Forumul Naţional al Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale va avea loc în perioada 23-26 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 23-26 noiembrie, Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) organizează cea de-a treia ediţie a Forumului Naţional al Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (FNSSPRI) - eveniment ce se va desfăşura sub patronajul Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Senatului şi al Ministerului Afacerilor Externe.

În acest an, Forumul va reuni peste 50 de studenţi de la 5 facultăţi de profil din ţară şi de la cele două din Bucureşti. Devenită deja o tradiţie, deschiderea oficială va avea loc joi, 23 noiembrie la ora 12:00 la Senatul României, Sala “Avram Iancu”. În zilele următoare, evenimentul va avea loc la: Ministerul Afacerilor Externe (24 noiembrie), Institutul Bancar Român (25 noiembrie) şi Universitatea din Bucureşti (26 Noiembrie).

Ediţia „euROpa 100”, se desfăşoară în pragul unui moment cu o dublă semnificaţie istorică: 100 de ani de la formarea statului unitar modern român, şi comemorarea a 100 de ani de la sfârşitul Marelui Război. În acest context, participanţii vor avea ocazia să discute, împreună cu politicieni, academicieni şi experţi în domeniu, despre evoluţiile sociale şi politice din ultimii 100 de ani.Pe de altă parte, 2017 este anul în care se împlinesc 10 ani de la aderarea României la UE,  ocazie cu care se va discuta despre procesul de integrare şi ce a însemnat acesta pentru ţara noastră. Ni se vor alătura, pe parcursul celor 3 zile şi jumătate, invitaţi din mediul academic, politic, dar şi din presă, precum dna. Senator Gabriela Creţu, Ministrul delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu, Preşedintele Senatului SNSPA Iordan Bărbulescu, politologul Andrei Ţăranu, preşedintele CNCD Csaba Asztalos, prof. univ.. dr. Vladimir Pasti.

Principalul obiectiv al FNSSPRI este acela de a asigura un spaţiu în care viitorii absolvenţi să aibă ocazia de a socializa, de a problematiza evenimentele curente într-un mediu formal şi de a crea, pe viitor, o comunitate care să poată contribui la dezvoltarea mediului politic românesc.

Le mulţumim partenerilor organizatorici: Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Institutului Bancar Român pentru sălile puse la dispoziţie. Ediţia de anul acesta a fost susţinută de: Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şiŞtiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest, Asociaţia Pro Democraţia, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii Danubius şi partenerilor media: Agerpress, Calea Europeană, Foreign Policy, IQool.

Pentru mai multe informaţii:
https://fnsspri.ro/
https://www.facebook.com/FNSSPRI/

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite