Experţi în Educaţie: „Avem nevoie de o evaluare internaţională a şcolilor doctorale, dar sunt slabe şanse ca ea să se realizeze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcolile doctorale româneşti vor fi evaluate internaţional. Foto: ziuaconstanta
Şcolile doctorale româneşti vor fi evaluate internaţional. Foto: ziuaconstanta

Experţii în Educaţie privesc cu neîncredere declaraţia ministrului Adrian Curaj referitoare la realizarea, până la finele lunii, a unui proiect de evaluare internaţională a şcolilor doctorale din România. Potrivit acestora, ministrul Educaţiei a eşuat cu planul cadru pentru gimnaziu, iar singura şansă a acestuia de a se reabilita este ca noul Consiliu de soluţionare a suspiciunilor de plagiat să vină cu rezultate.


Profesorii universitari consideră că proiectul de evaluare internatională a şcolilor doctorale, anunţat, sâmbătă, de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, are slabe şanse să se realizeze.

Aceştia îşi bazează declaraţiile pe modul în care a ieşit planul cadru pentru gimnaziu, considerat un eşec de către aceştia, şi pe întârzierile în procedura de numire a noilor comisii ale Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

„Este importantă o evaluare internaţională a şcolilor doctorale, în schimb nu mai am încredere în ce spune domnul ministru Curaj, după ce a anunţat planul cadru pentru gimnaziu.  Este o farsă. A promis că scoate planul cadru din trendul comunist şi tot comunist a ieşit. Totodată, sunt curios care vor fi rezultatele comisiilor de specialitate ale noului CNATDCU privind suspiciunile de plagiat. Până nu văd primul verdict de plagiat şi retragerea tilului de doctor, nu mai am încredere în niciun proiect al lui Curaj”, a spus pentru „Adevărul” expertul în educaţie Marian Staş.

Şi ARACIS evaluează, dar nu are rezultate

În acelaşi timp, şi profesorul de Drept al SNSPA, Marius Văcărelu, consideră că trebuie făcută o evaluare, dar este nevoie de o evaluare corectă, iar profesorii care fac această evaluare ar trebui să o facă oameni foarte bine pregătiţi, eventual profesori de la cele mai bune universităţi din lume.

„Am văzut declaraţia domnului ministru, dar şi ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, n.r.) face evaluări ale universităţilor, dar nu văd o evaluare care să aibă rezultate . Încasează taxe, dar nu se văd şi rezultate. Dacă facem o evaluare doar de dragul evaluării nu ajungem nicăieri, trebuie un diagnoestic corect dat de către profesori bine pregătiţi, eventual unor cadre didactice de la Harvard”, a declarat profesorul de Drept al SNSPA, Marius Văcărelu.

Ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a declarat, sâmbata, la Alba Iulia, că, până la sfârţitul lunii, ar urma să anunţe un proiect de evaluare internaţională a şcolilor doctorale din România. În acest context, se asteaptă ca în viitor o treime din şcolile doctorale să se închidă, iar altele să se concentreze, informeaza agerpres.

„…Trebuie să discutăm foarte, foarte serios cum arată sistemul şi ansamblul care să permită depăşirea acestei perioade critice, pentru că nu e moment critic, e perioadă critică. De asta mă aştept ca, undeva până la sfârşitul lunii, să putem anunţa acel proiect de evaluare internaţională a şcolilor doctorale din România şi mă aştept, sigur, eu las moştenire, pentru că mandatul meu este scurt, mă aştept ca în următorii doi ani, că nu poţi face 360 de şcoli doctorale să le evaluezi mai repede, cam în doi ani, cam în trei ani, cred că o treime din ele se vor închide, altele se vor concentra, în sensul că vor pune piese la un loc şi va face masă critică pe anumite domenii. Şi vom reuşi ca în interior să avem confortul că suntem dispuşi să ne expunem internaţional, evaluarea internaţională. Pe de altă parte, sunt convins că părerea celor care vor face evaluarea va fi una nu rea, ci bună”, a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

Totodată, Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat, p, că noul Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi numit săptămâna viitoare, iar odată cu aceasta vor veni şi primele răspunsuri privind suspiciunile de plagiat.

Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia si profesorul care a facut sesizari de plagiat în cazurile Victor Ponta, Gabriel Oprea si Petre Toba, a denunţat noua componenţă a comisiilor de specialitate care vor analiza suspiciunile de plagiat. Potrivit acestuia în comisiile de specialitate nu au în componenţă destui profesori care activează în străinătate, care ar putea fi mult mai obiectivi în analiza unor eventuale suspiciuni de plagiat. Totodată, acesta a fost nemulţumit şi depăşirea termenului de publicare a listelor cu propunerile finale privind componenţa noilor comisii CNATDCU.
 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite