Universitar

articolul anterior articolul urmator

Al II-lea drept la replică din partea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“

25
16 Jul 2019 23:02:35
Doi Mici şi un Anc

În urma publicării pe blogul nostru a articolului „Un director de Institut Naţional de Cercetare din România câştigă cât preşedintele SUA“ s-a pornit o întreagă avalanşă în presă (unii citând sursa, alţii plagiind), unde a fost luat la ochi salariul directorului general al INCDS „Marin Drăcea“.

La câteva ore după publicare am primit un prim drept la replică, pe care l-am publicat aici, venit din partea Directorului Economic al instituţiei vizate, dl Anghel Anghel, deci nu din partea reprezentantului legal. Comentariile noastre, în urma primului drept la replică, le găsiţi la finalul articolului de aici

Azi am primit un al doilea drept la replică, de această dată semnat de Directorul General (DG) al Institutului, dl Ovidiu Badea. Acesta este accesibil aici.

Faţă de cele de mai sus dorim să facem următoarele precizări:

a) întreaga discuţie pe seama salariului DG al INCDS „Marin Drăcea“, precum şi al oricărui alt DG de INCD nu ar mai lăsa loc la nicio interpretare dacă prevederile legale ar fi respectate în privinţa publicării declaraţiei de avere şi a celei de interese. Reamintim tuturor DG că în calitatea d-lor de funcţionari publici au obligaţia legală de a-şi încărca respectivele declaraţii cel puţin pe site-ul instituţiei pe care o conduc. În cazul de faţă, locul celor două drepturi la replică, şi al răspunsurilor noastre ar fi putut fi luat de simpla prezenţă a celor două declaraţii pe site-ul INCDS „Marin Drăcea“, unde toată lumea ar fi văzut negru pe alb ce venituri a avut/are DG al acestei instituţii publice şi/sau dacă defalcarea salarială ar fi parte componentă din rapoartele anuale prezentate de INCD-uri. Nu ne-am fi încurcat în Ordine de ministru, BVC-uri, prime şi pensionări. 

b) Afirmaţiile noastre au fost facute în baza unui Ordin de ministru publicat în MoF si am dorit cu bună intenţie să prezentăm opiniei publice aspecte din salarizarea personalului INCD-urilor din România. Am menţionat titulatura corectă la începutul articolului original, i.e. drepturi salariale, apoi trecând la salariu brut. Nu considerăm că în prealabil ar fi trebuit să cerem un punct de vedere de la fiecare din cele aproape 50 de INCD-uri ale României, discutând pe baza unui text legal, cu rubrici clare; şi credem că niciun ziarist nu ar fi avut o abordare de acest fel. Recunoaştem că nu am avut ştiinţă de existenţa acelei pensionări a fostului DG, care a „pompat“ drepturile salariale de la rubrica respectivă. De asemenea, nu puteam intui că la pensionarea unui cercetător acesta poate primi o bonificaţie de 10 salarii brute în cuantum net. 

c) Apreciem clarificările făcute de către personalul de la INCDS „Marin Drăcea“ şi că au prezentat spre publicare detaliile salariale ale DG-ului oferind explicaţii atât nouă cât şi presei din România, dar reiterăm: întreaga tevatură ar fi fost evitată dacă pe site-ul instituţiei sau pe portalul declaratii.integritate.eu apăreau declaraţiile de avere şi respectiv interese ale DG, aşa cum cere legea. 

În încheiere, rămânem la concluzia că drepturile salariale maxime ale DG ai unor INCD-uri, deşi sunt legale, nu reflectă performanţa ştiinţifică acestor institute. Reiterăm pe această cale necesitatea unei evaluări riguroase a tuturor INCD-urilor de către un corp de experţi internaţionali, la pachet cu cea a Institutelor Academiei Române, Academiilor de Ramură, Universităţilor şi altor centre de cercetare aflate în subordinea diferitelor ministere. Doar o astfel de evaluare ar putea duce la discutarea unor bonusuri de performanţă pentru activitatea managerială a DG. 

Stăm la dispoziţia oricui pentru lămuriri suplimentare pe tema de mai sus şi vă asigurăm că rămânem fideli motto-ului blogului nostru („Cercetarea românească – creşterea şi descreşterea ei), în speranţa abordării pe viitor şi a capitolului de „creştere“. Din păcate realitatea prezentă este de la tristă înspre bacoviană. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

_wakki m
16.07.2019, 23:57:05

44 de mii de lei pe lună !!!!! ce dracu face un dinozaur înțepenit dintr-ăsta ca să pape atâția bani de la buget ??? căse autofinanțează și nu mănâncă bani de la coana veorica, asta să i-o spună lui mutu

+3 (3 voturi)
Radu Mircea
17.07.2019, 04:12:44

# _wakki m Ramii cracanat de '' Contractele de munca '' incheiate '' legal '' de unele institute ale statului , vreo 50 de bucati la numar .... Consider ca este un jaf la drumul mare cu legea in mina , fiindca vrajeala cu autofinantarea din contracte cu alte institutii ale statului nu inseamna ca sunt bani particulari , ci tot din bugetul de stat . Ca si beneficiile obtinute de pe cele 44.000 de hectare de padure pe care nu le-a adus DG de la tac-su mare de acasa , sunt tot bunuri publice . lnca odata se dovedeste ca legile manoase sunt facute de ei , pentru ei , iar cele coercitive sunt facute tot de ei pentru noi . Nu credeam ca am sa scriu asta vreodata : Parca mie dor de Ceausescu si legea 18 , a ilicitului , ba parca si de dulcele glont al patriei pentru cei care furau mai mult de 1.000.000 la vremea acea , adica contravaloarea a 14 Dacii prapadite .

+3 (3 voturi)
Iulian Arion
17.07.2019, 07:13:27

Nea Mircica, In legislatia penala interna nu a fost adoptata nicio directiva de confiscare a averilor ilicite. Judecatorii refuza sa le aplice in forma directivelor, care sunt obligatorii si care, potrivit Constitutiei Romaniei, prevaleaza asupra legilor interne. Cea mai recenta este directiva CE 42/2014: - confiscarea extinsa averilor, inclusiv a donatiilor si a ploasamentelor internationale, chiar daca acea avere nu provine din infractiunea pentru care inculpatul este anchetat; - judecatorul cere organelor de ancheta sa verifice caracterul ilicit al averii. Ce nu este justificat prin acte fiscale, se confisca. Legea 18/1968 nu prevedea confiscarea extinsa, asupra afinilor de gradul IV!

+4 (4 voturi)
Iulian Arion
17.07.2019, 07:04:51

Legea participarii la profit a salariatilor prevede maxim un salariu. Celelalte 11 au fost acordate cu incalcarea legii. Banii trebuie recuperati de la cei care i-au acordat, cel care i-a primit! Toti salariatii au de indeplinit obiective pe anul urmator. Daca nu le indeplinesc, suporta consecintele. Daca le indeplinesc, isi primesc salariul intrege. Directorul economic sa prezinte fiecare indicator economic din care si-a extras salariul baban. Promovarea in alta functie se face prin competitie. verificarea scrisa a cunostintelor, demonstrarea aptitudinilor in functiile anterioare. Orice incalcare a acestor norme, se numeste infractiune! Toti cei numiti in astfel de functii trebuie sa restituie banii la bugetul institutiei. Altfel, Va asteapta Dragnea, idolul vostru!

+2 (2 voturi)
Iulian Arion
17.07.2019, 07:05:49

Acest exemplu de furt, legitimeaza omorarea si confiscarea averilor membrilor CA, directorului, ministrilor si parlamentarilor!

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (25)