Balanţa delicată a finanţării cercetării

Finanţarea în cercetare ar trebui să urmărească performanţa

Evoluţia economiei, sănătatea noastră şi calitatea mediului înconjurător depind în mod esenţial de cercetare şi inovare. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) joacă un rol cheie în stimularea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice din România. Acesta are misiunea de a stimula excelenţa şi de a asista Ministerul Educaţiei Naţionale în coordonarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică.

Evoluţia economiei, sănătatea noastră şi calitatea mediului înconjurător depind în mod esenţial de cercetare şi inovare. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) joacă un rol cheie în stimularea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice din România. Acesta are misiunea de a stimula excelenţa şi de a asista Ministerul Educaţiei Naţionale în coordonarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică. În componenţa actuală, stabilită la începutul anului 2011, intră personalităţi ştiinţifice cu prestigiu internaţional, acoperind toate domeniile mari ale ştiinţei şi provenind din universităţi şi institute de cercetare din toate regiunile ţării, ceea ce face ca CNCS să fie un organism reprezentativ pentru cercetarea de excelenţă din România.

În mod esenţial, problemele cercetării din România sunt legate de două aspecte: volumul finanţării şi eficienţa utilizării acesteia. Probabil că a doua este mai acută pentru că o eficienţă foarte scăzută face nerelevant volumul finanţării şi conduce la irosirea unei părţi semnificative din fondurile alocate cercetării. La baza creşterii eficienţei utilizării resurselor financiare trebuie să stea aplicarea principiului: finanţarea urmează performanţa. Altfel spus, sumele alocate trebuie să ajungă la cercetăţori care au dovedit deja că pot obţine rezultate de nivel international, iar situaţiile în care bugete de sute de mii de Euro sunt atribuite unor persoane care nu au dovedit capacitatea de a produce rezultate relevante trebuie evitate, pentru că în astfel de cazuri şansele de succes ale proiectelor propuse tind la zero, ceea ce a fost cu prisosinţă demostrat pe parcursul anilor precedenţi. În toate acţiunile sale CNCS se ghidează după acest principiu.

Nu cu mult timp în urmă, în cadrul marii majorităţi a competiţiilor, selecţia proiectelor de cercetare finanţate a fost realizată folosind evaluatori români, invocându-se imposibilitatea realizării evaluării cu ajutorul unor experţi din străinătate, pe baza unor argumente ca: "experţii străini valoroşi nu ar accepta să facă evaluări de proiecte din România şi nici nu avem cu ce să-i platim".

Totuşi, în practică, realizarea evaluării cu experţi români conduce la compromiterea competiţiei de proiecte, din motive lesne de înţeles pentru orice persoană preocupată de utilizarea eficientă a banului public. Pentru fiecare domeniu există cel mult câteva centre de cercetare importante, cu vizibilitate internaţională, în universităţi şi institute, iar membrii cu experienţă ai acestora îşi cunosc reciproc subiectele de cercetare abordate, între cei mai mulţi dintre ei existând fie relaţii de colaborare, fie de competiţie directă. Este evident că în astfel de condiţii concursul de proiecte arbitrate cu experţi din România îşi pierde atributul esenţial, obiectivitatea. Mai mult, o astfel de evaluare "între prieteni" sau "între competitori” nu face decât să alimenteze criticile conform cărora competiţiile organizate în acest mod au fost scurt-circuitate de jocuri de culise, conducând la ierarhizări "răsturnate" ale proiectelor, în care clasamentele finale erau dominate de proiecte conduse de cercetători fară rezultate. Este clar că fondurile alocate în astfel de competiţii sunt practic irosite într-o proporţie covârşitoare, ceea ce a fost deja demonstrat în trecut. Trebuie sublinat că folosirea experţilor din străinătate nu presupune o judecată de valoare cu privire la competenţa cercetătorilor din România de a evalua proiecte de cercetare, ci pur şi simplu reflectă nevoia de obiectivitate în condiţiile unei comunităţi ştiinţifice de dimensiuni restrânse. Ţări precum Austria sau Elveţia, având comunităţi de cercetători de dimensiuni apropiate cu cea din România, dar cu rezultate ştiinţifice mult mai vizibile pe plan internaţional, recurg în proporţie covârşitoare la experţii străini pentru evaluarea proiectelor de cercetare.

Prin eforturi considerabile, CNCS a reuşit să organizeze evaluarea în cadrul competiţiilor de proiecte din programele de formare a resursei umane în cercetare (programul Resurse Umane) şi de finanţare a proiectelor individuale de cercetare (programul Idei), folosind aproape în exclusivitate evaluatori stăini (în proporţie de 93%, în competiţia din anul 2012). Pentru competiţie, beneficile au fost multiple: (a) eliminarea cvasi-totală a suspiciunilor legate de obiectivitatea evaluării, (b) cunoaşterea  sistemului de cercetare din România de către cercetători din alte ţări, (c) implementarea în România a practicilor evaluărilor internaţionale, (d) racordarea fiecărui domeniu ştiinţific la propria comunitate de cercetători. Deşi au existat imperfecţiuni inerente unui astfel de demers, ce trebuie corectate în competiţiile viitoare, experţii străini implicaţi în procesul de evaluare au lăudat în mod aproape unanim modul de organizare a acestuia.

În contextul în care utilizarea evaluatorilor străini a fost apreciată pozitiv de comunitatea ştiinţifică din România, singura critică formulată s-a referit la faptul că suma de bani necesară pentru plata experţilor străini ar fi putut fi economisită, prin folosirea experţilor din România. Să analizăm cele două variante: (a) folosind experţi din România se compromite practic competiţia şi se irosesc sumele alocate (de exemplu, peste 115 milioane Euro la competitiile desfăşurate in 2012) într-o proporţie ce tinde la 100%; (b) folosirea a mai putin de 1% (sub 1 milion de euro pentru competiţiile de proiecte din 2012) pentru plata experţilor străini, care este o practică internatională, asigură obiectivitatea şi calitatea evaluării, precum şi alocarea eficientă a peste 99% din bugetul competiţiei. Pentru orice persoană bine intenţionată este evident care dintre aceste variante conduce la o utilizare mai eficientă a banului public.

Mai mult, pentru a minimiza cheltuielile legate de utilizarea evaluatorilor externi, CNCS a introdus pentru prima dată condiţii minime de eligibilitate pentru directorii propunerilor de proiecte. În esenţă, prin impunerea acestora competiţia este deschisă numai pentru cercetătorii care au dovedit că pot obţine rezultate relevante pe plan international. De exemplu, datorită condiţiilor minime de eligibilitate, la competiţia deschisă cercetătorilor cu experientă au putut aplica numai cei ale căror rezultate depăşesc nivelul de performanţă ştiinţifică al unui tânăr doctor dintr-o ţară dezvoltată din Europa de Vest. În afară de faptul că aceste condiţii nu sunt foarte restrictive, ele permit celor ce nu le îndeplinesc să fie parte din echipa unui proiect de cercetare, chiar daca nu pot conduce proiecte ca directori. Condiţiile minime de eligibilitate contribuie în două moduri la creşterea eficienţei utilizării bugetului competiţiei: (a) reduce numărul de aplicaţii depuse, reducând astfel numărul de experţi străini şi costurile aferente evaluării, fără însă a modifica ierarhia finală; (b) oferă o garanţie că fondurile alocate ajung la cercetători cu un nivel de competenţă ce depăşeste un prag minim, în acord cu principiul finanţarea urmează performanţa. Astfel sunt evitate situaţii inacceptabile în care bugete de proiect de peste 300.000 Euro sunt puse la dispoziţia unor cercetători ale căror rezultate sunt irelevante sau inexistente, în timp ce cei cu prestigiu national şi international sunt excluşi de la finanţare. Nu cu mult timp în urmă, astfel de situaţii au fost foarte frecvente.

În condiţiile în care CNCS a demonstrat deja că este posibilă şi eficientă utilizarea cvasi-exclusivă a experţilor străini în evaluarea proiectelor de cercetare şi a pus practic la dispoziţia comunităţii ştiinţifice o bază de date de experţi străini ce poate fi utilizată în competiţiile de proiecte viitoare, orice intenţie de folosire de evaluatori din România şi/sau de eliminare sau utilizare inadecvată a condiţiilor minime de eligibilitate face trimitere la jocuri de culise, competiţii compromise şi bani irosiţi. Astfel, este clar în acest moment că balanţa delicată a finanţării cercetării poate ramâne înclinată înspre stimularea excelentei, cu o condiţie: să existe voinţa politică de a îmbunătăţi în continuare performanţele sistemului din România. La lansarea următoarei competiţii de proiecte va fi evident pentru toată comunitatea ştiinţifică în ce direcţie va fi înclinată balanţa.

Mihai Dima

Mihai Dima a absolvit Facultăţile de Fizică (în cadul Universităţii din Bucureşti) şi de Cibernetică (din cadrul ASE). A fost bursier Humboldt la Universitatea din Bremen şi la Institutul Alfred Wegener din Germania. Rezultatele activităţii sale de cercetare în domeniul variabilităţii climatice au fost publicate în cele mai prestigioase reviste pe plan internaţional. La începului anului 2013 a fost ales preşedinte al CNCS. În prezent este conferenţiar în cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

Cu excepţia textelor semnate cu numele asociaţiei, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.