii în care ponderea examenului de Bacalaureat este de 75%. Şi Facultatea de Informatică a renunţat la testul scris, urmând să facă admiterea de baza unei medii în care nota la Matematică sau Informatică din cadrul examenului de Bacalaureat va conta în proporţie de 75%. În perioada 13-18 iulie, candidaţii se vor putea înscrie electronic şi fizic, la sediul Universităţii.

La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, înscrierea candidaţilor are loc în perioada 9-14 iulie. Taxa de înscriere variază între 220 de lei şi 250 de lei, la care se adaugă o taxă de procesare de 50 de lei. Un an la Drept costă 3.600 de lei, iar la Informatică, 4.000 de lei. Admiterea va fi online, criteriile fiind media de la Bacalureat, notele obţinute în cadrul acestui examen care au legătură cu profilul facultăţii, iar la unele facultăţi, teste grilă online. Ponderea acestor criterii în media de admitere este diferită, în funcţie de fiecare facultate în parte. 

Educaţia online pune stăpânire pe Marea Britanie

Una dintre cele mai dorite destinaţii de studiu în străinătate pentru tinerii români de astăzi este Marea Britanie. Regatul este puternic afectat de pandemie, astfel că autoritatea britanică de reglementare pentru învăţământul superior a cerut universităţilor să nu le promită studenţilor că lucrurile vor reveni la normal din toamnă. 

Prima instituţie de învăţământ superior care a anunţat că nu va relua cursurile în format clasic de la toamnă este Universitatea din Cambridge. Predarea va fi online până în vara anului viitor, potrivit reprezentanţilor instituţiei, iar cea faţă în faţă va putea fi reluată în grupuri restrânse, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, în funcţie de evoluţia pandemiei. Examenele se vor desfăşura tot pe platformele digitale. 

Alte universităţi care au făcut anunţuri similare sunt Manchester şi Queens, în timp ce Edinburg, Oxford şi Cardiff au făcut cunoscut că au în vedere o combinaţie de cursuri derulate în campusuri, dar şi online, cel puţin în primul semestru de şcoală. În cazul în care restricţiile de călătorie vor reveni, predarea online se va putea desfăşura şi acasă pentru studenţii internaţionali, urmând ca predarea tradiţională să fie reluată la o dată ulterioară. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite