Universitar

articolul anterior articolul urmator

Lista universităţilor care nu au comunicat date cu privire la doctorate. Academia de Poliţie, printre cele restante

2
14 Nov 2020 15:34:31
Autor: Ionuţ Mureşan
Imagine Inquam Photos / George Călin
Imagine Inquam Photos / George Călin

După două săptămâni de la solicitarea ministrului Educaţiei Monica Anisie ca toate instituţiile de învăţământ superior din România să opereze modificările necesare în Registrul Matricol unic al Universităţilor din România (RMUR), doar cinci universităţi s-au conformat în totalitate acestei cerinţe. Printre universităţile „restante” se află şi Academia de Poliţie, care nu a comunicat datele cu privire la doctorate.

Instituţiile de învăţământ superior care au introdus în proporţie de 100% datele cerute (absolvenţi) sunt:
 
  • Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Capitală,
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti,
  • Institutul de Administrare a Afacerilor din Capitală,
  • Universitatea de Medicină şi Farmarcie din Craiova
  • Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.
Conform informaţiilor din RMUR, dintre studenţii înscrişi, 384.146 au absolvit.
 
„În această categorie intră şi Academia Română, conform art. 158, alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (cu modificările şi completările ulterioare)”, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Educaţiei remis sâmbătă News.ro.
 
Potrivit sursei citate, până în prezent, în Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România, dintre studenţii înscrişi, 384.146 au absolvit, dintre care: 216.983 au seria şi număr completate pentru diploma de studii, 41.684 cu serie şi/sau număr completate pentru adeverinţă de studii.
 
Situaţia doctoranzi/conducători de doctorat se prezintă astfel:
 
în Registrul Matricol Unic au fost introduse datele pentru 36.003 doctoranzi, dintre care:
 
  • pentru 5.477 au fost introduse datele pentru conducătorii de doctorat
  • pentru 30.526 nu au introduse datele pentru conducătorii de doctorat
 
Opt universităţi au introdus datele despre conducători de doctorat pentru toţi doctoranzii,în timp ce 23 de instituţii nu au introdus date pentru niciun doctorand.
 
Sursa citată mai arată că instituţiile de învăţământ superior din România care au introdus în proporţie de 100% datele solicitate în RMUR cu privire la conducătorii de doctorat:
 
  • Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (nr. total doctoranzi: 201)
  • Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (nr. total doctoranzi: 298)
  • Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad (nr. total doctoranzi: 152)
  • Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (nr. total doctoranzi: 131)
  • Universitatea „Ovidius" din Constanţa (nr. total doctoranzi: 924)
  • Universitatea Maritimă din Constanţa (nr. total doctoranzi: 49)
  • Universitatea „Nicolae Titulescu" din Bucureşti (nr. total doctoranzi: 66)
  • Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad (nr. total doctoranzi: 132).
Instituţiile de învăţământ superior care nu au introdus date pentru niciun doctorand sunt:
 
  • Universitatea Politehnica din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 1.941);
  • Universitatea din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 3.060);
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 2.102);
  • Academia de Studii Economice din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 1.327);
  • Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 233);
  • Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 375);
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 1.638);
  • Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 641);
  • Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 3.333);
  • Universitatea din Craiova (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 1.060);
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 593);
  • Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iaşi (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 1.242);
  • Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de La Brad" din Iaşi (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 338);
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 620);
  • Universitatea Naţională de Arte „George Enescu" din Iaşi (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 228);
  • Universitatea din Oradea (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 875);
  • Universitatea „Eftimie Murgu" din Reşiţa (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 37);
  • Universitatea de Arte din Târgu Mureş (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 116);
  • Universitatea Politehnica Timişoara (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 730);
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" din Timişoara (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 956);
  • Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul" din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 18);
  • Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti (nr. total de doctoranzi ce trebuie introduşi în RMUR – 245).
 
De asemenea, Academia Română trebuie să introducă numărul total de doctoranzi (553), mai arată comunicatul de presă.
 
MEN  reaminteşte că „instituţiile de învăţământ superior din România au la dispoziţie luna noiembrie pentru a efectua toate completările necesare în Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România, care a devenit funcţional în anul 2016, prin includerea în contractul instituţional (semnat de fiecare universitate) a obligaţiei de a raporta datele solicitate de Ministerul Educaţiei referitoare la evidenţa studenţilor pentru toate nivelurile de studii (licenţă master, doctorat sau alte forme de studii)”.
 
Datele prezentate au fost furnizate de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie care administrează Registrul Matricol unic al universităţilor din România, conchide sursa menţionată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Tomescu Tom
14.11.2020, 16:22:18

Vai .... !!! Tragedie ... !!! O știre înfiorătoare .... Se vor goli instituțiile statului ... de " doctori " .. ! ...Nu vor mai fi numărați la metru pătrat ..ci la hectar .. Dacă se va elimina și sporul de " doctorat " .. odată cu celebrul spor " de radiații " .. ne-am dus pe copcă... . Vor rămâne fără ..." ..'telectuali " ... Va fi o dramă .. vom ajunge o țară cu o puzderie de analfabeți funcționali , fără doctorate .. Este pur și simplu îngrozitor ... Întreaga cloacă parlamentară va fi răscolită până la temelie ..... . Vă dați seama câți bani va trebui să recupereze statul român, adică noi , de la " fake- doctoranzii " ??????????

+1 (1 vot)
Mironov George
16.11.2020, 11:44:21

LA Ovidius Constanta a plouat cu doctorate. Probabil ca temele s-au referit la : midii, stridii, gratare, sezlonguri, coctailuri, radiata solara UVB, kitesurf, samd.

Modifică Setările