DOCUMENT UMF Iaşi blochează demiterea lui Vasile Astărăstoae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi a transmis Ministerului Educaţiei o scrisoare prin care susţine că nu va pune în aplicare solicitarea de a-l demite din funcţie pe rectorul Vasile Astărăstoae, condamnat definitiv în iulie 2014 pentru conflict de interese.

Într-un document semnat de prorectorul UMF Iaşi, prof. univ. dr. Ioan Costea, şi obţinut de Adevărul, reprezentanţii universităţii ieşene solicită Ministerului Educaţiei să reanalizeze solicitarea oficială de eliberare din funcţie a rectorului Vasile Astărăstoae, transmisă la cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi ca urmare a soluţiei date de Înalta Curte în iulie 2014.

Ei mai arată faptul că nu consideră justificată nici cererea Ministerului Sănătăţii de încetare a mandatului funcţiei sale în cadrul Comisiei Superioare de medicină legală, pentru că „deţine această funcţie în baza statutului de profesor universitar, funcţie pentru care nu există temei al încetării raporturilor de muncă”.

Cerere_UMF IASI

Aceştia susţin că „informaţiile puse la dispoziţie de către ANI sunt uşor distorsionate“, oferind o altă interpretare a soluţiei, publicate doar pe scurt, a Înaltei Curţi din acest dosar: vizează doar unul dintre cele două rapoarte contestat de Astărăstoae, cel prin care ANI trimitea cauza spre investirea organelor de cercetare penală.

Reprezentanţii UMF Iaşi au adăugat că aşteaptă decizia in extenso pentru a vedea exact ce conţine motivarea magistraţilor, pentru a avea certitudinea că „soluţia nu este aşta decât cea interpretată de ANI“. În document, ei mai susţin că legislaţia nu prevede că încetarea mandatului sau destituirea din funcţie „operează ope legis“, adică imediat după constatarea irevocabilă a stării de conflict de interese.

De asemenea, conducerea UMF Iaşi consideră că solicitarea ministerului este netemeinică şi din cauză că legea a fost schimbată prin ordonanţa de urgenţă din iunie 2014, adică înainte de pronunţarea Înaltei Curţi, în sensul că funcţiile de conducere din cadrul universităţilor nu au caracter de funcţii publice, deci nu li se poate aplica regimul conflictelor de interese şi incompatibilităţilor.

Proceduri oficiale de demitere lansate în septembrie

Pe 10 septembrie, Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae din poziţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, după ce acesta a fost condamnat de Curtea Supremă pentru conflict de interese. 

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a precizat că încă din luna iulie 2014 „a transmis Colegiului Medicilor (CMR) adresa ANI privind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând punerea în aplicare a acesteia”.

În replică, Colegiul Medicilor (CMR) ar fi cerut Ministerului documentele şi motivarea sentinţei Curţii Supreme, precizând că CMR nu a fost parte din procesul în care a fost condamnat Astărăstoae. Ulterior, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ar fi trimis toate documentele necesare, însă nu ar fi primit niciun răspuns de la Colegiu.

Condamnare la Curtea Supremă pentru 

Vasile Astărăstoae a fost condamnat în iulie 2014 de Curtea Supremă după ce s-a angajat pe sine si pe fiica sa in mai multe proiecte europene derulate chiar de institutiile pe care le conducea.

Astfel el a semnat din poziţia de rector UMF Iaşi şi director al Institutului de Medicină Legală din Iaşi zece contracte de munca în care s-a angajat pe sine şi pe fiica sa, Daniela Astărăstoae. Valoarea serviciilor prestate de cei doi conform acestor contracte este de aproximativ 50.000 de ruro, bani ce vor trebui returnaţi în urma deciziei Curţii Supreme.

  

În situaţia în care Colegiul Medicilor şi UMF nu îl vor demite pe Vasile Astărăstoae, Agenţia Naţională de Integritate poate amenda persoanele responsabile din cele două instituţii şi poate sesiza, ulterior, Direcţia Naţională Anticorupţie. 

Acest lucru ar putea duce la un nou proces care ar putea dura câţiva ani.

 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae după ce acesta a fost condamnat pentru conflict de interese

Ministerul Educaţiei a început demersurile pentru demiterea lui Vasile Astărăstoae din poziţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, după ce acesta a fost condamnat de Curtea Supremă pentru conflict de interese. De altfel, şi Ministerul Sănătăţii a anunţat că a transmis Colegiului Medicilor cererea de revocare a acestuia.

Vasile Astărăstoae, condamnat definitiv de Înalta Curte pentru incompatibilitate. ANI cere revocarea lui din fruntea Colegiului Medicilor şi a UMF Iaşi

Medicul Vasile Astărăstoae a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru incompatibilitate, iar inspectorii de Integritate cer revocarea acestuia din fruntea Colegiului Medicilor şi a Universităţii de Medicină din Iaşi.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite