Doi foşti miniştri ai Educaţiei critică  proiectul de ordonanţă pe cercetare: „Este în opoziţie cu ceea ce se întâmplă azi în Europa şi în lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa privind cercetarea deconectează România de la mediul internaţional al cercetării, a declarat pentru HotNews.ro preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu. De altfel, şi rectorul SNSPA Remus Pricopie a criticat proiectul şi a subliniat că acesta există încă de pe vremea când era ministru al Educaţiei şi Cercetării (2012-2014).

„Categoric, aşa cum este proiectul, în faza aceasta, eu nu sunt de acord cu el”. Cele mai mari probleme pe care le ridică actul normativ sunt legate de conectarea la cercetarea internaţională şi de modul în care ar urma să fie finanţate universităţile şi institutele de cercetare, ca urmare a acestui proiect, susţine preşedintele CNR, potrivit Hotnews.

Cîmpeanu a criticat şi rectificarea bugetară, prin care Guvernul Dăncilă a tăiat 122 milioane lei de la Cercetare. “Subfinanţarea cercetarii e cel mai mare pericol şi cel mai mare rău”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu. Acesta a avertizat că finanţarea publică a cercetării este, după rectificare, cu până la 7 ori mai mică decât ţinta asumată european pentru 2020, de 1% din PIB.

Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei: proiectul a existat şi în mandatul meu

Fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie a scris pe Facebook că proiectul de ordonanţă de guvern pe cercetare, prin care guvernul Dăncilă vrea să centralizeze politic finanţarea domeniului, a existat şi în mandatul său.

“Nu am susţinut-o deoarece este greşită pe fond, ca principiu de gândire a unui sistem naţional de cercetare, în opoziţie cu ceea ce se întâmplă azi în Europa şi în lume”, spune rectorul SNSPA.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite