Cât influenţează studenţia bursele mărite şi transportul gratuit pe CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii vor avea transport gratuit pe CFR începând din 1 februarie FOTO Adevărul
Studenţii vor avea transport gratuit pe CFR începând din 1 februarie FOTO Adevărul

Transportul gratuit pe calea ferată pentru studenţi, începând cu 1 februarie, dar şi creşterea burselor acestora începând cu anul universitar 2017-2018 vor duce la creşterea accesului la învăţământului superior, susţin experţii.

Măsurile sunt extrem de necesare, având în vedere că România şi-a asumat atingerea unui procent de 27% de absolvenţi de învăţământ superior, la grupa de vârstă 30-34 de ani, dar numărul studenţilor a scăzut constant în ultimii ani.

„Strict, din perspectivă cantitativă, ambele ajută, pentru că îmbunătăţesc accesul la învăţământul superior al populaţiei care are nevoie de sprijin pentru a se înmatricula. Sunt instrumente de sprijin, astfel încât un grup mai mare studenţi va putea studia în universităţi, ceea ca va îmbunătăţi procentul absolvenţilor din grupa de vârstă 30-34 de ani, ţinta României. În acelaşi timp, este important să creştem calitatea formării şi piaţa muncii”, consideră preşedintele Consiliului Naţional Rectorilor din România, Sorin Cîmpeanu.

De aceeaşi opinie este şi prorectorul Universităţii Bucureşti, Liviu Papadima, care confirmă că sunt mulţi studenţi care ar avea nevoie de un sprijin sporit. „Sunt măsuri binevenite, pentru că şi noi avem mulţi studenţi care se confruntă cu probleme de ordin social şi cu siguranţă atât bursele, cât şi gratuitatea transportului feroviar ajuta. Da, cele două măsuri, împreună, vor duce la creşterea numărului de studenţi”, a explicat prorectorul Liviu Papadima.

Burse mai multe către domeniile căutate pe piaţa muncii

Preşedintele Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, crede, totodată, că universităţile ar trebui să concentreze fondul de bruse către domeniile căutate pe piaţa muncii, astfel încât să atragă mai mulţi studenţi către domeniile de studiu care produc angajaţi.

„Fondul acesta mărit va fi distribuit către universităţi, iar universităţile trebuie să aibă maturitatea necesară să ofere acest instrument cu precădere în domeniile cerute de piaţa muncii. Bursele sunt un instrument de creştere a atractivităţii, dar nu către orice program de studio, ci către acelea care înregistrează o cerere crescută pe piaţa muncii. Dacă te apuci să oferi burse mai multe sau mai mari către neogreacă nu ştiu în ce măsură îşi va atinge scopul. Nu ne dorim foarte mulţi studenţi, cât să avem studenţi bine pregătiţi şi care să îşi poată găsi un loc de muncă. Fondul de burse este distibuit către universităţi proporţional cu numărul de studenţi bugetaţi, distribuţia internă ţine de politica internă a universităţii. Ca să închizi cercul, absovenţi-angajare-dezvoltare economic – reconstituirea burselor” a conchis rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Guvernul a adoptat pe 6 ianuarie o Ordonanţă de Urgenţă prin care majorează bursele pentru studenţi de la 83 de lei la 201 lei pe lună. Totodată, guvernanţii le-au oferit studenţilor transport gratuit pe calea ferată. În România, sunt aproximativ 500.000 de studenţi, însă facilităţile se acordă doar celor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă.

Măsurile vin în contextul în care România şi-a asumat ca rata populaţiei cu vârstă de 30-34 de ani cu nivel de educaţie superior să atingă un procent de 26,7% până în 2020, iar între 2014 şi 2015, numărul tinerilor care învaţă pentru o diplomă de licenţă, una de master sau un doctorat a scăzut cu peste 37.000, de la aproape 579 de mii, la mai puţin de 542 de mii. Concret, doar la  studiile de licenţă, la primul nivel al învăţământului superior, erau înscrişi în anul unviersitar 2014-2015, 411 mii de studenţi, cu aproape 365.000 mai puţini decât în anul 2009-2010.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite