Universitar

articolul anterior

Cărţi, doctorate, oameni politici

6
13 Feb 2020 09:17:37
Marius Văcărelu

Un tânăr român va ajunge la maturitate la doar 60% din potenţialul său de productivitate, fiind pe ultimul loc în Europa, în raport de calităţile sistemelor naţionale de educaţie şi sănătate.

Dacă sub aspectul medical nu există nici un dubiu, în materia educaţiei mulţi se amăgesc cu performanţele unor olimpici – meritorii, de altfel, dar niciodată reprezentând imaginea sistemului. Nu îmi doresc nici să critic situaţia generală a celui mai oropsit minister al ţării în aceşti 30 de ani – fiind urmat în clasamentul durerii, deloc întâmplător, de către structura responsabilă de gestionarea sportului, după cum Simona Halep, Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Camelia Potec şi alţii o relevă – dar o idee naivă care se vehiculează necesită o intervenţie.

Concret, există de mai multă vreme o propunere de publicare a tezelor de doctorat în format electronic. Despre ea se spune că ar reprezenta „un pas înainte în vederea reformării educaţiei româneşti”, cel puţin din 2011 am tot auzit formula repetată de oameni care trăiesc mai mult în mediul discuţiilor teoretice, iar mai puţin în realitatea cruntă a cifrelor reci.

De la început trebuie să precizez că personal sunt pentru transparenţă în materia educaţiei, tocmai pentru că marile universităţi din lume au ajuns la nivelul în care fac publice propriile cursuri în mod online, pentru a creşte competitivitatea selecţiei propriilor studenţi – pe de o parte, dar şi punând astfel în mod indirect presiune pe celealte universităţi din lume: „ori aveţi nivelul nostru, ori vă luăm cei mai buni studenţi pentru masterate şi doctorate”.

Cu toate acestea, publicarea tezelor de doctorat pune o problemă majoră, mai ales într-o ţară ca a noastră: aceea a drepturilor de autor.

Concret, teza de doctorat nu este un produs banal! Ea poate fi valorificată în diferite modalităţi de către autor, iar cel mai important mod în această direcţie este publicarea ei în întregime la o editură. Pe baza acestei publicări cercetătorul îşi poate începe construcţia unei cariere în mediul academic, pe de o parte, dar poate spera şi că acei cumpărători interesaţi ai produsului său intelectual ar putea să îi ofere ceva important – fie sub aspectul unui loc de muncă, fie prin promovarea reputaţiei calităţii profesionale a autorului etc. În oricare dintre aceste variante, rezultatele de care cercetătorul ar beneficia se traduc în ceva palpabil şi concret: bani!

Or, publicarea tezelor de doctorat într-un interval de timp rapid după definitivarea acesteia ar pune cercetătorul în imposibilitatea valorificării muncii sale de 3 – 5 ani. În fond, de ce mai trebuie să aştepte un om interesat publicarea tezei la o editură, când o poate lua pe gratis la câteva luni doar pentru că o dispoziţie naivă a ministerului o permite? Iar în această situaţie, cine va suporta plata drepturilor de autor pierdute? Această întrebare necesită un răspuns, deoarece „proaspeţii” doctori în ştiinţă cu siguranţă vor acţiona în instanţă ministerul educaţiei, pentru că publicarea online le va aduce prejudicii reale, în bani, iar legislaţia precizează că în astfel de situaţii există răspundere juridică.

Această întrebare este şi mai complicată dacă ne gândim la situaţia ştiinţelor în care rezultatele cercetărilor doctorale sunt perfect cuantificabile – IT, chimie, matematică, medicină etc. – acestea putând fi valorificate prin brevete industriale, prin cumpărarea lor de către firme interesate – care altiminteri, la aşa dispoziţie legală, ar trebui doar să aştepte să pice para mălăiaţă a publicării pe site-ul ministerului. Daunele în bani ar ajunge la sume foarte mari, şi aştept să vedem cine le plăteşte, iar apoi cine va răspunde pentru acestea.

După cum precizam mai sus, nu sunt împotriva transparenţei în materia tezelor de doctorat. Dar drepturile de autor ale cercetătorilor sunt întotdeauna înaintea unei politici naive şi defectuoase a unei structuri ministeriale. Nimeni nu împiedică să existe un termen de 10 ani între momentul susţinerii publice a tezei de doctorat şi publicarea acesteia pe site-ul ministerului; acest interval de timp ar fi suficient pentru ca doctorandul să îşi valorifice pe deplin drepturile sale. Aş fi de acord cu scurtarea la 7 ani a acestui termen pentru cadrele didactice, şi numai pentru acestea, deoarece aici apar şi alte probleme, care ţin de calitatea cercetărilor.

Aş susţine să existe un termen mai diferit doar pentru două categorii de persoane.

Mai întâi, pentru cei care candidează pentru o funcţie de demnitate publică naţională sau locală. Pentru că cetăţenii trebuie să ştie cine vine să le ceară votul, transparenţa în această materie este necesară, consecinţele unor plagiate asupra reputaţiei fiind majore, răsfrângându-se asupra întregului sistem naţional de învăţământ, iar comportamentul mediului politic asupra acestor situaţii afectează pe termen lung prestigiul educaţiei româneşti nu doar pe plan intern, ci şi internaţional.

A doua categorie ar trebui să fie cei care îndeplinesc funcţii de demnitate publică pe baza numirii, precum şi funcţionarii de conducere din orice instituţie publică, indiferent de nivelul lor. Şi aici avem destule probleme, plagiatele afectând imaginea întregii administraţii publice româneşti, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, iar mai multe articole de presă au relevat situaţii de-a dreptul îngrozitoare şi mai mult decât penibile.

Pentru 10 ani, tezele de doctorat să rămână – ca până acum – în biblotecile universităţilor, iar cine doreşte să le consulte, să aibă acces nerestricţionat; din nou, cu precizarea că tezele din domeniile tehnice nu pot fi lăsate la liber, din motivele mai sus-menţionate. Ceea ce trebuie combătut este situaţia în care teze de doctorat ale diferiţilor puternici ai zilei dispar, tocmai când jurnaliştii se interesează de ele! Prin lumea universitară se spune că există teze de doctorat – mai ales în domeniul socio-uman – în care cea mai mare parte a textului acestora este doar o traducere a unei cărţi/unor articole scrise de un specialist din străinătate, ori o simplă juxtapunere de texte oficiale. Aşa se spune, iar umbra unei astfel de acuzaţii nu se poate risipi decât prin verificarea efectivă a tezelor. Eu nu vreau nici măcar să îmi imaginez o astfel de situaţie, dar nu poţi lupta cu zvonurile decât prin analiza faptelor.

Ce mi-aş fi dorit să văd în viziunea guvernamentală ar fi trei lucruri:

Primo, o scutire completă de orice fel de impozite şi taxe – de la cel pe salarii, până la TVA – pentru edituri şi librării, în condiţiile în care România este pe ultimul loc în Europa la citit de cărţi, 93,5% dintre conaţionali necitind nici măcar o carte pe an, iar numărul de analfabeţi funcţional ne situează pe acelaşi lor fruntaş pe continent, regăsind aici 44% dintre elevi. Această măsură fiscală ar trebui extinsă de fapt şi la orice sport, din motive uşor de înţeles.

Secundo, trebuie eliminată viziunea numeric – cantitativă a aprecierii tezelor de doctorat, precum şi volumelor şi articolelor publicate de către cadrele didactice. În ultimii ani a devenit clar: numărul bate calitatea, importat este să fie publicat, pe cât posibil în anumite vehicule bine cotate internaţional. Dar aproape nimeni nu citeşte ce scriu acele cadre didactice, ce bibliografii învechite folosesc, ce scheme de promovare reciprocă utilizează – citări, în special – ce reputaţie au în mediul profesional real etc. Este trist când vezi un mare om cu funcţie într-o universitate, dar considerat de practicieni ca fiind „nul” sau neexistând decât pentru că a avut sprijin politic sau de altă natură, aceştia (practicienii) neconsultându-i lucrările.

Tertio, este timpul să observăm că cetăţenii români nu mai au încredere în sistemul educaţional naţional, folosind pentru eliminarea acestui sentiment cea mai simplă forme de combatere: trimiterea copilului la studii în străinătate. Dacă în anul 2007 doar 800 de tineri s-au înscris la studii în universităţi străine, pentru anul 2018 se înregistrau peste 37.000, adică de 46 de ori mai mult. Comentariile sunt de prisos, însă este destul de clar că nu există o viziune clară la nivel central – dar nici al universităţilor româneşti – în faţa acestor cifre.

Ar fi multe de spus despre sistemul de educaţie, mai ales că în sistem sunt destui oameni de valoare, deşi puţini vizibili la nivel de funcţii şi consultări de către structurile ministeriale. Munca la baza sistemului oferă azi acces la surse de documentare excepţionale, pe care un copil interesat le poate valorifica excelent.

Să nu uităm că în aceşti 30 de ani s-a ajuns la o debalansare majoră în domeniul educaţiei şi sportului – nu se poate educaţie fără promovarea şi practicarea reală a sporturilor, să nu uităm! Doar o minimă comparaţie cu bugetul anului 1929, în care apărarea naţională era pe primul loc, cu 21%, iar educaţia era pe locul 2, cu 13% . În raport de aceste cifre, performanţele culturale din perioada interbelică – evident, această tipologie bugetară nu fusese aplicată atât înainte, cât şi după anul 1929 – nu mai par suprinzătoare, nu-i aşa?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

marius cristian
13.02.2020, 10:25:09

mda pai sa se inceapa tezele de doctorat la progresistii sorosisti de la SNSPA pepiniera neo-securistanilor

Radu Gheorghe
13.02.2020, 16:43:24

Am crezut ca voi citi un articol serios, dupa cateva paragrafe m-am lamurit. Autorul sesizeaza o falsa problema. Odata sustinuta si aprobata ca atare, o teza de doctorat, ajunge in biblioteca institutiei respective in format "hard" si in format electronic (vezi SUA, Europa etc). Ca autor al unei teze, nu te gandesti la banii pe care o sa-i scoti publicandu-ti teza, ci la cati oameni o sa te citeze, o sa considere relevant si valoros ce ai facut tu in teza aia! DE ACOLO VINE VALOAREA tezei respective. In plus teza ar trebui sa fie practic on punere cap la cap a cercatarilor facute de autor in decursul studiilor doctorale, cercetari pe care s-a simtit obligat si onorat sa le publice in jurnale de specialitate si sa le prezinte la conferintele din domeniu, validandu-si astfel pe de o parte abordarea si contributiile originale, primind pe de alta parte sfaturi/comentarii foarte utile de multe ori. Mare parte din teza, la data sustinerii ei, ar trebui sa fie deja publica prin articolele publicate de autor si trecute la bibliografie. CAM ASA SE FACE O TEZA DE DOCTORAT stimabile. Dar uite ca am ajuns sa scriu tampenii. IN ROMANIA, unde la cursurile de deontologie din cadrul studiilor doctorale, profesorii te invata cum poti copia fara sa fi prins, trecand textul original de doua trei ori prin "Google translate" in citeva limbi mai mult sau mai putin cunoscute, si arajand rezultatul final intr-un mod convenabil... eu vorbesc de originalitate/normalitate. DE CE O FI AVAND NEICA NIMENI ASTA BLOG, nu stiu, zau, voi stiti?

+2 (2 voturi)
asamura tanabe
14.02.2020, 03:12:46

@ Radu Gheorge Dumneata bati campii! In primul rand, de ceva ani buni, din nefericire, doctoratul in UE si nu numai este organizat pe sistemul Bolognia, adica durata normala a studiilor doctorale care se finalizeaza cu sustinerea tezei e de 3 ani. Se mai poate prelungi (La U.A.I.C. Iasi si B.B. Cluj, aproape 90% dintre doctoranzi nu se incadreaza in acest termen, dar asta e o alta discutie, insa arata ca termenul e cam nerealist). Pana acum vreo...doi ani, ca sa poti sustine teza de doctorat, trebuia sa ai publicate mai multe lucrari, participari la conferinte etc, in care sa-ti expui rezultatele originale ale cercetarii pe care se presupune ca ai facut-o. Dar pentru a publica ceva intr-o revista I.S.I. (adica in cele dintr-o categorie care conteaza mult si in care accesul e mai dificil, pentru necunoscatori), trebuie sa astepti uneori si mai bine de un an pana ti se da un raspuns de accept sau refuz al lucrarii tale. Ori in atare conditii, nuai cum sa ai publicat totul din teza INAINTE de sustinere, nu e timp fizic! Mai mult, nicaieri nu se publica toata teza in integralitatea ei, inainte de sustinere; exista pareri cum ca poti fi acuzat de autoplagiat, in momentul in care nimic original si nepublicat nu ar mai fi de aratat in sustinerea tezei, totul fiind etalat deja inainte. In afra de asta, poate dumneata nu te gandesti la bani, insa un doctorat facut "pe bune", presupune niste cheltuieli foarte mari, chiar prohibitive pentru multi. In Romania, in multe domenii de doctorat, chiar daca ai fi la "fara taxa", cheltuielile din buzunarul propriu sunt de ordinul sutelor de milioane de lei vechi. Asa ca e normal ca autorii tezelor sa fie interesati in a-si valorifica la maximum munca, fie si din punct de vedere pecuniar. Iar in S.U.A. si mai draconica e treaba, in cazul in care nu s-ar respecta drepturile de autor, cine ar publica tezele fara acordul autorilor, ar plati despagubire bani grei... Poate pentru doctori gen Ponta, Oprea s.a.m.d,. aspectul asta nu conteaza. Apropo, Romania e pe primul loc in Europa la nr. de dr. la mia de locuitori. Citeam undeva ca in RO sunt mai multi dr. decat in Franta si Germania , luate la un loc, dar ambele tari au cam...nu stiu, vreo 140 milioane de locuitori. Dar si in Romania sunt oameni care si-au facut doctoratele pe branci si nu la chestii gen Academia de Politie sau SNSPA etc.

Radu Gheorghe
14.02.2020, 12:36:08

Dificil e pentru incapabili ca tine sau ca profesorul care te conduce. Mi-e mi-a reusit in SUA... Ideea este ca odata sustinuta public o teza devine PUBLICA. Dupa sustinere, teza se va gasi in format tiparit si in format electronic la biblioteca universitatii respective si va intra si in bazele de date de specialiitate. Nimeni nu scrie o teza de doctorat sa faca bani din publicarea ei. Valoarea tezei, n-o dau laudele alora din comisie pe care i-ai ghiftuit la restaurant, nici aplauzele familiei de la sfarsit, ci citarile pe care lucrarile publicate din teza ta ce primeste. De obicei doctoranzii publica impreuna cu conducatorii lor, si poti sa vezi la autori, ca unul este profesorul si celalalt apare ca "graduate research associate" sau "graduate teaching associate" adica student la doctorat... Trist este ca articolul asta nu face decat sa dovedeasca ca in Romania sunt prea multe scoli doctorale... Forma (Bolognia, care vrei tu) n-a generat fondul, si asta de la 1848 incoace. Suntem niste pacalici cu aere savante... Traiasca nasu' mare!

+1 (1 vot)
Scorilo
14.02.2020, 12:01:31

Bine spus despre doctorate...Totusi cred ca ar trebui sa ne concentram pe imbunatatirea calitatii invatamantului incepand cu clasele primare. SA O LUAM DE LA INCEPUT ! " Doctorii" de azi sunt absolventii de ieri. Scoala este de vina de calitatea/ cantitatea de cunostiinte acumulata/caracterul unui absolvent (doctor/doctorand !). Doctoratul a fost folosit ca metoda de crestere a veniturilor. Ca si sporul de calculator,de praf,de stress etc.Si,in aceste conditii,oamenii au dat buluc. Doctori peste doctori...Care mai de care...In domenii in care nici nu te gandesti...

Vezi toate comentariile (6)