Fals jurnal de ieri şi de azi: Un Om intrat, prea curând, în rândul celor ,,cari au fost’’

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesor universitar dr. Ion Gh. Rosca FOTO Adevărul
Profesor universitar dr. Ion Gh. Rosca FOTO Adevărul

A trecut în nefiinţă un Bărbat al timpului nostru, un Om de seamă, în chiar ziua când altarul pe care-l slujise superlativ împlinea 100 de ani de existenţă, în timp ce El,peste câteva zile numai, ar fi trebuit să împlinească 64 de ani.

Omul şi Profesorul Ion Gh. Roşca a fost - şi mi se pare atât de greu să scriu a fost – unul dintre cei mai longevivi rectori ai Academiei de Studii Economice – A.S.E.-ul – un bărbat cu adevărat falnic, născut în capitala de suflet a Olteniei de sub munte, în Râmnicu Vâlcii - şi a fost şi unul dintre străluciţii fii al acestui oraş al cărţii şi deopotrivă vatră a imnului nostru naţional. Înaintea lui, Râmnicul a mai dat un om de seamă al vremii de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, Valerian Urşianu, universitarul strălucit, parlamentarul elogiat de George Panu cel din cercul ,,Junimii’’, într-un portret admirabil – om de ştiinţă al dreptului internaţional, primul specialist român în această disciplină, recunoscut european prin lucrarea sa în domeniul Dreptului naţiunilor, înaintaş şi inspirator al lui Titulescu. Dar despre acesta, din păcate, nu se mai ştie azi aproape nimic într-o ţară în care valorile apun trist în faţa strălucirii Nicoletei Luciu.

Asemenea lui Valerian Urşianu, Profesorul Ion Gh. Roşca – iarăşi acest nefericit a fost pentru cineva care clocotea de viaţă, care era devorat de lăcomia vieţii, de patima oltenească a ctitoriei – s-a impus ca om al ştiintelor economice şi pornind de la temeinicia studiilor şi specializării în spaţiul Calculului economic şi Ciberneticii economice, al Mecanizării şi Automatizării calculului economic, până la Informatica economică, premiat de Academia Română pentru această ,,Informatică’’, s-a exercitat, repet, superlativ în pledoaria sa profesional - universitară.

Rectoratul l-a impus în conştiinţa tuturor confraţilor şi a generaţiilor de studenţi dincolo de virtuţile profesorului şi drept un manager de elită, un conducător inspirat şi devotat al Complexului Universitar Economic din Bucureştii ultimilor decenii. Vocaţia lui de ctitor, de care pomeneam înainte, s-a confirmat în întreaga înfăţişare nouă, englezească, îi spuneam eu, a interioarelor ansamblului arhitectural cunoscut, din Piaţa Romană, care te cucereşte, odată intrat în cuprinsul lui, prin atmosfera clasică, elegantă, trimiţând la universităţile englezeşti, nu mai vorbesc de chipul nou al Bibliotecii şi de întinerirea Aulei Magna, poate cel mai frumos amfiteatru universitar din lumea universitară bucureşteană.

Să amintim patima marelui profesor pentru pictură, de expoziţiile de plastică organizate aici, de atât de bogata galerie proprie a acestei academii, (vezi şi albumul ,,Artă şi artişti în Academia de Studii Economice din Bucureşti’’),  de noua clădire a A.S.E.-ului ridicată sub ochii lui, cea dintâi la zidirea căreia s-a apelat în Bucureşti şi în ţară la cuceririle ultime ale ştiinţei construcţiei şi rezistenţei, cu ajutorul unor la fel de mari, ca şi Profesorul Roşca, oameni de ştiinţă ai României.

Să amintim de asemenea, spre a-i desena şi mai fidel portretul, patima lui pentru arta arhitecturii şi a picturii murale a Tămâioarelor – bisericuţele ţărăneşti din Oltenia toată, dar mai ales de sub munte, cu ecoul acestei patimi într-o expoziţie itinerantă, cuceritoare, al cărei debut sau vernisaj prim s-a petrecut chiar în Piaţa Romană, direct pe broderia forjată a gardului împrejmuitor al Academiei, expoziţie în faţa căreia s-au oprit uimiţi mii de oameni şi care va fi cuprinsă curând şi într-un album antologic.

Să amintim apoi de tipăriturile academiei, lucrări de ştiinţă economică şi financiară recunoscute academic, de cercetările profesorilor de specialitate ai Academiei, cercetări inspirate, încurajate şi editate de Profesorul Roşca necontenit preocupat, agitat să descopere noi spaţii ale comunicării Academiei cu un public cât mai larg şi mai ales cu studenţii pentru care Ion Gh. Roşca nutrea un cult al tinereţii. Era, într-adevăr, el însuşi un bărbat foarte tânăr, necontenit curajos şi optimist până la convingerea că va reuşi să învingă şi nemiloasa şi neîndurătoarea boală care l-a secerat în câteva luni şi pe care, mândru, o sfida cu siguranţa învingătorului dintotdeauna.

Să spunem apoi, că el a gândit şi văzut înfrigurat sărbătoarea aniversării Centenarului Academiei şi el, cel dintâi, cu câteva zile numai înaintea deneînlăturatului seceriş, ne-a invitat pe toţi la Concertul aniversar de la Ateneul Român.

Rar am văzut un bărbat despre care să se poată spune cu tot temeiul că e falnic, un fag frumos din pădurile Capelei tutelare a Râmnicului, rar am întâlnit pe cineva atât de străin de ideea cumplitului seceriş dacă, aşa cum mai ziceam, se gândea să ne întâlnim sub cupola Ateneului la concertul pe care şi l-a visat cu bucuria iubitorului de artă, iubitorului de frumos, a iubitorului de viaţă.

Eu însumi, când m-a invitat, e drept cu un glas ce părea străin, venind de departe, obosit, voalat, păstrând însă în inflexiunile lui sentimentul că e sigur că va fi de faţă şi ne va saluta, întâmpinându-ne, eu însumi eram convins că-l voi întâlni acolo.

Mai erau până atunci câteva zile doar şi patru până la împlinirea de către el a celor 64 de ani, câţi i-au fost daţi cu atâta nefericită şi nedreaptă şi înşelătoare zgârcenie!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite