Mofturi universitare?

Pe vremea când dl. Petru-Daniel Funeriu era ministrul Educaţiei Naţionale, s-a luat decizia democratizării, poate un pic cam hei-rupiste, a vieţii universitare.

Pentru a accede în posturile de decizie, în funcţii de conducere, nu mai era neapărat obligatoriu să fii profesor sau conferenţiar. Puteai să fii şi lector, numai spirit managerial să ai. Gata cu bătrânii, gata cu şefii de şcoală, gata cu gerontocraţia, gata cu autoritarismul, gata cu iobăgia universitară! Începuse o nouă eră! Aceea a iniţiativei.

Antagonismului dintre bugetarii graşi şi cei din sectorul privat pe ai căror umeri stăteau neruşinaţii dolofani, antagonism ridicat la rangul de politică de stat, de religie seculară în regimul lui Traian Băsescu, regim pe care dl. Petru-Daniel Funeriu l-a cauţionat necondiţionat, i s-a adăugat un anume, un pernicios conflict între generaţii pe care dl. ministru cu acelaşi nume l-a promovat nu tocmai responsabil. Se pare că dl. Petru-Daniel Funeriu nu prea mergea la teatru şi nu a văzut nici un spectacol cu Victor sau copiii la putere.

Bun. Tinerii au devenit peste noapte directori de Departamente, decani, chiar rectori. Aşa s-a ajuns şi la aberaţia ca un pesedist, pe vremea aceea copilul de suflet al doamnei Ecaterina Andronescu, un şef de lucrări care nu avea nici măcar titlul de doctor în Ştiinţe - e vorba despre dl. Mihnea Costoiu - să devină rectorul Politehnicii bucureştene, loc în care îl găsim bine-mersi şi astăzi.

Mai departe, atunci când guvernarea a încăput pe mâna tehnocraţilor, ministrul Muncii, dl. Dragoş Pâslaru, a avut năstruşnica idee de a-i salariza altfel pe cei cu posturi de conducere. Da, funcţiile au devenit posturi aşa că gata, s-a spus adio indemnizaţiilor de conducere, acestea fiind înlocuite cu salarii. Şi uite aşa un lector devenit director de Departament a ajuns să încaseze o leafă dublă prin raportare la ceea ce primea colegul lui cu acelaşi grad didactic, dar care nu deţinea nici o dregătorie. Trecem peste faptul că nici un act normativ nu stabileşte numărul minim de cadre didactice care trebuie să facă parte dintr-un Departament pentru ca acesta să existe. Că totul depinde de pixul decanului şi rectorului şi ei interesaţi să aibă cât mai multe curele de transmisie. Observăm doar că uite aşa se face că cineva care are în subordine chiar mai puţin de 10 oameni încasează liniştit în jur de 6000 de lei pe lună.

Culmea e că, la puţină vreme după ce au ajuns şefi, mulţi şi-au descoperit capacităţi suplimentare şi au nutrit dorinţa de avansare pe scara didactico-ştiinţifică. Că director, decan, rector nu e sigur că vei fi o viaţă, dar titlul de conferenţiar, respectiv profesor nu ţi-l mai ia niciodată nimeni. Deşi se plâng cui are vreme şi chef să îi asculte că sunt îngropaţi în hârtii şi sufocaţi de birocraţie, mai toţi lectorii ajunşi directori de Departament au plănuit de-o avansare. Ca recompensă faţă de devotamentul arătat instituţiei. Îndeosebi decanului, rectorului şi preşedintelui Senatului. S-au visat conferenţiari, iar visul le-a devenit realitate. Ajunge să consulţi lista celor care au câştigat concursurile organizate în ultimii doi-trei ani şi ai revelaţia posturilor cu dedicaţie. Ajunge să arunci o privire asupra listei lucrărilor ştiinţifice şi a cărţilor publicate de reuşiţii la respectivele examene şi constataţi că ei au devenit brusc harnici în clipa în care au dobândit certitudinea că merită să publice. Cam tot la fel stau lucrurile şi în cazul dosarelor de abilitare. Au apărut pe neaşteptate Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene care, în vreo trei luni, au publicat trei cărţi. Criteriile de avansare dure ticluite în vremea ministeriatului d-lui Funeriu au devenit dintr-o dată foarte laxe. E drept că din septembrie 2017 încoace iar s-a produs o strângere a şurubului.

Numai că nimeni nu are chef să se ocupe de astfel de aberaţii vizibile cu ochiul liber. Mofturi, dragă, vorba lui nenea Iancu Caragiale. Mofturi universitare!