Universitar

articolul anterior articolul urmator

De ce înainte nu ne zâmbeau profesorii?

30
18 Jun 2021 09:26:40
George Butunoiu

Când am făcut eu facultatea la Universitatea din Bucureşti, demult, profesorii nu se uitau la studenţi când treceau pe lângă ei, nu întorceau capul, nu ne zâmbeau, uneori sunt sigur că nici nu ne observau, de parcă nici nu am fi fost pe acolo. Dar la noi, studenţii, când vedeam profesorul încă din capătul holului, venind spre sala de curs sau doar în trecere, discuţiile se opreau şi ne întorceam cu toţii tăcuţi către el până trecea

Nu îndrăznea nimeni să-l oprească să-l întrebe ceva. Când aveai nevoie să vorbeşti cu el, îţi făceai curaj cu două săptămâni înainte şi mergeai la asistent să-l rogi să-ţi obţină o întâlnire.
 
Toţi, până la ultimul student, îi priveam cu cel mai mare respect pe profesori, şi nu doar pentru că erau somităţi în domeniile lor: fizica cuantică, atomică, nucleară, teoria relativităţii, fizica statistică, moleculară, a solidului, a plasmei, a laserilor, electrodinamica, toate matematicile, filosofiile şi multe altele. Doar doi sau trei, din câteva zeci, erau ceva mai puţin respectaţi. Erau foarte buni, însă nu erau somităţi în domeniile lor. Care domenii, întâmplător sau nu, erau oarecum periferice pentru noi (electronica, informatica…). Însă exact aceia erau vorbăreţi cu noi, se opreau şi ne întrebau una-alta, făceau şi glume uneori. Iar în liceu, la Vasile Alecsandri, în Galaţi, fusese la fel.
 
Acum am văzut că lucrurile se întâmplă cu totul şi cu totul altfel în facultăţi, şi relaţiile dintre studenţi şi profesori, fie ei chiar decani, prorectori sau rectori, sunt umane, sunt calde, deschise, prieteneşti, se râde, se glumeşte, se sporovăieşte despre diverse pe WhatsApp şi pe e-mail, se face cu mâna la venire şi la plecare, ba chiar cu ochiul…
 
Şi am tot stat să mă gândesc dacă mi-ar fi plăcut să fi fost la fel şi pe vremea studenţiei mele. Să fi întors capul Hristev, Vrejoiu, Costescu, Ciobanu, Popescu, Ursu, Vlăducă, Pârvu, Plăviţu, Aaron, Gheorghe, Stoica şi ceilalţi când treceau pe lângă mine, să mă întrebe ce mai fac, ba poate chiar să dea mâna şi să-mi zâmbească. Dar parcă nu, eu îi prefer aşa cum au fost. Ursuzi, inumani, aroganţi, nepopulari - cum ar fi ei descrişi de către studenţii de astăzi. Nu cred că o atmosferă caldă, vibrantă, de exuberanţă şi de veselie în facultate sau în liceu ne-ar fi făcut să iubim mai mult fizica (şi cartea, în general), şi să învăţăm mai bine.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

30 Comentarii

Dream Pervertor
18.06.2021, 09:32:32

- Bai Gica, uite un subiect pe care l-ai putea dezbate profesional, atat cat poti tu: Ana Maria Prodan divorteaza de Reghe!...sau ceva despre Fulgy de la Strehaia!

-1 (11 voturi)
Victor Nagy
18.06.2021, 09:39:03

........... " De ce înainte nu ne zâmbeau profesorii? " " Exista o explicatie " ? ! Astept pareri . Sunt chiar curios ce pot comentacii din fauna Adevarului .

-3 (11 voturi)
Victor Nagy
18.06.2021, 12:29:35

........... Dupa 3 ore , comentacii din fauna Adevarul au raspuns ... cu 3 minusuri . Tot e bine ca nu au luat ciomagul .... trebuie sa ne multumim cu putin ... vorba unuia din Morometii ... "mie imi raman paiele" . Daca luau ciomagul ... se vedea autorul ....

-3 (7 voturi)
Toru Okada
18.06.2021, 10:55:46

cand am fost la paris la facultate in primul deceniu al acestui mileniu profii erau exact asa cum ii descrieti, somitati inumane care nu te bagau in seama. este adevarat ca la inceputul semestrului se prezentau si lasau o adresa de e-mail pe tabla ca sa poti sa le trimiti temele si intrebari punctuale din materie. dar nu exista sa zambeasca, sa glumeasca cu studentii.... este adevarat ca de la univesritatea aceea ies viitori CTO din corporatii multinatioanle. (desi nu toti care termina acolo ajung CTO, mai ajung si mediocri ratati ca mine. ) am impresia ca lumea se polarizeaza din ce in ce mai mult: o lume a elitelor, a oamenilor care inteleg ca viata este dura si trebuie sa te pregatesti pentru ea, si pregatindu-te o sa fii deasupra maselor atat din punct de vedere material cat si moral. si alta lume a maselor, unde se promoveaza laxitatea, si care te pregate pentru o viata "fericita", fara munca si fara batai de cap.

-2 (14 voturi)
gigione delaDJ
18.06.2021, 12:28:06

Aşa e, trasu de mînecă e contraindicat unei temeinice învăţări serioase în facultate..şi în liceu. Dar mai ales în facultate. În perioada studenţiei mele, erau trei profi univi în toată facultatea, erau ca vîrfurile lu Himalaia, nici nu respirai pe lîngă ei. Confi erau mai mulţi, iar greul predării şi a muncii didactice îl duceau şefii de lucrări şi asistenţii. Acu, nu ai loc să te ...într o secţie de spital sînt 2-3 profi, iar în preclinic, ai profi la sub 40...nu e normal. De aia nici studentul nu mai dă doi bani pe nimic.

-1 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (30)

Modifică Setările