UPDATE Mircea Dumitru: E regretabil că un ministru al Educaţiei nu ştie ceva elementar: CNATDCU nu are atribuţii în analiza lucrărilor de licenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, îl atenţionează pe Liviu Pop că este regretabil ca un ministru al Educaţiei să nu ştie ceva elementar: Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu are nicio atribuţie în analiza lucrărilor de licenţă, ci se poate pronunţa exclusiv pe tezele de doctorat.

UPDATE Uniunea Studenţilor din România (USR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la afirmaţiile Ministrului Educaţiei Naţionale, domnul Liviu Pop, care în cadrul unei conferinţe de presă a afirmat că îşi doreşte ca toate lucrările de licenţă din ultimii şase ani de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti să fie analizate sub acuzaţia de plagiat de către CNATDCU şi Comisia de Etică a Universităţii. Aceştia afirmă că măsura propusă este una discriminatorie întrucât nu este aplicată tuturor universităţilor din România, iar mai mult de atât, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu are atribuţii în acest sens.

De asemenea, „este binecunoscut faptul că Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti are cea mai mare rată de promovare la Barou şi în Magistratură, iar acest lucru dovedeşte un nivel ridicat al calităţii educaţiei, eliminând astfel multe suspiciuni asupra activităţii didactice, mai susţin reprezentanţii studenţilor”, mai spun tinerii.

„Consider că o astfel de măsură ar fi discriminatorie pentru studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, neexistând din punctul meu de vedere argumente solide care să conteste calitatea lucrărilor de licenţă ale acestora. Personal, sunt adeptul unui proces de învăţare calitativ, cu capacităţi de evaluare bine definite, iar acest lucru cred că este demonstrat cu vârf şi îndesat de rezultatele deosebite pe care studenţii le au la admiterea la Barou şi nu numai”,  a declarat Alin Grigore, Preşedinte USR.

„Domnul ministru Liviu Pop este binevenit la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucuresti, suntem convinşi că timpul petrecut aici îl va ajuta să înţeleagă învăţământul universitar şi să aprofundeze noţiunile juridice, inclusiv în educaţie", spune la rândul lui fostul ministru, Mircea Dumitru.

„Pasiunea domnului Liviu Pop pentru CNATDCU şi pentru lupta împotriva plagiatului este cunoscută deja din 2012, nu e o noutate. Este, însă, regretabil ca un ministru al Educaţiei nu ştie ceva elementar: CNATDCU nu are nicio atribuţie în analiza lucrărilor de licenţă, Consiliul se poate pronunţa exclusiv pe tezele de doctorat", a declarat pentru News.ro rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.

Acesta susţine că acum, această prevedere metodologică ce permite ca facultăţile să organizeze proba scrisă la examenul de licenţă nu este o noutate pentru nicio universitate din România. Ea a fost introdusă şi în 2007, iar in perioada 2008 - 2011 multe facultăţi, inclusiv Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, a susţinut proba scrisă la licenţă.

„Acum, facultatea a decis revenirea la această formulă, pentru un plus de rigurozitate şi relevanţă dată examenului. Fac o precizare, pentru c[ observ o încercare de manipulare a opiniei publice: examenul de licenţâ poate fi susţinut prin lucrare de licenţă, proba scrisă sau ambele. Faptul că a fost aleasă varianta probei scrise nu înseamnă inexistenţa unui examen, a unei forme de evaluare la finalul studiilor de licenţă. Din contră, s-a dorit un examen mai relevant", a mai spus Dumitru.

Pentru a avea o imagine, Facultatea de Drept este instituţia cu cea mai mare rată de promovare la intrarea in Barou şi în magistratură, raportat la facultaăţle de profil din România, a mai spus rectorul.

„De altfel, Universitatea din Bucuresti face eforturi pentru a asigura un nivel ridicat al calităţii educaţiei în comunitatea noastră academică, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea normelor de etică academică. Domnul ministru Liviu Pop este binevenit la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucuresti, suntem convinşi că timpul petrecut aici îl va ajuta să înţeleagă învăţământul universitar şi să aprofundeze noţiunile juridice, inclusiv în educaţie", a mai spus fostul ministru al Educaţiei Mircea Dumitru.

Liviu Pop a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că singura facultate fără lucrare de licenţă în cadrul examenului de licenţă este Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, unde fostul ministru Mircea Dumitru care a semnat ordinul este rector. Liviu Pop îi întreabă "cinstit" pe colegii universitari dacă se plagiază lucrările de licenţă "acolo" şi dacă se doreşte distrugerea din interiorul universităţii a acestei facultăţi. Pop a adăugat că va modifica acest ordin după ce va avea acordul CNR, al Academiei Române şi al ARACIS.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite