Câte programe de master intră în lichidare şi câte programe noi apar anul universitar viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

43 programe noi de studii de master au fost aprobate printr-o hotărâre de Guvern, adoptată joi, pentru anul universitar 2017-2018, iar 41 de programe de studii universitare de master intră în lichidare la cererea universităţilor, potrivit unui comunicat al Gvernului retransmis de Ministerul Educaţiei.

Guvernul a aprobat, joi, domeniile şi programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, locaţiile geografice de desfăşurare a acestora, forma de învăţământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018.

Stabilirea domeniilor, a programelor şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018 s-a făcut cu încadrarea în sumele aprobate prin bugetul pentru 2017.

Cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar 2016-2017 la învăţământul universitar de master este de 35.600 granturi de studii, care vor fi repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat. 

„Alocarea acestor cifre respectă prevederile legale potrivit cărora pentru învăţământul universitar de master trebuie asigurate cel puţin jumătate din numărul de granturi de studii alocate învăţământului universitar de licenţă„, explică comunicatul Guvernului.

Astfel, pentru următorul an universitar sunt stabilite 75 domenii de studii universitare de master cu 2745 programe de studii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi 40 domenii de studii universitare de master cu 328 programe de studii în instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate.

Au fost evaluate şi acreditate 43 programe de studii de master noi. Actul normativ include, de asemenea, modificările generate pentru 88 de programe de studii universitare de master ca urmare a înfiinţării unui domeniu de studii universitare de master - Asistenţă socială. Astfel, 39 de programe de studii universitare de master au fost mutate din domeniul Sociologie în noul domeniu Asistenţă socială, în timp ce 49 de programe de studii universitare de master au rămas în domeniul Sociologie. Alte 41 de programe de studii universitare de master intră în lichidare la cererea universităţilor.

Pe ce criterii au fost aprobate programele de master

Domeniile şi programele de studii universitare de masterat cuprinse în hotărârea aprobată joi au avut la bază:

crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licenţă şi studiile universitare de masterat

implicarea comunităţii academice în prospectarea cererilor sociale şi economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studenţeşti şi a programelor de studii în funcţie de aceste cereri, astfel încât să crească contribuţia învăţământului superior la orientarea şi accelerarea schimbărilor din societate

dobândirea de competenţe necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, stimularea creativităţii şi inovării, asigurarea competenţei şi încurajarea mobilităţii studenţeşti.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite