Asociaţia Verb: programul Student în România între mit şi realitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din asociaţia Vocea Etnicilor Români din Basarabia, studenţi în Bucureşti, vin în perioada 15-17 septembrie în oraşele Ungheni, Chişinău, Bălţi şi Cahul pentru a le vorbi studenţilor admişi anul acesta în România despre provocările şi oportunităţile pe care le oferă mediul universitar românesc.

Fiind la cea de-a 2-a ediţie, proiectul “Student în România – între mit şi realitate”,  vine în ajutorul celor peste 1500 de studenţi admişi anul acesta în învăţământul superior din România. Scopul acestui proiect este de a informa tinerii cu privire la mediul universitar şi cel organizaţional din România. Se va accentua problematica izolării tinerilor basarabeni şi cea a prejudecăţilor legate de efectuarea studiilor în România.

  “ Participarea mea în cadrul conferinţei "Student în România între mit şi realitate" de anul trecut, a reprezentat un prim-reuşit pas de cunoaştere şi înţelegere a aspectelor esenţiale ale vieţii unui student basarabean din anul I în România. E important să cunoşti tineri care au reuşit în România ca să ştii ca se poate şi sa ai tot suportul lor, asta am învăţat eu la conferinţă pe lângă faptul că mi-am mai făcut şi prieteni alături de care am reuşit să facem proiecte frumoase.” a declarat Mariana Timofti, reprezentant al Asociaţia Vocea Etnicilor Români din Basarabia.

Programul întâlnirilor cu studenţii:

·         Ungheni -15.09.2014, ora 11:00 – Centrul Regional de Resurse pentru Tineri

·         Chişinău -16.09.2014, ora 11:00  - Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu”

·         Bălţi - 17.09.2014, ora 11:00  - Colegiul Tehnic Feroviar Bălţi

·         Cahul - 17.09.2014, ora 11:00  - Universitatea de Stat B.P. Hasdeu din Cahul

Vocea Etnicilor Români din Basarabia este o asociaţie nonprofit ce are drept scop principal dezvoltarea spiritului civic şi conştiinţei naţionale ale etnicilor români basarabeni, prin susţinerea activităţilor educaţionale şi prin realizarea de acţiuni cultural-civice.
    

  Pentru alte detalii vă rugăm să ne contactaţi folosind datele de mai jos:

  Nicoleta Profir - Preşedinte Asociaţia Vocea Etnicilor Români din Basarabia

  Tel.: +40761 454 984

  E-mail: nicol.riforp@gmail.com

Web: www.asociatiaverb.ro 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite