Criza morală din Universitatea românească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la urmă nu faptul că dl. prof.univ. dr. Mircea Beuran, aflat în mijlocul unui scandal profesional de mari proporţii, a decis să candideze pentru un loc în Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti este de natură să contrarieze.

De la respectivul individ nu ne mai puteam aştepta la nimic bun încă din anul 2003, atunci când a plagiat fără ruşine nişte ghiduri profesionale elementare. Adică le-a tradus, el sau alţii, din limba franceză, le-a prezentat drept activitate ştiinţifică proprie, iar, mai apoi,  şi pe baza lor a încercat să dobândească în chip fraudulos titlul de profesor universitar. Nu i-a reuşit din prima, a recidivat şi, cu sprijinul nemijlocit al unor colegi de breaslă care i-au dat referatele necesare, cu complicitatea  Senatului de atunci al UMF,  cu sprijinul atât de compromisului CNATDCU,  unii spun că şi cu cel al PSD sau al unor lideri ai acestuia cărora le-a fost şi le este medic de casă, şi-a realizat scopul.  În nici un caz, nu mă aşteptam de la domnul Beuran să fi citit în 1990 şi nici acum, în zilele acestea când s-au împlinit 30 de ani de la publicare, celebrul  Apel către lichele al d-lui Gabriel Liiceanu. Cu atât mai puţin să dea urmare îndemnurilor din respectivul text. Candidatura lui la Senat e în specificul personajului.  

Ceea ce şochează cu adevărat e că dl. prof.univ.dr. Mircea Beuran, care până la limpezirea afacerii Floreasca era de bun simţ să facă un pas în spate, a fost votat de colegi şi s-a ales fără probleme în respectivul Senat. Aceasta însemnând că în jurul doctorului asupra căruia planează grave acuzaţii au făcut zid nu doar  Colegiul medicilor, ci şi o consistentă parte a corpului profesoral al UMF din Bucureşti. Caracatiţa universitară medicală despre care a scris cândva, cu zeci de ani în urmă, o excelentă piesă dramaturgul D. R. Popescu (Mai suna-vei dulce corn?) a rămas intactă, a dobândit în timp forme maladiv-baroce pe care în zadar a încercat să le disloce în 2016 ministrul de atunci al Sănătăţii, dl. Vlad Voiculescu.

Din păcate, întâmplarea de la Universitatea bucureşteană nu este defel una singulară. Numai în ultimele două –trei luni, perioadă în care corpul universitar este chemat să îşi aleagă conducătorii pentru viitorii patru ani, s-au consumat o suită de fapte grave care arată cât de virusat este învăţământul superior din România. Amintesc aici numai modul fraudulos în care, conform revistei 22, s-au petrecut alegerile de pe urma căreia plagiatoarea dovedită Ramona Lilă, cea care l-a făcut Doctor Honoris Causa pe fostul puşcăriaş Adrian Năstase, cu complicitatea doamnei Ecaterina Andronescu, pe atunci ministru al Educaţiei,  a dobândit un nou mandat de rector la o universitate din Arad. Mai amintesc matrapazlâcurile prin care unii rectori în funcţie vor să mai stea patru ani în posturi. Sau  falsul în urma căruia se plănuia înălbirea plagiatorului Florin Iordache, fals dat în vileag de dl. acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei, care, dezgustat, şi-a dat demisia de onoare din fruntea mai sus numitului CNATDCU. Nu am aflat dacă s-a pornit vreo anchetă în acest sens. Nu mai vorbesc despre marea de plagiate şi despre obstacolele inventate de factorul politic în vederea prelungirii, recte amânării sine die, a  operaţiunii de retragere a titlului de doctor în ştiinţe obţinut prin furt. De ce o astfel de retragere poate fi hotărâtă doar de o instanţă juridică, ce competenţe profesionale au judecătorii încât să supervizeze un verdict de plagiat dat de specialişti în domeniu?

Nu pot să nu mă întreb în spaţiul acestui comentariu câţi dintre acei rectori care s-au făcut de râsul lumii, mai mult, au încălcat legea semnând un ruşinos apel în vederea susţinerii candidaturii la postul de ministru al Educaţiei a unui agramat vor acum să îşi reînnoiască mandatul?  Sau cum au reacţionat atunci Senatele universitare? Eu cunosc un singur caz, cel de la UNATC, în care Senatul a condamnat  şi s-a delimitat de acţiunea ilegală a rectorului pe atunci în funcţie.

Universitatea românească suferă de multe hibe.  Cel mai adesea în prim plan este adusă cronica ei subfinanţare. Criza morală care este cu mult mai gravă decât o reflectă savuroasele tablete ale profesorului Codrin Liviu Cuţitaru (unul dintre puţinii care a protestat faţă de ruşinea adusă asupra Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” de incalificabilele fapte ale rectorului Tudorel Toader în vremea în care a fost ministru al Justiţiei) din Dilema veche sau din Ziarul de Iaşi este, după părerea mea, încă şi mai îngrijorătoare. Cei mai mulţi o minimalizează sau o ascund sub preş de-a dreptul. Întâmplările de dată recentă de la Medicina bucureşteană nu înseamnă decât o infinitezimală parte din acest cancer. Pe care nimeni nu încearcă să îl trateze. Nici măcar să îi dea foc.  

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite