Ministerul Educaţiei zice că nu susţine tăierea gratuităţii studenţilor la CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Reprezentanţii studenţilor s-au întâlnit acum două zile cu Ecaterina Andronescu pentru a dezbate gratuitatea transportului CFR pentru studenţi, după ce Guvernul şi-a anunţat intenţia de a limita această facilitate. Acestora li s-a garantat că limitarea numărului de călătorii gratuite cu trenul nu va fi susţinută de către Ministerul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a precizat ieri că nu vrea limitarea dreptului la transportul CFR al studenţilor însă a atras atenţia că reprezentanţii CFR se plâng de faptul că restul călătorilor au de suferit pentru că nu mai pot cumpăra bilete, întrucât studenţii rezervă locuri pe care, ulterior nu le mai ocupă.

„Trebuie să corectăm modul în care, profitând de această gratuitate, rezervările la trenurile din zile apropiate, sunt numeroase, iar CFR-ul spune că  nu mai poate vinde biletele iar locurile nu sunt ocupate pentru că studenţii nu se prezintă, deşi au făcut rezervare”, a precizat Ecaterina Andronescu.  Poziţia acesteia vine după ce acum patru zile, ministrul Finanţelor a propus „limitarea numărului de călătorii gratuite în fiecare an şi limitarea la 26 de ani a vârstei până la care se acordă călătoriile  iar studenţii repetenţi şi cu restanţe să nu mai primească această facilitate”. 

Reprezentanţii studenţilor spun că tinerii au nevoie de acest drept, plus că doar 20% din numărul total de bilete vândute îl reprezintă biletele emise pentru studenţi anul trecut, conform datelor furnizate de către CFR călători pentru ANOSR. .„Am insistat ca un asemenea lucru nu ar trebui să se întâmple, deoarece România, în momentul de faţă, are cea mai mică rată din Uniunea Europeană privind participarea adulţilor la procesul de învăţare. Numărul studenţilor maturi din Romania nu este mare, iar statul roman ar trebui să implementeze cât mai multe mecanisme de integrare a acestora în mediul universitar, nu să le limiteze anumite drepturi”, a transmis Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite