Cum se va organiza admiterea la facultate anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul şi mediile obţinute la Bacalaureat şi în liceu rămân criterii după care se va face admiterea în cele mai multe facultăţi, anul acesta. Excepţie fac, până acum, Medicina, unde universităţile din întreaga ţară vor organiza admitere clasică la toate facultăţile, şi Dreptul de la Universitatea Bucureşti.

Admiterea în facultăţi anul acesta pune la grea încercare atât capacitatea organizatorică a universităţilor, cât şi nervii candidaţilor. Dacă în ceea ce priveşte înscrierea la studiile de licenţă lucrurile sunt clare – toate universităţile oferind candidaţilor posibilitatea de a-şi depune dosarele de înscriere prin mijloace electronice –, la unele facultăţi, admiterea se va organiza atât în formulă clasică – cu prezenţa fizică a candidaţilor –, cât mai ales într-o formulă combinată: dosar plus evaluare online. 

Lucrurile nu sunt însă bătute-n cuie, oricând, în funcţie de evoluţia pandemiei, putând să ia o altă întorsătură, atrag atenţia rectorii universitari. 

La Medicină, doar cu examen

Una dintre facultăţile unde concurenţa este mare este Medicina, unde, la Bucureşti, se înscriu, an de an, peste 4.000 de candidaţi pentru cele 1.500 de locuri existente la toate specializările. „La Medicină, de regulă, e bine să dăm examen. Pentru că a lua în considerare doar rezultatele de la Bacalaureat sau alte note din timpul liceului nu este o chestiune foarte obiectivă pentru calitatea viitorilor studenţi”, explică prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. 

Actualmente, împreună cu rectorii de la universităţile de medicină şi farmacie de la Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Jinga încearcă să asigure prezenţa fizică a candidaţilor în săli. „Am stabilit data de 26 iulie ca dată de susţinere a examenului. E zi de duminică şi e mai puţină aglomeraţie în oraşele în care se organizează admiterea. Deci, împreună am stabilit să mergem pe aceeaşi dată, cu prezenţă fizică”, explică rectorul.

O astfel de organizare în condiţii de pandemie ridică numeroase probleme. „Am luat legătura cu mai multe universităţi – Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică, SNSPA, ASE –, eventual o să rugăm şi inspectoratul şcolar să ne dea nişte şcoli unde am putea aşeza în siguranţă candidaţii, cât mai puţini în sală”, mai spune prof. dr. Viorel Jinga. 

Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie - Universitatea Ovidius - Constanţa Sursa FSAI UOC

Întreaga comunitate medicală din universitate va fi mobilizată pentru a asigura buna desfăşurare a examenului, ca supraveghetori în sălile de examene mai spune el. „Plus studenţii voluntari care vor ajuta mai ales la orientarea candidaţilor şi menţinerea distanţei fizice la intrare. Vom achiziţiona termometre, ca la fiecare intrare în săli să se ia temperatura, candidaţii vor avea măşti şi vor fi aşezaţi păstrând un loc liber între ei, precum şi în faţă/spate, la fel ca la Bacalaureat”, arată rectorul.

„Dacă nu apar alte evenimente nedorite în perioada următoare, vom face un examen cu prezenţă fizică”, menţionează acesta. Examenul va fi un test grilă şi va dura trei ore. Cât priveşte înscrierea, aceasta se va face online cu toate documentele scanate. „Candidaţii vor fi anunţaţi unde vor susţine examenele, mă gândeam poate punem pentru fiecare clădire câte un prodecan care să răspundă şi care să ia eventual şi legătura cu candidaţii înainte tot online”, mai subliniază dascălul.

Candidaţii vor fi rugaţi să vină la examene fără părinţi sau alţi membri ai familiei. „Încercăm să respectăm toate măsurile pentru a nu avea apoi infecţii cauzate de examen”, arată Jinga.

La Drept, în Bucureşti, tot cu examen

O altă facultate care intenţionează să organizeze admitere cu prezenţa fizică a candidatului este Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. „Facultatea de Drept a luat decizia de a organiza examen grilă, cu distanţare. Nu va fi deloc simplu pentru că organizarea e mult mai complicată, e nevoie de mult mai multe săli, dar şi-au făcut calculele şi vor putea acoperi această nevoie. Deci, candidaţii vor fi repartizaţi cu respectarea distanţării, cu măşti, cu tot ce trebuie şi dau un singur test grilă într-una dintre zile. Au o propunere de dată, dar totul depinde de Bacalaureat. Până nu se dau rezultatele la Bacalaureat nu putem avea o dată finală certă”, detaliază prof. dr. Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti - UB. 

17 facultăţi din cele 19 ale UB au decis deja că admiterea va fi pe bază de dosar, aplicând diverse criterii de selecţie, mai spune prof. dr. Marian Preda. „Adică, luând în calcul media de la Bacalaureat, anumite note specifice domeniului sau combinaţii între acestea şi mediile pe anii de studii. Deci, în orice caz, admitere pe bază de dosar, criteriile fiind diferite, de la o facultate la alta. Cea de-a 19-a facultate, Jurnalistica – încă nu a decis. Votul final în senatul universitar va fi pe 20 mai, în care se vor aproba toate aceste decizii ale facultăţilor”, precizează Preda. 

Imagine indisponibilă

Admitere combinată la Politehnica bucureşteană

Candidaţii care-şi doresc să ajungă ingineri şi ţintesc un loc la Facultatea de automatică şi calculatoare din Bucureşti – o altă specializare foarte căutată – nu vor trece anul acesta printr-un examen clasic. „N-am luat decizia finală, zilele acestea o vom lua, însă puţin probabil să organizăm admitere ca în alţi ani. Noi aveam examen de admitere la 12 din cele 15 facultăţi. Nu am cum să aduc 10.000 de oameni la Bucureşti. Nu am aviz de la DSP, eu nu ştiu cum îl vor obţine ceilalţi. Aşteptăm normele Ministerului Educaţiei. Dacă ele vor fi mai lejere, poate că ne permitem să organizăm examene în formulă clasică”, spune prof. dr. Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti. 

„Dacă se va susţine examenul de Bacalaureat, subliniez acest lucru, atunci, ca variante de admitere, avem în vedere, într-o formulă care va fi decisă în aceste zile, mediile de la Bacalaureat. Dacă nu, gândim o altă formulă – poate media de la intrare în liceu sau mediile din anii de liceu, mai puţin clasa a XII-a, şi o evaluare online. Ideal ar fi să avem o evaluare naţională. Dar nu este o decizie luată, repet”, spune Costoiu.

Teste grilă online în loc de teste clasice 

Nici la Universitatea Babeş-Bolyai – UBB – din Cluj-Napoca nu se va organiza în acest an admitere în stil clasic. „Cel puţin deocamdată, pentru că nu-mi permit reglementările. Am regândit o variantă online, criteriile fiind nota de la Bacalaureat, notele de la examenele din cadrul Bacalaureatului care au legătură cu profilul facultăţii respective, iar la unele facultăţi – care au tradiţia şi au experienţa cu testele scrise – vor fi teste grilă online, în timp ce la alte facultăţi vocaţionale va fi un interviu online”, a explicat prof. dr. Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Toate aceste criterii vor avea o pondere diferită în media de admitere, în funcţie de fiecare facultate în parte. 

„Teste grilă online vor fi cel mai probabil la chimie, dar este posibil să fie la mai multe facultăţi. Săptămâna viitoare, joi, am cerut procedura şi varianta finală de la fiecare facultate”, a conchis rectorul UBB. 

Imagine indisponibilă

Şi de la Universitatea de Vest din Timişoarra vor lipsi anul acesta examene de admitere în formula obişnuită. „Până acum, noi organizam, în fiecare an, examene în formulă clasică. Anul acesta, fiind un an excepţional, vom face totul online. Şi mă refer de la înscriere, fiecare candidat putând să-şi deschidă un cont la noi pe site, şi acolo să-şi posteze toate actele. Ultimul lucru adăugat va fi diploma de Bacalaureat”, explică prof. dr. Marilen Pîrtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara. 

Dar nici măcar de diploma de Bacalaureat nu va mai fi nevoie pentru că, în baza unui protocol semnat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, universităţile au acces în acest an la sistemul integrat informatic al învăţământului preuniversitar în care, pe baza CNP-ului candidatului, se poate intra şi verifica seria şi numărul diplomei de Bacalaureat, precum şi notele obţinute, mai spune prof. dr. Marilen Pîrtea. 

Prin urmare, la admiterea de anul acesta, toate facultăţile de la această universitate vor ţine cont de media de la Bacalaureat, în diverse procente. „Situaţia finală se va transmite online, candidatul nu trebuie să vină la universitate până la 1 octombrie, când începe şcoala. Iar după primul semestru, vom face reclasificarea studenţilor pe locurile cu taxă sau fără taxă, clasamentul fiind mult mai corect decât examenul de Bacalaureat. Candidaţilor care nu au mijloace tehnice le vor fi oferite device-uri pentru a se putea înscrie online, prin generarea de centre de admitere în municipiile judeţelor unde sunt ei. Şi până acum am avut centre de admitere la Turnu Severin, la Deva sau la Vâlcea”, a conchis prof. dr. Marilen Pîrtea. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite