Cum îţi iei ţeapă la 18 ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Tot ce înseamnă cercetare, deontologie, profesionalism, performanţă sunt doar cuvinte ce apar în reclame şi pe zidurile universităţilor“
„Tot ce înseamnă cercetare, deontologie, profesionalism, performanţă sunt doar cuvinte ce apar în reclame şi pe zidurile universităţilor“

Peste tot pe străzile oraşului, printre stropi reci de ploaie, mişună mii de tineri absolvenţi de liceu cu dosare plic, diplome legalizate, chitanţe cu taxa de înscriere (la mai multe facultăţi, desigur), niscaiva emoţii şi unii dintre ei/ele cu mamele de mână. „Hai, mami, dă-mi pixul şi arată-mi cum să completez aicea“, striga o adolescentă în faţa mea.

„Oare intru? Până când se mai fac înscrieri, doamnă? Care e ultima medie? Doamne ajută să nu se mai înscrie nimeni, să intru măcar la cu taxă“.
„Hăi fată, să mai facem o legalizată, băgăm dosarul şi la Litere, nu se ştie”
„Da, hai, că şi Maria e tot la Litere. Poate intrăm amândouă, ce fain ar fi...”

Şi aşa decurge alegerea carierei: într-o singură zi, în funcţie de noroc, locuri şi taxa de înscriere. La Drept în Bucureşti taxa e de 330 RON, la Psihologie 250 RON (că e la modă) şi culmea, la Teologie, tot 250, în rest 100, de exemplu la Chimie. Cine să mai studieze Chimia în România anului 2015? Ce-i drept şi locurile bugetate sunt în funcţie de profil: la Litere 499, la Geografie 390 şi la Teologie Ortodoxă 278, semn că preoţii sunt mai „binecuvântaţi“ de Senat decât fizicienii (130 locuri), biologii (130 de locuri) sau chimiştii.

Dar nu-i bai că avem şi universităţi private, universităţi care au avut sediul într-un apartament de bloc suspect şi care primesc pe oricine. Locuri fără limită.

Priveşti maşinile şi bagi de seamă că mulţi au plecat cu noaptea în cap din alte judeţe îndepărtate doar ca să se înscrie astăzi. La secretariat cozile sunt interminabile. Asistenţii şi lectorii sunt chemaţi din concediu să vină pentru a da o mână de ajutor că „nu se mai poate, sunt prea mulţi anu’ ăsta”.

O mamă cu un băiat mut (nu vorbea nimic), cu Bacul picat, mă întreabă unde să-şi depună dosarul: „Dumneata?”, am întrebat, la rândul meu, mirat. „DA, dar pentru fiu-miu”.. La naiba. Cu juma de gură i-am răspuns: „Unde vrea şi el... “. „Păi, nu ştie...“, a spus mama. 

Şi aşa numărul celor înscrişi creşte şi creşte. Părinţii îşi vor copiii cu facultate ca să aibă un viitor în viaţă. Cei mai mulţi nu ştiu nici ei şi veşnica vorbă românescă – „nu contează, să facă şi el o facultate, oriunde intră“ – e valabilă şi în 2015. Şi acum, după BAC, întâlnesc tineri indecişi şi nesiguri care îşi depun dosarele „la plezneală”, la facultăţi cu totul diferite care necesită abilităţi şi competenţe complet contradictorii „nu mai dau la medicină, e prea mult de învăţat, mai bine la jurnalism, e mai cool....“

Şi s-au înscris şi sunt veseli şi ei, şi părinţii, şi bunicii, şi decanii, şi rectorii, şi tot satul. Că au un număr mare de studenţi, că politica de marketing a funcţionat foarte bine, că au fost să promoveze prin licee (bine gândit), că fac reduceri la taxe şi uite acele anunţuri radio-tv şi acele bannere mari amăgitoare au funcţionat chiar cu mesaje şi fotografii copiate din Occident. 

De unde vine ţeapa?

Ţeapa vine în câteva luni. În prima lună de facultate ochii proaspeţilor stundeţi se luminează, când 15-20% dintre ei se retrag fiind „dezamăgiţi de facultate, de profi, de cursuri, nu e ce speram“. După prima sesiune încă 20-25% pică şi după primul an rămân vreo 50%. În fine, absolvă din cei 50% rămaşi vreo 75% şi dintre aceştia în primii ani doar 20% îşi găsesc un loc de muncă în domeniu. Restul de 80% fac cu totul altceva. Unii revin la domeniu după alţi 2,3 ani de absenţă, alţii încep o a doua facultate între timp (o altă şansă) şi alţii au „făcut degeaba facultatea aia“.

Cu toate că presa prezintă zilnic cât de prost e sistemul universitar din România, cum decanii primesc plicuri cu euro pe faţă, chiar şi cu 200 de euro per examen, ba propun şi avansuri sexuale – de fapt – impun, cu toate că profii nu fac nimic în facultate sau îI tratează pe studenţi cu: „proştilor nu ştiţi nimic, nu se va alege nimic de voi“, totuşi tinerii români continuă să viseze într-o lume fără de visuri.

Ce oferă învăţământul românesc?

Oferă simplu: programe şi cursuri învechite, profesori expiraţi care îşi predau acelaşi curs de 40 de ani, profesori care anulează cursuri şi care nu trec niciodată prin facultate, practică care nu se face, burse care sunt invizibile şi note după ureche. Nu oferă cursuri moderne şi interdisciplinare, nu oferă oportunităţi de angajare încă din timpul facultăţii, nu oferă educaţie centrată pe student, nici cursuri opţionale, nici variante de colaborări cu universităţi din străinătate sau cu companii private de succes. Totul e o mare păcăleală şi o mare minciună. Ieri seară îmi spunea un prieten „Mihai, sincer, îţi jur nu am învăţat nimic din facultate“. Am întrebat şi eu un student după primul an „Ce ai învăţat de la această facultate, cum ţi-a deschis ochii şi cum te simţi?“. Vă imaginaţi desigur răspunsul.

Prea mulţi români îşi doresc facultate şi nu toţi din cei care îşi doresc merită. O solutie eficientă şi utilă erau scolile profesionale. Citeam in Ziarul Financiar că în 2013 erau 25.600 de elevi înscrişi la profesională, pe când în urmă cu 20 de ani erau 300.000 de elevi. 

În schimb in universităti aveam in 2013 aproximativ 465.000 de studenti,  in 2009 erau 891.000 si in 1993 vreo 250.000. De diplome de facultate avem nevoie.  

Din păcate, nicio primenire în ultimii ani în universităţi. Aceiaşi baroni corupţi care îşi îndesesc reţeaua de subalterni de la o zi la alta, aceiaşi oameni murdari care practică ilegalitatea şi şpaga şi vând iluzii, adică nimicuri.

Mafia din universităţi trăieşte, plagiatul la ordinea zilei, profesorii care au fost prinşi că au primit şpagă pentru examene scapă necondamnaţi, profesorii care au plagiat scapă eroic, comisiile sunt desfiinţate în funcţie de interesele meschine şi tot ce înseamnă cercetare, deontologie, profesionalism, performanţă sunt doar cuvinte ce apar în reclame şi pe zidurile universităţilor. Universităţi care nici măcar nu au un site nou de prezentare şi pe care nu le găseşti în niciun World Top 500. În care nici nu ştii ce cursuri o să faci la anul sau cu cine, sau cum se dă examenul, sau la ce îţi ajută. Practic. Practic? Nimic. Un nimic prea dureror. Un nimic cu taxă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite